Ştefan cel Mare după înfrângerea de la Războieni

Managementul strategic era aplicat încă de Miltiade. Nu altfel va proceda -ni se povesteşte de către Ion Neculce- Ştefan cel Mare după înfrângerea de la Războieni-Valea Albă. Să nu uităm că Ion Neculce aparţine primului grup de reflecţie –think tank, despre care ştim a fi activat în Limba Română. Afirmaţia noastră e poate stridentă, însă ne bazăm pe principiul societal intergeneraţional şi pe principiul parcimoniei. De ce ţinea atât de mult Neculce să ne spună istoria « întâlnirii de lucru » dintre Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastrul ? Însoţindu-l pe Dimitrie Cantemir la Sankt Petersburg după debaclul Stănileşti, Ion Neculce contempla, uimit poate, însă nu uluit, prefacerile uriaşe suferite –ăsta e cuvântul exact !- de Rusia sub acţiunea planurilor de modernizare ale ţarului Petru cel Mare. Nimic din activitatea lui Ion Neculce înaintea fazei de « observator în Rusia » nu dezvăluie la el un caracter cu preocupări livreşti. În secolul XVIII românesc, constatăm doi mari specialişti în managementul strategic : Constantin Brâncoveanu, care construieşte şi aplică planificarea strategică, şi Ion Neculce, cel care descrie planificarea strategică – în timpul fanariot nu mai avea şi drept la acţiune. Însă abia după ce se întoarce din exilul rusesc, Ion Neculce scrie despre felul cum trebuie să decurgă planificarea strategică pentru a rezulta utopia –numită la noi şi Împărăţia cerească-, iară nu distopia. Contemplarea situaţiei şi alegerea planului de acţiune trebuie să fie dintru aceeaşi perspectivă culturală (sau arhetip cultural). « Iară Ştefan Vodă… au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru pre nume Daniil. » Căutându-l pe Daniil Sihastrul, Ştefan cel Mare caută fără îndoială arhetipul cultural salvator. Care nu este neapărat ‘specific românesc’. El aparţine spaţiului Imperiului Roman de Răsărit, acel Commonwealth medieval numit şi Romania, unde se dezvoltase o variantă a teologiei negative -a gândirii abstracte în fond !- chemată Isihasm („creator sau, cum spuneau isihaştii, împreună lucrător cu El”). În acest context al teologiei negative, trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat atunci. Neculce este chiar mai lapidar decât Miltiade : « Şi s-au ispoveduit Ştefan Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan vodă pre sihastru ce va mai face », însă e suficient de clar în expunere. Contemplarea lui Daniil Sihastrul nu era posibilă decât într-o cunoaştere a faptelor. Alegerea acţiunii de succes în continuarea contemplării trebuia îndeplinită din aceeaşi « perspectivă culturală ».
Titus Filipas

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: