Intuiţia lui Hermann Alexander Keyserling

Filosoful estonian Hermann Alexander Keyserling (1880 – 1946) a vizitat în anul 1927 România  şi capitala sa, Bucureşti. Din experienţa intelectuală a vizitei în România, Hermann Alexander Keyserling conchidea : “Dacă românii au o misiune europeană de îndeplinit, aceasta constă în a redeştepta la o viaţă nouă bizantinismul.”

Era ceva peiorativ ? Rădăcina cuvântului “ bizantinism”, anume termenul ‚bizantin’,  cu o supărătoare conotaţie negativă, a fost inventată de francezul Charles-Louis de Montesquieu (1689-1755), apoi  popularizată fervent, în aceeaşi negativitate, de către istoricul englez Edward Gibbon (1737-1794).

 

Se ştie că Montesquieu continua cugetările despre romani ale moraliştilor francezi din secolul XVII. Probabil că inventând conotaţia negativă a termenului  ‚bizantin’, francezul Montesquieu vroia  să dea  şi o anumită legitimitate istorică tardivă titlului de „împărat roman” al lui Charlemagne. Dar pentru noi, românii, poate că importanţa majoră a operei lui Montesquieu constă în aceea că prin ‚ideologia bizantină” pusă pe piaţa culturală a Europei, el face total disponibil numele istoric Romania (cum se chema în realitate ‚imperiul bizantin’), nume care va fi apropriat de principatele dunărene unite în secolul XIX.  

 

Iar ‘Romania Neoacquistica’, spre care ţintea Pohta lui Mihai Viteazul, este o ‚imagine de marcă’ pe care am dobândit-o poate cu denotaţia  negativă pusă acolo de Montesquieu. Fraza citată din Hermann Alexander Keyserling era de fapt o recunoaştere a programului Romania Neoacquistica pentru România. Este  o ţintă ce poate fi atinsă?

 

În literatura noastră, căderea Constantinopolului la anul 1453 era  anunţată  de Marea  Mediterana : „Trece valul sângerat / […] / Val pe val înştiinţează că  Bizanţu’ s-a predat.” ,  aşa consemna Dimitrie Bolintineanu (1825 – 1872).  

În Orele astrale ale omenirii, scriitorul austriac Stefan Zweig (1881 – 1942) atribuie căderea Bizanţului unei erori tactice : O poartă a cetăţii nu era păzită. În realitate nu s – a întâmplat aşa.  Tradiţional, toate porţile cetăţii erau foarte bine păzite, iar strategia a fost păstrată. Dar cumva Stefan Zweig are intuiţia că evenimentul căderii Bizanţului nu a fost o necesitate, ci o contingenţă, adică un fapt care  putea să se întâmple, ori nu.
În cartea „Ultimul mare asediu, 1453”, autorul Roger Crowley explică întoarcerea bruscă din drum a trupelor veneţiene contractate pentru suportul Bizanţului prin fenomenele optice bizare observate pe cer, descrise şi de cronicarii vremii. Roger Crowley găseşte corelaţia cu explozia unui vulcan insular din Pacific, care a trimis în atmosferă o cantitate uriaşă  de pulbere ce a produs efecte optice. Demoralizante pentru mentalitatea medievală. La fel s-a întâmplat de altminteri şi la sfârşitul secolului XIX, când praful vulcanului Krakatoa a dat culoarea deprimantă  a cerului din  tabloul Skrik (Strigătul), pictat de norvegianul Munch.  

Titus Filipas

românika?!

Nu ştiu de ce unii batjocoresc România şi îi spun românika.  România are o istorie care începe la Anul Domnului 381 cu sintagma-sigiliu Nova Roma. Care presupunea implicit existenţa unui Novum Latium în peninsula balcanică, format prin ‘socii’—alizarea* traco-daco-moesilor şi ilirilor. La anul 378, istoricii spun, muriseră ultimii romani autentici din Balcani în bătălia de la Adrianopole. Moarte şi naştere. Recunoaşteţi binomul? Este o deconstrucţie:   „tensiune a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp  a noutăţii absolute şi a rupturii” (Derrida). Istoricii occidentali caută de la acel moment din Romania Orientală patronat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni începutul unei civilizaţii a excelenţei. Cassiodor scria despre ‘socii’—alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor într-o carte pierdută. Iordanes, un got civilizat,  avusese trei zile acces la cartea lui Cassiodor. Transfigurează acea informaţie într-o  carte despre ‘socii’—alizarea goţilor. Ştim acum că Zero-ul nu a fost inventat de indieni, nici de arabi, ci de un călugăr scit din Romania Orientală pe nume Dionisie cel Mic. Singura lui biografie credibilă a fost scrisă de Cassiodor. Contra Reforma are succes pentru că îşi întoarce privirea înspre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală, vezi liturghia Tridentină bazată pe Vulgata scrisă de călugărul ilir Ieronim animat de predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul) pe care îl ascultase în anul 381 vorbind la Constantinopol. Tot Contra Reforma creează conceptul politic Romania Neoacquistica. Pohta lui Mihai Viteazul care unifica principatele este integrată acestui concept.

*Această  ‘socii’—alizare a fost făcută posibilă de cadrul constituţional creat în Imperiul Roman prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Cadrul generos al constituţiei lui Caracalla transformă Imperiul Roman în Romania. La Anul Domnului 285, Diocletian împarte Imperiul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Istoricii de la Oxford University consideră că istoria modernă a Occidentului începe la 285 AD.

Titus Filipas