1907

Execuţia reală, grăbită, a celor 11 000 de ţărani români nu a fost hotărâtă de Carol I, nici de ierarhii bisericii ortodoxe române, ci de ofiţerii armatei române, grupaţi în jurul mareşalului Averescu. Din acest grup ţin să îl remarc pe căpitanul Ion Antonescu. Ei chiar gândeau în primul rând la salvgardarea României. Ce era acoperită de pecinginea adusă prin “împământenirea” alogenilor cerută de Benjamin Disraeli la Congresul din 1878 de la Berlin. Prin „împământenire”, impusă năpraznic după modelul american Manifest Destiny, s- a furat  autohtonilor români, –deci primilor  locuitori de aici–, chiar dreptul lor de folosinţă a pământului. Astfel s-a creat un fel de „stat în stat”. Ori ceea ce doctrinarul basarabean Constantin Stere numea Fischerland. Fenomenul se extindea rapid. Înainte de 1907, existau chiar fonduri internaţionale (prin banca Rothschild şi subsidiarele)  ce aşteptau să intre în România pentru construirea canalului Dunăre- Marea Neagră! Canalul era destinat să scoată rapid din România produsele exploataţiilor din marele Fischerland. Nu realizăm poate cumpăna mare peste care a trecut  atunci România, ameninţată cu statalizarea de jure a  Fischerlandului. 

Titus Filipas

Cătălin Mihuleac, noul jurnalism românesc

Îl respect pe domnul Cătălin Mihuleac pentru curajul de a reaminti pamfletul lui Constantin Stere despre Fişerland, un fel de “stat în stat” unde trusturile de “arendaşi români”  împământeniţi după Congresul din 1878 de la Berlin practicau o teribilă exploatare a  ţăranului român.

Dar nu despre acel pamflet al lui Constantin Stere, ori despre răscoala de la 1907, vom vorbi acum. Vreau numai să relev faptul că la ziaristul Cătălin Mihuleac spiritul analitic apare dintr – o perfectă cunoaştere a Limbii Române culte. Spre deosebire de ziariştii cei vechi de la Scânteia.

+Ca orice senior trecut prin ciur şi dârmon, deputatul voiculesc Andon, şeful comisiei juridice din camera mică, mărturisea zilele trecute că ar cam pofti să dea bir cu fugiţii din viaţa publică, pentru a-şi scrie memoriile, că-i ajunge şi lui cât a tras la căruţa binelui public. O iniţiativă salutară, iar noi n-avem dreptul să-i urăm decât ca memoriile sale să ia piuitul mondial şi să le întreacă în succes pe cele ale colegului Churchill, aducând poate şi-un premiu Nobel ţării noastre, care mereu se vaită că n-are în vitrină aşa un trofeu cinegetic. Fără ironie: dacă e să ne amintim doar că viitorul scriitor de memorii a trudit la „Scânteia”, că apoi s-a oţărât la regele Mihai ca la un chelner puturos, că a fost câţiva anişori coleg de redacţie cu dispărutul Mitică Tinu şi că-n plus şi-a aranjat freza în luciul cheliei lui C.T. Popescu, chiar că are ce povesti. Eu mă declar de pe acum un cititor al slovei andoniene şi promit să cumpăr două exemplare, când o apărea opera: unul pentru citit cu creionul în mână şi altul de lux, legat în piele. Totuşi, ca să mă familiarizez cu stilul maestrului, am mers zilele astea la bibliotecă, pentru a consulta scrierile andoniene din perioada de după 1990. Am ales la întâmplare articolul „Reprezentanţi ai guvernului ţării, loviţi în ducatul haosului”, apărut în „Adevărul” din 23 mai 1990. Scria domnu’ Andon acolo, cu pana-i roşie de furie, despre manifestanţii din Piaţa Universităţii: „Îngerii slinoşi din Piaţa Exhibiţioniştilor au coborât o nouă treaptă a decăderii.” Vai-vai-vai, maestre, dar tare agramat îi sună urechii noastre! Ia să ne gândim niţel: pot fi treptele coborâte altfel decât ale decăderii? Puteam oare să-i zicem viceversa că „îngerii slinoşi au urcat treptele decăderii”? Vedeţi, dragă maestre, naiba să le ia de trepte! Nu puteai găsi şi matale o altă metaforă, mai puţin sforăitoare?+

Textul a fost cules de aici :

http://victor-roncea.blogspot.com/2008/09/sergiu-andon-profesorul-corinei.html .

Titus Filipas

Legenda “carului cu proşti”

Un  pasaj enigmatic din  ‘Biblicele’ lui Heliad  se referea la faptul că Ţara Românească ar fi  fost întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament. Iară  Radul Negru, cum îl numea Ioan Eliade Rădulescu pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit la început Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe,  după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel, fiecare judeţ românesc însemnând de fapt un trib românesc: ‘Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.’  Cel mai notoriu dintre ‘triburile româneşti’ ale Noului Israel  fiind cel chemat Romanaţii. Judeţul Romanaţi  avea capitala la Caracal. Îmi amintesc că la o emisiune despre Caracal pe Realitatea TV, unde participau  Gabriel Liiceanu şi Marius Tucă, legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ era  împinsă la anul 1848 şi se referea, în acea emisiune, la revoluţionarii ce veneau de la Câmpia Izlaz. Fals! Dar nici Gabriel Liiceanu, nici  Marius Tucă,  nu au protestat. Revoluţionarii anului 1848 de la Caracal chiar se considerau poporul ales! Legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ se naşte abia după Congresul de la Berlin din anul 1878, consecutiv războiului de la 1877.  Atunci Benjamin Disraeli reuşea să impună clauza împământenirii evreilor ashkenaze care veneau din Galiţia. Ei reuşesc în Moldova. Nu reuşeau în Oltenia. Evreii  împământeniţi în România  aveau propria lor întreprindere capitalistă de transporturi pentru călători. În mod misterios, diligenţele lor se stricau la Caracal, tocmai când intraseră în Oltenia. Era un caz clar de sabotaj, chiar caz de antisemitism. Însă poliţia română nu găsea niciodată vinovaţii (deşi îi ştia prea bine). A fost nevoie de curajul unui om precum Iulius Popper să vina să îşi facă o casă în Caracal. Apoi Iulius Popper a plecat să exploreze pe aiurea. El este un personaj amintit  în ‘Anaconda’ lui Horacio Quiroga. Iar explorarea Ţării de Foc şi găsirea aurului  de către Iulius Popper îi servea  lui Radu Tudoran ca pretext pentru construirea unui  episod din Toate pânzele sus! Oricum, l-am văzut pe Marius Tucă tratându-l cu extrem dispreţ la Antena 1 pe intelectualul evreu Dorel Dorian, un om de vastă cultură şi care purta totdeauna o conversaţie absolut încântătoare în Limba Română!

Titus Filipas

Arendaşul român

Cât de diferit era acest Cilibi Moise, păstor demn al literelor  româneşti,  de „Arendaşul român” !  Marele Joc are în România o fază  marcată prin  clauza obligatorie de împământenire a celui de al doilea val de carpetbaggers,  obligaţie internaţională care fu impusă  României,  la Congresul de la  Berlin din 1878,  de către Benjamin Disraeli. Politicianul britanic a diktat nenumărate capitulaţii esenţiale pentru garantarea  prosperităţii valului de carpetbaggers în România, stimulând  astfel crearea instituţiei de exploatare numită  „Arendaşul român”  după  mult-lăudatul ‚război de independenţă” ce nu a fost un  război naţional. Deja în ‘Teoria fatalismului’, atât de necesară în contextul ideologic anti-românesc din 1876, Vasile Conta exprima doctrinar opoziţia faţă  de  punctul de vedere că adevărul ar fi tranzacţional. Dar tranzacţional  fu „adevărul istoric”  negociat la Congresul de la Berlin din 1878. Unde cuvântul lui Benjamin  Disraeli  ridicat împotriva adevărului dorobanţilor morţi la   Asaltul redutei  a cântărit  greu. Titus Filipas