Han Kubrat (2)

Oteţ Paisie (ori Paisie din Hilendar, întemeietorul istoriografiei bulgăreşti) spune : “De ce ţi-e ruşine să te numeşti bulgar?”. Măreţul dar ipoteticul Han Kubrat, menţionat prima dată în documentul epigrafic de la rîul Orhon (aflat între Lacul Baikal şi Mongolia), un Han întemeietor al confederaţiei Bulgariei Mari la anul 632, este ţinut în mare stimă atât de către istoriografii bulgari, cât şi de cei maghiari. După ultimii, marele Arpad, fiul lui Almoş, şi întemeietorul Imperiului Ungar, ar fi un urmaş al său. Basmul istoriografic bulgaro-maghiar sună poate frumos. Povestea se complică şi atinge confuzia atunci când adaugă (sau este pus să adauge) un detaliu incredibil episcopul Ioan din Nikiu. Unde-i Nikiu? Este oraş în “delta biblicelor sinte” (vezi “Epigonii” lui Mihai Eminescu). Documentul scris de către episcopul Ioan din Nikiu s-ar mai fi păstrat doar în limba etiopiană. La fel ca şi Cartea 1 Enoh ce l-a inspirat pe Mihai Eminescu în a scrie “Luceafărul” (că doar n-o să credem teoria intelectualului evreu Moses Gaster, o ipoteză literară despre influenţa fondatoare şi singulară a textelor neamţului Richard Kunisch asupra Luceafărului eminescian!). Episcopul Ioan din Nikiu spune că măreţul Han Kubrat ar fi fost doar un minion al împăratului Heraklius! Altă sursă veche, şi geografic mai îndepărtată, care ne vorbeşte despre bulgarul Han Kubrat, ar fi o piatră cu înscrisuri găsită la frontiera dintre Siberia şi Mongolia. Este documentul epigrafic de la rîul Orhon, curs de apă situat între Lacul Baikal şi Mongolia. Documentul a fost scris (sau ar fi fost scris, zice-se) pe la începutul secolului VIII de Turcii Ghiok Apuseni (cunoscuţi de asemenea şi sub denumirea de “turcii albaştri”). Am vorbit pe alt fir despre “ruptura iraclidă” sau disrupţia iraclidă în Romania Orientală pontică, o ruptură imputabilă în mod strict gestionării defectuoase a Istoriei noastre de către iniţiativele geopolitice ale împăratului roman Heraklius, ele fiind terenul pe care istoricul Henri Pirenne detectează un punct de ruptură de la Romania. Domnitorul Petru Rareş avea deja această percepţie, după cum ne dovedeşte Enciclopedia murală de la mănăstirea Moldoviţa. Aici este bine să subliniez că după moartea marilor noştri istorici Nicolae Iorga şi Gheorghe Brătianu, memoria istoricităţii noastre a fost bine păstrată şi transmisă, direct ori subliminal, în lecţiile de Teologie Politică Română Ortodoxă predate publicului credincios de către măicuţele firoscoase de la Moldoviţa. Eu folosesc termenul “firoscos” în sensul propus de Bogdan Petriceicu Haşdeu (în revista Columna lui Traian din 1883, pagina 242, venind direct din cuvântul latinesc philosophus, chiar dacă DEX zice c-ar fi “ipoteză gratuită”). Documentul epigrafic de la rîul Orhon vorbeşte despre “hanul bulgar Kubrat”. Iar mai departe intervine construcţia ossianică fantasmagorică după model scoţian James MacPherson pentru asertarea “drepturilor bulgarilor” peste noi. Însă pe baza “rupturii iraclide” au fost construite slavizarea şi arabizarea. Cred că trebuie să dislocăm istoria noastră din această gangă.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: