Bosforul tracic şi Chersonesul tracic

@Petrache spune : http://nastase.wordpress.com/2014/08/15/15-august/ „Vom reda Strâmtorile grecilor”. Care dintre ele mai întâi ? Bosforul tracic, ori Chersonesul tracic ? Mai ziceţi : “apoi îi vom lua pe greci la noi”. Grecii sunt de multă vreme asociaţi cu Occidentul în Comunitatea Europeană, apoi, după 1989 când s-a prăpădit România prin “revoluţia din decembrie”, intraţi în Uniunea Europeană. În toată acea perioadă, grecii au primit o mulţime de bani de la Comunitatea Europeană/ Uniunea Europeană pentru a fi eradicaţi vlahii (armânii) de pe Via Egnatia, singurii europeni vechi care mai păstrau conştiinţa drepturilor de nobleţe dobândite prin Constituţia Antoniniană din 212 AD (drepturi pe care le avem şi noi). Bilderbergii sunt parveniţi !
Titus Filipas

Un corpus epistemic al statului de drept

„Nimic nu durează împotriva dreptăţii”, “Rien ne dure contre la justice”, spunea istoricul francez Jules Michelet (1798-1874).  Nu trebuie să confundăm democraţia achiziţională de acum, cu democraţia statului de drept. Mai multe generaţii de jurişti romani străluciţi, a căror lucrare acoperă primele două secole ale erei creştine, au construit un corpus epistemic al statului de drept. Pentru români, acest corpus epistemic al statului de drept este un arhetip cultural care defineşte sufletul românesc. Trebuie să înţelegem că Romania apare din această jurisdicţie romană a statului de drept, finalizată prin Constituţia pentru “romanitas” (termenul îi aparţine lui  Tertullian). Este  Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Prin efectele jurisdicţiei romane şi a Constituţiei lui Caracalla de la 212 AD, până la Anul Domnului 285 Imperiul Roman se transformă în Romania. Iar romanitas devine “naţionalitate română” şi “suflet românesc” (termenii lui Mircea Vulcănescu). Dar mă întreb dacă nu cumva Mircea Vulcănescu a fost influenţat de aforismul lui Jules Michelet: “Un suflet cântăreşte infinit mai mult decât un  regat, un imperiu, uneori mai mult decât specia umană.”

Titus Filipas

Specificitatea Revoluţiei de la 1848

Vezi la adresele URL http://www.romanialibera.ro/a156931/mark-gitenstein-propus-ambasador-al-sua-pentru-romania-are-origini-romanesti.html şi http://www.romanialibera.ro/a156992/mama-facea-campanie-electorala-din-trasura.html , mărturii ale unor evrei privind relaţiile dintre  români şi evrei în perioada interbelică. Nici vorbă despre despre anti-semitism românesc în perioada interbelică ! De fapt, abia după instalarea regimului Petru Groza apare o provocare a membrilor PCdR,  alogeni în absoluta lor majoritate, împotriva românilor. La Craiova, repet, la Craiova!, era  instalat ostentativ un prefect comunist evreu ! Ce vroiau ei să demonstreze cu asta ? Iar despre Caracal, o veche aşezare aflată pe Via Alutana,  repet, despre Caracal, capitala Romanaţilor, un nume de judeţ care demonstra că  Romanaţii făceau parte din Latium Novum, că numele  Romanaţii apăruse înainte de Anul Domnului 381, se creează mitul urban că acolo s-ar fi răsturnat “carul cu proşti”. Şi activiştii alogeni veniţi de la Bucureşti, activişti ai noului partid ajuns la putere în România, arătau foarte precis chiar şi locul unde se răsturnase “carul cu proşti” în Caracal. Era de fapt locul pe unde intraseră la anul 1848 revoluţionarii care citiseră pe româneşte Proclamaţia de la Câmpia Islaz. Revoluţionarii români urmaseră şi ei anticul traseu Via Alutana. Aici se vede specificitatea Revoluţiei de la 1848 pentru români, în corul de “universalitate masonică” al  revoluţiilor europene  de la 1848. Via Alutana leagă Transilvania de podul construit de împăratul Constantin cel Mare peste Dunăre. Traseul drumurilor romane ducea mai departe, spre Nova Roma, sintagmă-sigiliu afirmată la Conciliul din  381 AD de la Constantinopol. Revoluţionarul Popa Şapcă a jucat un rol capital în Proclamaţia de la Câmpia Islaz. Însă revoluţionarul Popa Şapcă venea din acel sat din  bordeie de la Celei unde locuiau urmaşii paznicilor podului construit de  Constantin cel Mare. Când revoluţia românească începea şi în Transilvania, acolo se strigă : “Noi vrem să ne unim cu Ţara!”. Dovada că exista o conştiinţă despre “naţionalitatea românească”, despre “sufletul românesc”. Era produsul unei construcţii juridice romane perfecte, o construcţie juridică intergeneraţională, elaborată pe parcursul primelor două secole după naşterea Domnului, şi finalizată prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Istoriografii de la Oxford University consideră că solida jurisdicţie romană reuşea să transforme, de la 212 AD până la 285 AD, Imperiul Roman în Romania.  

Titus Filipas

Discursul de cauzalitate

Discursul de cauzalitate este unul extrem de dificil. Am spus aceasta mereu. Găsesc o nouă probă la adresa URL http://victor-roncea.blogspot.com/2009/02/analiza-ovidiu-hurduzeu-au-voie.html .

Întâlnesc fraza :  “Nu distrugi idolii, dacă nu te desprinzi din gândirea cauzală.” Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, cel puţin aşa se zice într-o piesă de teatru. În primul rând  să spunem că, deşi scrisă pe româneşte, fraza aceea nu ţine de ortodoxia românească, ea ţine aproape de pravoslavismul rusesc. În al doilea rând (procedând cronologic), reamintim că în Evanghelia lui Ioan scrie : “La început a fost cuvântul.” Am spus aceasta în vernaculara românească, în străduinţă spre Vetus Latina sacră în care călugărul ilir Ieronim a scris Vulgata din Romania timpurie. Reamintesc că Romania timpurie se naşte prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212.  În timpurile din Romania timpurie  a fost alcătuită şi cartografia transmisă până la noi sub numele de releu Tabula Peutingeriana. Romania Orientală timpurie, cu toată legitimitatea drepturilor regaliene care decurg din Constituţia lui Caracalla de la  212 AD, era populată de iliri şi traco-daco-moesi ‘socii’ – alizaţi.  Procesul de ‘socii’ – alizare din Peninsula Balcanică este întrerupt de huni  pe la mijlocul veacului V.  De aceea slavii de sud care invadează Peninsula Balcanică în secolul VII, şi îi umplu rîurile de sânge cu genocidul autohtonilor, nu vor  mai fi ‘socii’ – alizaţi.  

Una dintre performaţele pe care trebuie să le atingă o vernaculară pentru a putea trece în categoria limbajelor sacre  este construirea discursului de cauzalitate. Ortodoxia este, mai ales, o victorie a spiritualităţii.   Iar discursul de cauzalitate corect înseamnă, categoric, izbânda  Spiritului.   

Titus Filipas