Archive for octombrie 2015

“Ungurii votează masiv în favoarea candidatului maghiar”

octombrie 25, 2015

@centru spune aici https://nastase.wordpress.com/2015/10/23/louis-barthou-si-nicolae-titulescu-la-parlamentul-romaniei/ : +Asasinatul de la Marsilia a fost opera fasciştilor croaţi, care doreau dezintegrarea Iugoslaviei (ironic, inamicii de moarte ai federaţiei slavilor de sud – cu excepţia bulgarilor – au fost croaţii, când ideea acestei entităţi a fost la început croată). Stiţi unde se antrenau asasinii de la Marsilia înaintea atentatului ? În Ungaria, în ţara regentului Horthy, în ţara ” martirizată de Trianon ” care cerea, în toată perioada anilor 20 – 30, “dreptate pentru Ungaria”, cu lordul Rothermere , cu ” Ufficio della Ungheria ” în toată Italia, cu întreaga ei elită pusă la lucru pentru nobila cauză. Nu se putea, nu-i aşa, tolera infamia de la Trianon. Cehii, sârbii şi românii aveau toţi să plătească – ceea ce s-a întâmplat, începând cu regele iugoslav, trecând la suprimarea Cehoslovaciei patru ani mai târziu, la dictatele germane în favoarea aliatului fidel – primul arbitraj dând Ungariei Ucraina Subcarpatică, un al doilea pe care îl ştim prea bine, şi în fine la dezintegrarea sângeroasă a Iugoslaviei în 1941. Ştiaţi că remarcabila propunere a genialului Valer Zgonea, de a rămâne la alegerile locale cu un singur tur de scrutin, va duce la victorii ale UDMR în toate localităţile în care populaţia maghiară reprezintă 20 % din locuitori ? Ungurii votează masiv în favoarea candidatului maghiar, în timp ce românii se împart între şase – şapte alţii. Felicitări inteligentului Zgonea, datorită amendamentului său UDMR va lua tot, de la frontieră – Oradea, Satu Mare – până spre munţi – Zalău, Şimleu, Baia Mare, Cluj, Gherla, Dej, Beclean, Reghin etc – în regiuni în care românii formează 80 % din populaţie … CNADR, Neaga, televiziunile româneşti, procurorii juni securişti, Zgonea, Mediafax …. România este sub jugul prostiei generalizate.+
Pentru conformitate,
Titus Filipas

“Reabilitarea” alogenei cominterniste Ana Pauker

octombrie 23, 2015

Dan Culcer: +Manea, Gabrea și empatia non-identitară cu o teroristă / Prozatorul Norman Manea, prezentat de câțiva ani, într-o anume presă din România, ca potențial candidat la premiul Nobel pentru literatură, a publicat acum câțiva ani în Observatorul cultural (dar și în volumul Plicuri şi portrete) o reconstituire și un comentariu lung pe marginea biografiei Anei Pauker. O bază documentară pentru un probabil proiect literar, devreme ce prozatorul scrie : « Viaţa Anei Pauker mi s-a părut aproape un roman şi am revenit la ea cînd am putut. Nu din punctul de vedere al unui istoric sau al unui cercetător-comentator politic, ci din cel al unui scriitor interesat mai curînd de contradicţii decît de convenţionala coerenţă, chiar şi în cazul unei militante staliniste.» « Este vorba despre un caz deloc idilic, al legendarei Pasionaria române, Ana Pauker, şi al atît de interesantei sale biografii – o neclintită comunistă care a optat pentru idealul Revoluţiei din cauza antisemitismului românesc* şi care a sfîrşit anihilată tot de antisemitism, de data asta stalinist. Cazul este extrem de semnificativ pentru diferitele niveluri de angajare şi de vizibilitate ale multor militanţi evrei, care se alăturaseră manifestului marxist visînd la dreptatea şi egalitatea universale, care aveau să pună capăt persecuţiilor, la care ei şi strămoşii lor fuseseră supuşi, doar pentru a le regăsi curînd în rîndul tovarăşilor lor comunişti.»
Ce frumos, ce idilic! «Antisemitismul românesc» devine, fără nici o rezervă sau nuanță, sub pana blocată de viziunea comunitară a altfel inteligentului scriitor, pricina adeziunii unor evrei la comunism și explicație pentru aplicare metodelor anarhiste în politică. Atentatele ca metodă politică sunt motivate la anarho-comuniști, nu și la anarho-naționaliști (adică legionari).
Și încă : «Numele Anei Pauker a dispărut după moartea ei şi a reapărut, după 1989 şi prăbuşirea comunismului, ca Hannah Rabinsohn, numele ei de fată! O ţintă perfectă în noua-veche campanie împotriva noilor-vechi „duşmani ai poporului“, evreii.» Ar fi fost corect ca atât de atentul la nuanțe prozator să se scrie «comuniștii evrei». Căci aceștia au fost dușmanii poporului și doar tâmpiții de ambe sexe i-au putut eticheta global pe evrei ca dușmani. Interesat de biografia Anei pauker, tot în spiritul victimizării ei, pare să fie regizorul Radu Gabrea (radugabrea@gmail.com) care spune despre textul semnat de Norman Manea : ‘Excelent articol! Încerc de ani de zile să fac un film documentar despre Ana Pauker, în încercarea de a demola miturile despre rolul ei „nefast” la „colectivizarea agriculturii” în România şi alte inexactităţi antisemite, menite doar să justifice farsa celebrei declaraţii din Aprilie a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej! Un exemplu perfect de manipulare, ca şi celebra plenară din Octombrie 61 în care s-a exclamat ipocrit: „datorită tovarăşului Dej, noi nu a trebuit să „reabilităm pe nimeni”… Sper să găsesc undeva finanţarea….)’ Nu aflăm de unde știe Radu Gabrea că Ana Pauker nu ar fi avut un rol nefast în colectivizarea agriculturii. Probabil o rumoare sau amintiri din interiorul comunității! Nici nu știm de ce tot Radu Gabrea consideră Declarația din Aprilie ca o farsă și, mai ales, în ce sens? Dar filmul se va realiza și sponsorizarea va apare, dacă se va considera oportună reabilitarea definitivă a teroristei devenite victimă.+ SURSA Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 10/20/2015 07:42:00 p.m.
*
Acest alogen Norman Manea nici măcar nu cunoaște bine cultura română livrescă. Într-o scrisoare către Vasile Alexandri, prinţul nostru literat Ion Ghica punea o întrebare mirată și justificată despre evreii non-biblici sau noii evrei : “Cine auzise la noi de ovrei?” Între Norman Manea și Ion Ghica, eu aleg să îl cred pe bunul nostru prinţ. Cu plăcere, și amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/10/22/conferinta-la-universitatea-valahia/
Titus Filipas

Dualismul religios “Cer şi Pământ”

octombrie 21, 2015

Prima cruciadă latină modificase percepţia bizantină despre Constantinopol. Liderii Comneni încep să vadă în Oraş o reprezentare pentru Împărăţia Cerească. Cei care au realizat primii şi cel mai bine această reprezentare au fost împăratul Ioan al II-lea Comnenul (1087–1143), – supranumit de contemporanii săi Caloianul, fiind considerat de istoriografi drept un Marcus Aurelius bizantin –, precum şi sora lui, Kira Ana, celebra scriitoare bizantină Ana Comnena. Marele împărat Ioan al II-lea Comnenul a fost Caloianul adevărat al românilor. Ideologia Comnenilor şi a Paleologilor era unită de cărturarul cretan Eremia Cacavelas cu ideologia europeană Neoacquistica într-o sinteză care va influenţa educaţia lui Dimitrie Cantemir. Pe vremea antichităţii precreştine, în Creta fusese construit Labirintul care ascundea ferocele Minotaur. Dar influenţa cretană asupra noastră, cel puţin asupra Olteniei, a fost cu totul alta decât influenţa Labirintului. După 1204, insula bizantină Creta este ocupată de veneţienii care nu interferă cu ideologia înălţătoare a Comnenilor, după cum îngăduie şi noua ideologie a Paleologilor în teritoriul cretan ce-l vor păstra până la 1669. Astfel că înregistrăm în Creta un interval semimilenar de continuitate ideologică. O sursă pentru ideologia bizantină care ne influenţează şi acum. Iconografia cretană a Paleologilor se mai vede la noi în pictura din bisericile Craioveştilor. Mediul oltenesc dovedeşte că a fost influenţat cultural de ierarhia cerească propusă în teologia lui Pseudo-Dionisie Areopagitul. Ideologia Comnenilor, a legăturii dintre spaţiul ceresc şi spaţiul pământesc, este incorporată în Coloana fără Sfârşit. Coloana infinitului probează de asemenea faptul că toţi românii ortodocşi trăiesc în dualismul religios “Cer şi Pământ”. Constantin Brâncuşi declara în mod explicit semnificaţia complexului sculptural lucrat la Tîrgu Jiu : “Stâlpul Nesfârşitului este negarea Labirintului.” Comnenii nu aveau încă blazonul heraldic. Abia ultima dinastie din Nova Roma, Paleologii, îşi creează blazon. Centrală într-un blazon trebuie să fie recurenţa la infinit, supranumită recurenţa abismală. Coloana Infinitului, care leagă Cerul cu Pământul -aceasta era atitudinea adevăratului Caloian- poate fi considerată semnul abismal pe blazonul Comnenilor.
Titus Filipas

Belakunismul criticului Nicolae Manolescu

octombrie 20, 2015

După anul 1765 se declanşează un proces secret şi febril al construirii de apocrife. Toate realizate în vena romantică ossianică. Cel mai celebru este poate manuscrisul rusesc intitulat “Cântul oştii lui Igor”. Manuscrisul vienez al Cronicii Pictate – unicul care există pe lume!- apare abia după anul 1800. El este implicat acum în disputa “Djuvara. Totuşi, Posada!”, vezi polemica semnată de criticul literar Nicolae Manolescu http://adevarul.ro/cultura/istorie/djuvara-totusi-posada-1_560e8ef7f5eaafab2c3e2a0e/index.html Pe la Radio Europa liberă s-a făcut pe vremuri mare caz de faptul că Nicolae Manolescu n-a fost comunist! Dar comunismul din România a existat în mai multe variante. Belakunismul românesc a fost una din ele. Se dovedeşte că Nicolae Manolescu i-a fost tributar. Într-adevăr, Nicolae Manolescu n-a pus niciodată la îndoială autenticitatea Cronicii ungureşti Pictate “găsite întâmplător” la Viena.
Titus Filipas

„Gardar”, înainte de „Rusia Kievană”

octombrie 19, 2015

Voinţa lui Valens creează un extins spaţiu comercial cu axa pe Limes, un sistem de pieţe instituţionalizat prin puterea imperială romană. Va fi copiat de autohtonii via-tici (adică mobili, mereu “pe drumuri”!), străbătând istmul baltico-pontic în avansul lor agricol cu Plugul Mare (iară nu Pluguşorul lui “Bădia Traian”!). Acest sistem economic de pe istmul baltico-pontic, realizat după modelul instituţional „Limes cu burguri” valensian, a rămas cunoscut sub două nume : Fie „Gardar”, fie „Gardariki”. Numele incorporează fie cuvântul gard, fie cuvântul gardina. Însă „Gardar” sau „Gardariki” nu reprezintă un stat, ci un model economic avându-şi sorgintea în gândul împăratului Valens din secolul IV ! Oricum, „Gardar” precede „Rusia Kievană”, statul inventat ad-hoc de către ideologul rus Nikolai Karamzin, într-o imaginaţie romantică apocrifă, şi totodată de inspiraţie clar ossianică ! Cunoscuta Brazdă a lui Novac ce trece și prin Craiova, și care se extinde pornind din județul Mehedinți și ajunge până la Mizil, era denumită Limes Moesiae de către istoricul Flavius Dalmatius. În ce măsură coincide Brazda lui Novac cu zidul lui Valens, punctat cu mici forturi din lemn numite burgus? Cronica lui Procopius din secolul VI vorbește despre localitatea „Burgu latu”, numele fiind prima sintagmă înregistrată oficial -adică prin documente istorice- în limba română. Și dacă era înregistrată de Procopius, probabil că și autohtonii noștri foloseau denumirea. Dar treptat, autohtonii înlocuiesc termenul burgus cu termenul de gard, ceea ce avea fără îndoială o semnificație comercială dar și de apărare a unei proprietăți economice. „Burgu latu” arăta deja un oraș. Probabil că și Gard desemna la acea vreme un mic oraș, cu piață-obor, și refugiu de apărare. Pe la anul 830, Geograful Bavarez -nume fictiv, propus de către un intelectual polonez din Epoca Luminilor-scria la Regensburg despre gord-urile (gard-urile) aflate la Nord de Dunăre. Este surprinzătoare (sau poate că nu) concentrația de garduri-gorduri de pe valea Bugului pontic http://en.wikipedia.org/wiki/Bavarian_Geographer#mediaviewer/File:Hermann_Geogr_Bavar1.png În secolul XIX, prințul nostru Ion Ghica scria totodată despre majoritatea demografică românofonă existentă pe valea Bugului pontic (implicit din Transnistria ce definește cu nume românesc teritoriul care altminterea se chema în Sud Edisan, iar în Nord se cheamă Podolia Mică). Natural se pune întrebarea: Cine au fost primii locuitori acolo? Răspunsul poate fi dat tot la fel de natural : Românii! Rușii au venit doar pentru că li s-a promis -și permis- de către Occident (dar numai după moartea suveranului francez Louis Quinze!) prin tratatul internațional semnat la Kuciuk Kainargi în anul 1774. Pentru acel tratat a făcut un profitabil lobby în favoarea Rusiei iluministul Voltaire. Cel care nega într-o carte din anul 1730 faptul că ar mai fi existat moldo-valahi în „vechea Dacie” ! Cartea lui Voltaire a cunoscut o largă propagare printre intelectualii europeni din secolul XVIII. Ceea ce a fost echivalentă cu o propagandă în favoarea Rusiei! Asta a și creat „problema peninsulei Crimea”, o problemă atât de aprinsă şi astăzi.
Titus Filipas

Volhinia (Volînia), lângă Halici

octombrie 19, 2015

După istoriograful arab Massudi, Volînii -Walinjana- sunt cei mai nobili reprezentanţi ai comunităţii Saqaliba (Scheii pe româneşte, adică autohtonii „socii” – alizaţi din Romania Orientală ; reamintesc faptul că este vorba despre o comunitate pe care o consemnează, la Anul Domnului 381, Conciliul Ecumenic de la Constantinopol). Sinodul pan-ortodox pregăteşte sărbătorirea evenimentului (la Istanbul, evident!).
Titus Filipas

Documentul Geografului Bavarez

octombrie 18, 2015

Din analiza distribuţiilor de monede francice şi de monede bizantine în teritoriul european Angulum (denumiri alternative : 1/ Ongal, după istoriografii bulgari ; 2/Angalia, după primii Mongoli ce ajung prin părţile acestea de lume), cercetătorii au dedus anul 830 pentru crearea documentului Geografului Bavarez. http://en.wikipedia.org/wiki/Talk%3ABavarian_Geographer
Titus Filipas

Danemarca

octombrie 18, 2015

Emporiile vikingilor din Iutlanda erau instituţionalizate, adică se aflau sub controlul regal. Danemarca era cel mai puternic dintre regatele Nordului. Într-o vreme, acesta era un adevăr absolut. Abia William Shakespeare, în “Hamlet”, aruncă o umbră de îndoială : “Este ceva putred în Danemarca.”
Titus Filipas

Galo-Rutenii sau Celto-Rutenii

octombrie 17, 2015

Prezenţi în bătălia de la Farsala. Unul dintre călugării celţi, probabil din grupul de reflecţie creat de către Sfântul Columbanus, se pare că l-a citit pe autorul antic latin, Lucanus.
Titus Filipas

Doctrină, Ideologie, Epistemă

octombrie 16, 2015

@ Fostă basarabeancă (se exprimă pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/10/13/dezbatere-la-fet-utilizarea-dronelor-si-dreptul-international/ )
Doctrina incorporează o ideologie, tot după cum ideologia se bazează pe o epistemă. Care ne arată în ce măsură este depăşită părerea comună. Acum, şi majoritatea babelor care au lucrat în viaţă au măcar „reminiscenţe” dintr-o ideologie fiziocrată. Veche de 3000 de ani, după cum spune Ideologul primar Volney. Vorbind pe vremuri cu taică-meu (Bunul Dumnezeu să-l odihnească!), ne-am apucat să numărăm înapoi în timp. N-am ajuns decât la Mitridate Eupator şi mixtura lui de otrăvuri din plante.
Titus Filipas