Archive for septembrie 2015

O nouă „pătura superpusă”

septembrie 14, 2015

@serbanfl spune (lui Adrian B.) pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/09/10/fet-conferinta-despre-politica-externa-a-pakistanului/#comment-256033 : +Vrei o țară ca afară dar înjuri pe cei ce vor să-i învețe pe țărani cum să câștige ca afară.+
Cred că glumiţi. Sînt chiar sigur că glumiţi. În epoca modernă (spre deosebire de antichitate şi Evul Mediu), prima fază în Economia politică este faza fiziocrată. Subiectul este delicat, l-a antamat şi Mihai Eminescu atunci când vorbea despre „pătura superpusă” care este o exploatatoare sterilă, adică nu produce. Evreii veniţi la noi prin „împământenire” s-au simţit lezaţi. Rumânul care trăieşte la subzistenţă n-are timp şi bani să se înscrie în fel şi chip de asociaţii. Însă el, ţăranul rumân care trăieşte la subzistenţă, şi este în mod evident un producător, n-are voie să vîndă liber o legătură de ceapă de pe răzorul lui fără aprobare de la Europa ? În vreme ce ministrul Daniel Constantin îl favorizează evident pe exploatatorul steril şi rapace care produce numai artefacte birocratice. În felul acesta, D.C. creează o nouă clasă de exploatatori sterili în România. Altminteri, vă urez dumneavoastră numai bine.
Titus Filipas

Curentul principal

septembrie 14, 2015

Baroneasa de Helvètius patronează în salonul ei din Auteuil fondarea Ideologiei primare precum şi a Lojei „Cele nouă fiice ale Memoriei” (Les Neuf Soeurs), un atelier intelectual de perfecţionare amintit şi de Iancu Văcărescu. Fără vreo legătură cauzală, în afara ideologiei de influenţă primară pusă ulterior în opera scrisă, amintim că scriitorul francez Marcel Proust se va naşte în anul 1871 la Auteuil, devenit între timp un cartier al oraşului Paris. Marea operă a lui Marcel Proust, À la recherche du temps perdu, va fi influenţată de căutările metafizice despre timp ale Ideologilor primari, în primul rând eclecticul Maine de Biran care dezvoltă cel mai bine ideile enunţate de Antoine Destutt de Tracy. Releul ideilor până la Proust (a cărui proză este încărcată de psihologie senzualistă!) a fost opera filosofului Henri Bergson, rudă prin alianţă cu Marcel Proust. Cineastul rus Andrei Tarkovski mărturisea că a fost puternic influenţat de filosofia lui Henri Bergson în filmul Solaris. On the road al lui Jack Kerouac este influenţat de romanul À la recherche du temps perdu. Am dat atâtea detalii numai pentru a dovedi că există un „curent principal” în cultură.
Titus Filipas

Despre Arta Navigaţiei

septembrie 12, 2015

Înainte de a scrie celebrele sale cărţi de Ideologie, Antoine Destutt de Tracy a scris o carte (http://www.amazon.com/moyens-fonder-morale-peuple-Edition-ebook/dp/B00RDSJ2JC ) în care era amintită arta navigaţiei şi care începea cam aşa : +L’art de la navigation est peut-être celui de tous (après l’imprimerie) qui a le plus contribué à l’avancement de la métaphysique, en nous faisant connaître des peuples dans tous les différens périodes de l’esprit humain. Il est donc nécessaire pour que l’idée des bonnes institutions que je désire, naisse dans la tête de quelques hommes, qu’ils aient des occasions et des moyens d’étudier toutes les parties des connaissances humaines, et d’en reculer les bornes. Heureusement il n’est pas difficile à l’État de leur procurer ces précieux secours. Il suffira de quelques écoles pour éclairer les divers services publics, et d’un petit nombre d’autres pour perfectionner les théories savantes et pour former des maîtres ; et de destiner quelques sommes annuelles à encourager ceux qui se distingueront, à récompenser les hommes supérieurs, à faire imprimer des livres utiles ou curieux, mais en petit nombre ; à donner des machines et des instrumens, et à payer des expériences. Ces dépenses seront modiques, si elles sont faites en connaissance de cause+ Destutt de Tracy considera Arta navigaţiei o bună analogie pentru Arta politicii (în paradigma thermidoriană, trebuie să reamintesc). Ideologia lui a creat bazele Jeffersonianismului american. De obicei, preşedinţii republicani sunt partizani mai împătimiţi ai Jeffersonianismului decât preşedinţii democraţi. Dar asta nu i-a împiedicat pe unii democraţi să fie partizani împătimiţi ai Artei navigaţiei cu pânze. http://www.nytimes.com/2015/09/13/upshot/sailing-was-more-than-respite-for-roosevelt-and-kennedy.html?hpw&rref=upshot&action=click&pgtype=Homepage&module=well-region&region=bottom-well&WT.nav=bottom-well Este aici o fotografie a lui John F. Kennedy pe o ambarcaţiune cu pânze. Merită să fie văzută. Fotografia apare pentru prima oară în presă.
Titus Filipas

De ce s-a sinucis împăratul Nero?

septembrie 12, 2015

Pentru a evita un război civil, lupte intestine între cetăţeni romani. A fost bine, a fost rău ? Istoricul canadian de origine franceză, Will Durant (un „autor secund”, aşa îl caracteriza Constantin Noica), aduce ca mărturie florile proaspete depuse noaptea de oamenii simpli ai Romei pe locul unde Nero şi-a luat viaţa. Erau şi creştini între ei ? De ce nu ? Oricum, Nero, supranumit şi „împăratul prazului” –Olteanul!- avea obiceiuri culinare ce-l apropiau de oamenii simpli. Este un indiciu de ideologie fiziocrată, acesta. Există actualmente aproape unanimitate printre istoriografii care se ocupă de problemă, că Nero a fost un mare strateg şi un specialist imbatabil în geopolitică. Am mai spus blogului că proiectul pentru Romania Orientală nord-pontică a fost construit de împăratul Nero. O caracteristică a proiectelor sale de geopolitică era aceea că numai din câteva linii simple, artistul Nero trasa ceva care să dureze. Din cauza aceasta discutăm încă aici serios proiectul său pentru Romania Orientală nord-pontică. Sigur că trebuie să-l aducem acum pe linia Henri Pirenne. Primul dintre cărturarii români care s-a ocupat de această problemă a fost Dosoftei. Dar el a fost precedat de omul politic fără de pereche care a fost Petru Rareş ! Mărturia preocupărilor sale poate fi văzută în Enciclopedia murală de la mănăstirea Moldoviţa. Imperiul Roman a primit în dar imperiul milezian pontic la anul 133 înainte de Hristos. Trebuia să-l gestioneze. Istoricul german Theodor Mommsen scrie despre participarea împăratului Nero la gestionarea porţiunii nord-pontice.
Titus Filipas

Despre impozitarea microîntreprinderilor

septembrie 8, 2015

@Alwyne Broeckaert spune pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/09/05/fotbal-operatia-a-reusit-pacientul-ramane-la-reanimare/
+Cred că, dacă Adrian B. o fi greşit în ceea ce priveşte espectul cantitativ, el nu greşeşte în ceea ce priveşte aspectul calitativ al codului fiscal. Ce înseamnă 5% impozit pe venit, adică pe încasările brute din care nu au fost deduse cheltuielile? Păi, să socotim sumar: în momentul de faţă, impozitul pe profit aplicat în cazul unui profit rezonabil de 15% duce la ideea unui impozit de 2,4% pe venitul impozitabil, ori de aproximativ 2%-1,5% din venit. Rezultă că un impozit de 5% pe venit înseamnă aproape o triplare a impozitului. Dar hai să ne referim şi la Adrian B, adică la aspectul calitativ: la cine se referă acest impozit? Aş putea zice, în aceeaşi notă de voioşie, ca la mine, de unde poliţistul blogului ar putea zice, cugetând adânc precum Johannis Gură de Aur, „ghinion”. Aceste procente se referă la firmele mici, majoritatea lor de subzistenţă a familiei şi care, în general, există şi la venituri mici deoarece patronii lor au conştiinţa că, dacă ar renunţa la mărunta lor activitate privată, nu i-ar mai angaja nimeni şi nici plecatul, urmând indicaţia băsistă, din ţară nu ar mai fi o soluţie. Chiar aici, pe blog, am arătat mai demult că alte ţări privesc altfel această chestiune şi am adus ca exemplu Franţa, ţara în care, chiar în condiţii de criză, firmele cu cifra de afaceri mai mică de 400000 de euro pe an nu erau impozitate. Deloc! Iar, la 400000 euro pe an cifra de afaceri, impozitul era de 0,5% pe an! O înţelegere a faptului că o firmă cu o cifră mică de afaceri nu este o firmă pornită pe îmbogăţirea proprietarilor, ci o firmă care contribuie la subzistenţa familiei acestuia, uşurând povara financiară – şi nu numai – a statului. Aflând acestea despre alte ţări, avem de ales în concluziile noastre: fie că avem executivi mai puţini capabili decât noi, în sensul că ei habar nu au despre situaţiile de fapt din alte ţări, fie au habar, însă fie sunt răi, fie au de îndeplinit ordine. Pentru că în primul rând, ideea că firmele mici ar fi firme de sifonare financiară este una insultătoare faţă de sutele de mii de mici iniţiatori privaţi şi mici proprietari; iar cele care sunt trebuie depistate de organisme care există, şi nu ras totul, e ca şi cum ai ucide întregul organism pentru că nu eşti capabil să depistezi la el locul bolnav. Pentru că, în al doilea rând, laşi fără lucru sute de mii de oameni care, de bine de rău, îşi câtigă existenţa şi nu stau pe capul tău ca stat. Aici se potriveşte foarte bine vorba medicală „mai întâi să nu faci rău”. Îmi pare rău pentru dl Tariceanu care s-a lipit şi el ca marca de scrisoare, însă această parte de cod fiscal este în dezacord cu încurajarea liberei iniţiative şi a firmelor mici şi mijlocii – şi o încurajare a existenţei ţării ca populaţie de salariaţi, şomeri şi persoane fără ocupaţie şi resurse. De fapt, acest executiv a ajuns, într-o altă formulă, la ideea lui Boc, cel care considera că, înregistrând profit sau nu, orice firmă trebuie să le dea pedeliştilor de furat o sumă minimă de bani. Pesediştii fac altfel: fie dai sub forma taxelor salariale, adică te obligă să ai salariaţi şi ei să raporteze electoral că a scăzut şomajul (lucru întâmplat şi cu ITM-ul de sub guvernarea dlui Nastase), fie să dea măcar aceiaşi bani, dacă nu au angajaţi sub forma unei taxe pe venit. Cu aceeaşi nepăsare faţă de profitabilitate, fiindcă dacă unei firme care nu a înregistrat profit îi percepi taxa pe venit, şi încă 5%, atunci ai nenorocit-o, fiindcă amărâtul mai trebuie să aducă şi bani de acasă, din cerşit, de unde. Or profitabilitatea firmelor mici este o chestiune foarte delicată: am mărturisit blogului, mai demult, cum se distribuia marginea mea operaţională de lucru în vremea lui Boc: din marginea de 20%, 12% a fost luată de bănci, ca şi comisioane curente şi numai 8%, adică mai puţin de jumătate, s-a constituit în venit pentru firmă, or, în aceste condiţii, imediat ai sărit pe pierderi, la orice întâmplare nenorocoasă. Nu am de gând să stau cu mâinile în sân, voi semnala această situaţie generată de codul fiscal oriunde voi putea.+
Blogideologic @Alwyne Broeckaert :Excelent comentariul dumneavoastră despre impozitarea microîntreprinderilor !
Alwyne Broeckaert spune : +@bogideologic.Multumesc. Poate să adaug faptul că PeSeDeul reuşeşte o altă performanţă şi anume să impoziteze cu procente mai mari firmele cu posibilităţi şi venituri mai mici, adică o impozitare invers proporţională cu veniturile. O cale foarte lungă de la năzuinţa dlui Nastase, care vedea o impozitare proporţională, la ceea ce va fi practica actualei guvernări. Chestiunea cea serioasă este aceea că opoziţia este la fel de mintoasă, aşa încât doar lupta împotriva guvernării Ponta nu este suficientă.+
Titus Filipas
PS. @Alwyne Broeckaert : Nu este vorba aici numai despre abordările guvernării şi opoziţiei. Este vorba şi despre situaţia învăţământului antreprenorial la noi. Sînt stupefiat să constat că nu se face distincţia necesară între modelul antreprenorial Schumpeterian, pe de o parte, şi modelul antreprenorial Van Hampel, pe de altă parte. Am acumulat personal o experienţă valoroasă pe model antreprenorial Van Hampel pe vremea când îmi lucram teza de doctorat în fizica mediului. Asta se întâmpla în regimul Nicolae Ceauşescu. Nu puteam cumpăra aparatură omologată, ceea ce nu nu-i în sine o situaţie de handicap. Chiar şi experţii în start-up de la Harvard Business School îţi recomandă în mod expres să inventezi tu întâi, în această situaţie practică. Ceea ce efectiv mă atrage şi acum foarte mult, pentru că mă plictisesc îngrozitor ca pensionar. Deci mi-aş crea un mic germene de întreprindere pentru crearea de aparatură. Profitul ? Ar fi o acumulare de savoir-faire pentru ţară, în acest domeniu de “ştiinţă mică”. Dar impozitul forfetar îmi omoară iniţiativa chiar din start! Nu-i bine să trăieşti sub guvernanţi ignari.
Titus Filipas

Un palestinian foarte obraznic în România

septembrie 7, 2015

Îl cheamă NAWAF SALAMEH, este fondator şi preşedinte Alexandrion Grup România, şi spune : + Nu mă înţelegeţi greşit – îndeletnicirile casnice de acest tip sunt mai mult decât lăudabile, iar eu, ca producător local, respect şi susţin fără preget strădania de a produce şi a consuma tot ce poartă eticheta made in Romania. Dar acest lucru este valabil până în punctul în care made in Romania începe să însemne periculos pentru sănătate, neloial faţă principiile economice şi legislative din această ţară, incorect faţă de cei care se supun rigorilor infinite ale unei pieţe cu permisivitate limitată sau necinstit faţă de cei care îşi pun încrederea într-un produs doar pentru că este „fabricat în România”. Urmăresc îndeaproape, de mulţi ani, ce se întâmplă cu producătorii domestici de băuturi spirtoase distilate din fructe şi încerc să înţeleg unde s-a produs fisura care a permis o asemenea degenerare a situaţiei. Ce se întâmplă acum, din acest punct de vedere, este o haiducie de nedescris. Practic, oricine vrea şi are fructe devine un mic şi incorect producător de alcool. Un mic şi incorect producător de alcool produce şi vinde o băutură pe care nicio autoritate sau organism de control şi reglementare nu ar accepta-o pe piaţa liberă. Pentru că nu întruneşte standardele de calitate, pentru că nu respectă norme foarte clare de igienă şi pentru că nu există niciun mecanism care să îl oblige să producă şi să vândă aşa cum trebuie. Deşi în aproape orice gospodărie din mediul rural există un bărbat specializat în ţuica de casă, puţini sunt cei care o fac ca la carte. Este şi aceasta o îndeletnicire care are în spate multe-multe reguli şi raţiuni care îmbină chimia alimentară cu agronomia şi ingineria. Este aproape imposibil ca un om să distileze corect în spatele curţii, în cazane cumpărate de la hipermarket, cu câteva sute de lei. Pentru că acele cazane nu sunt mereu din cupru alimentar, pentru că procedura de distilare nu este întotdeauna respectată (unii poate nici măcar nu o cunosc), pentru că fructele nu sunt mereu în starea în care ar trebui să fie atunci când sunt introduse în tot acest proces, oamenii ajung, de multe ori, să bea mai degrabă metanol decât ţuică sau palincă sau rachiu. Un mic şi incorect producător de alcool este un mare, dar la fel de incorect, evazionist fiscal. Ei sunt o bună parte din acea pătură uriaşă care reprezintă piaţa neagră. Adică 90% din consumul total de spirtoase din România. Adică sute de milioane de litri de alcool în fiecare an. Înţelegeţi dimensiunea fenomenului? Începe să nu mai aibă margini… Fiecare litru în plus peste cei 50 de litri/an pentru care legea permite o acciză preferenţială înseamnă mai mult alcool ieftin în paharele celor care oricum abuzează şi consumă necontrolat orice le pică în mână şi mai înseamnă mai puţini bani la buget, atât la cel central, cât şi la cel local. Statul pierde, anual, aproximativ două miliarde de euro din piaţa neagră. Adică aproximativ 1,3% din PIB. Primăriile ar trebui să fie primele care să se sesizeze şi să ia măsuri. O astfel de măsură ar putea fi înfiinţarea unui cazan comunal, unde să poată fi distilate fructele oricui doreşte să producă băuturi alcoolice. Acest cazan comunal ar urma să fie gestionat de primărie, sub forma unui antrepozit, iar băutura să beneficieze de toate caracteristicile pieţei albe: să fie timbrată, autorizată, controlată şi, bineînţeles, accizată. Toată lumea iese în câştig – primăria îşi păstrează o cotă parte din acciză, statul creşte nivelul colectărilor, producătorii câştigă credibilitate pentru că vând băuturi conforme cu toate normele de producţie, iar consumatorii pot sta liniştiţi că beau ce trebuie, nu metanol. La fel de indicată, însă destul de greu implementabilă ar fi introducerea unor modalităţi practice de supraveghere efectivă a producţiei micilor producători, atât la nivelul cantităţii produse, cât şi la nivelul calităţii acestora. Această supraveghere ar impune şi obligaţia de banderolare a producţiei micilor distilerii şi a producătorilor casnici ce depăşesc acea cantitate limită, de 50 de litri anual. Aşa cum stau lucrurile acum, în contextul reglementării actuale, în care fiecare gospodărie poate opera un cazan individual, se poate ajunge la situaţia în care în România ar exista un număr de aproximativ şapte milioane de producători individuali neautorizaţi, nefiscalizaţi, şi cu o producţie total necontrolată. Este un drum lung până vom ajunge în punctul în care nu vom mai vorbi de dimensiuni aberante ale pieţei negre şi în care nu vom mai privi cu atât de multă toleranţă producţia necontrolată, neautorizată, nereglementată şi nefiscalizată. Însă la capătul acestui drum se află un munte de bani despre care nimeni nu ştie de unde vin şi unde se duc (dar care ar trebui să ajungă la bugetul de stat) şi mulţi oameni care ar trebui să iasă la lumină şi să se transforme din evazionişti în oameni de afaceri cinstiţi.+ SURSA http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-nawaf-salameh-povara-cazanelor-anonime-14620558
Ce facem cu magiunul şi murăturile produse în gospodărie ? Palestinianul nostru n-a intrat (deocamdată) pe acest canal unde bietul rumân fentează statul.
Titus Filipas

Iuliu Maniu despre Problema minorităţilor (1924)

septembrie 5, 2015

«Din acestea rezultă, că problema minorităţilor are două aspecte, adică ea trebuie rezolvită din două puncte de vedere : Ea trebuie privită şi rezolvită întâiu din punctul de vedere al Statului naţional în înţelesul, că numărul, importanţa culturală, economică şi socială a minorităţilor şi influenţa lor în legislaţia, administraţia, justiţia şi instrucţia publică să nu pericliteze :
a) Existenţa şi integritatea teritorială a Statului ;
b) Dăinuirea perpetuă a neamului şi în acest scop să nu stângenească închegarea sufletească şi naţională a corpului şi a Statului naţional ;
c) Să nu corupă spiritul genuin naţional, tradiţia, gândirea şi aspiraţia naţională şi elementele constitutive ale însuşirilor specifice ale poporului alcătuitor de Stat, adică acele izvoare de bogăţii sufleteşti şi morale, cari singure dau drept de existenţă unei naţiuni.
Trebuie apoi privită şi rezolvită din punctul de vedere al umanităţii şi al respectului faţă de om ca individ şi din punctul de vedere al minorităţilor etnice, de limbă sau de religie, ca personalităţi colective, cari, numai admiţându-li-se anumite drepturi corporative, pot să-şi desvolte însuşirile specifice.» (Extras din Problema minorităţilor de Iuliu Maniu. Conferinţă ţinută la Fundaţia Universitară Carol I în ziua de 11 Mai 1924)
De 20 de ani diverse surse propagandistice (unele susținute de români de bună credință, probabil, dar naivi sau inculți politic, istoric, economic) încearcă și par să reușească a-i convinge pe români că au o datorie, niște datorii față de diversele minorități cu care conviețuim de secole (multe cu maghiarii, mai puțin cu rușii și chiar puține cu evreii). Nu avem nici un fel de datorii, fiindcă dacă ar fi să mergem spre rădăcinile datoriilor, se va vedea că datornici ne sunt minoritarii. Dar aceste raporturi nu pot fi discutate în termeni de datorie, ci de politică. Așa cum spunea Iuliu Maniu, ordinea priorităților este cea dată de el. Și nimic din ce s-a îmtâmplat din 1925 până acum nu motivează vreo modificare a acestor priorități pentru națiunea și Statul România. Dan Culcer+ Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 9/05/2015 08:05:00 p.m.
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Iarăşi protocronism

septembrie 5, 2015

Pelasgii din Dacia preistorică au fost predominanţi înainte de marile invazii aheene, eoliene şi ioniene. Pelasgii vorbeau anticul dialect eolian, un element primitiv şi grosier al limbii greceşti, dar care o fost totodată una dintre sursele limbii latine ! Se ştie despre drumul de atac al regelui dac Burebista pe valea rîului Savus, în urmărirea tauriscilor – un trib celtic- după tentativa acestora de acaparare a sursei de sare gemă de la Buridava (astăzi Ocnele Mari). Or, timpul domnului Nicolae Densuşianu din Dacia preistorică este cu mult înainte de Burebista. Dar se ştie că o parte dintre pelasgi ajung în Italia urmînd tot acest drum pe Savus.
Titus Filipas

Totuşi, nu Alexandru Florian a început

septembrie 5, 2015

El doar urmează linia trasată de scriitorul din Israel Amos Oz, care spunea : „România înseamnă cultură, dar mai ales istoria dramatică a evreilor” http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/scriitorul-amos-oz-romania-inseamna-cultura-dar-mai-ales-istoria-dramatica-a-evreilor-254765.html I-aş răspunde lui Amos Oz printr-un citat din memoriile prinţului nostru scriitor, Ion Ghica : „Cine auzise la noi de ovrei ?” Într-adevăr, ei vin masiv, abia după ce Bismarck forţează „împământenirea”. Cu mult mai multe drepturi asociate, decât cele date bietului rumân. Care primea doar gloanţe, ca la anul 1907. Dar Amos Oz nu ştie. Pentru că Istoria rumânilor nu-i obiect de studiu în programa şcolară din Israel.
Titus Filipas

Povestea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket, Contractul Social

septembrie 4, 2015

Trebuie să vorbim foarte sincer despre nevoia noastră de alfabetizare în economia politică! Este un „lettrisme” (folosesc bonjourismul, recent s-a vorbit despre Isidore Isou, martor obiectiv care depune mărturie pentru istoria noastră, a corectitudinii românilor şi a liderilor decizionali pentru salvgardarea României în cel de al doilea război mondial!) nou. Este acesta un „lettrisme” chiar internaţionalist. Punctual nu mă deranjează intruziunea de internaţionalism nou în ideologia naţionalismului românesc. Este revenirea la tradiţia doctrinară a Partidei Naţionale. Care pleca, în discursul din prima jumătate a secolului XIX, tot de la un acquis european : Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy, nume de ideologi primari pe care le spun iar, întrucât cărţile româneşti despre opera lor şi despre influenţa lor decisivă în renaşterea noastră naţională au fost arse la anul 1948 din ordinele alogeno-cominterniştilor Walter Roman şi Lioncik Tismineţki. Fiul celui dintâi devenea Primul Ministru al României după loviluţia din decembrie 1989. Fiul celui de al doilea ne-a „învăţat” apoi cum să luptăm „eficient” împotriva comunismului 🙂 ! Mai este şi necesitatea adoptării unui limbaj evoluat şi adecvat pentru parcurgerea unui nou ciclu de civilizaţie. Vorbesc aici despre „ciclu de civilizaţie” în sensul propus de Giambattista Vico. În mod categoric, acesta fiind cel mai reacţionar dintre toţi marii cugetători reacţionari! Giambattista Vico este un gânditor care ne poate ajuta să scăpăm de iluziile „revoluţiei române”. Infuzate perfid în mintea noastră de emisiunile postului de Radio Europa liberă şi de propaganda bolşevicului Silviu Brucan. Trăiesc eu prea mult în iluzia că mankurtizarea, pânza de păianjen veninos care a încercat să prindă mintea nostră, a fost ireversibil ruptă ? Deci, care-i necesarul lettrisme (ca să nu folosesc de-a dreptul termenul alfabetizare) ca să ieşim din zilele nefaste ale naţiei noastre ? Acest lettrisme ne permite să scriem noul Contract Social pentru România în cea de a doua modernitate a sa. Pentru România de după timpul postmodern al raţiunii suspendate, al disoluţiei statale din visul România Mare, al renunţării la toate celelalte versiuni de Contract Social tradiţional. Discursul contemporan despre Contractul Social cuprinde şi o fază de calcule în Excel, spuneam. Trebuie luat în considerare marele sistem industrial de producţie care creează PIB-ul ţării. Prin Contractul Social pentru România, din pur calcul econometric iar nu din motive politicianiste, trebuie să fie asigurată o bază doctrinară din ştiinţa economică pentru integrarea populaţiei apte de muncă în procesul de producţie. Apare întrebarea legitimă : Poate fi integrată toată populaţia aptă de muncă, doritoare de muncă, în procesul de producţie ? Răspunsurile teoretice sunt tradiţional două. John Maynard Keynes spunea : Da, este posibil. Ca de obicei, Milton Friedman îl contrazice : Nu, nu este posibil. Ori, mai nuanţat: Este posibilă integrarea populaţiei aptă de a munci în procesul de producţie doar până la o anumită limită, care se cheamă „rata naturală a şomajului”. Noţiunea aceasta era ştiută şi mai înainte de Milton Friedman. Dar economistul din Chicago leagă „rata naturală şomajului” de inflaţie şi denumeşte conceptul, acum mult mai rafinat, NAIRU. Este acronimul de la termenul englezesc : Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment. Este o limită inferioară pentru şomaj. Dacă se scade mai mult, inflaţia începe să crească ! Toate precizările acestea se fac în cadrul discuţiei mai extinse privitoare la marele sistem industrial de producţie şi consum care creează PIB-ul. Intuitiv şi voluntarist, dictatorial dacă vreţi, Nicolae Ceauşescu lucra exact aici ! Aceasta era frontiera extremă pe care îşi trasa linia de politică macroeconomică pentru România ! Era bine, era rău ? Mai anţărţ, într-o emisiune pe Realitatea TV, răutăciosul reporter Tatulici relua, aproape obsedant, o întrebare pe care o auzise : De ce s-a prăbuşit atât de catastrofal economia României?, iar economia Basarabiei, nu ! Ar trebui să ne întoarcem la observaţia pertinentă a lui Nicolae Georgescu-Roegen, exprimată într-un interviu pe româneşte după 1989. Economistul Roegen spunea în mod expres că modul în care dictatorul Nicolae Ceauşescu a stabilit linia de politică macroeconomică pentru România era de tip capitalist, iar nu comunist ! Iar Nicolae Georgescu-Roegen ştia ce spune ! În primul rând, cu toţii de-o anumită vârstă ne amintim, Nicolae Ceauşescu era obsedat („mesianic” – fusese comentariul la Radio Europa liberă, un comentariu pe care îl consider şi acum că a fost nepotrivit!) de crearea de noi locuri de muncă. Lucrul acesta era recunoscut de întreaga populaţie dornică de muncă. Dacă nu l-aţi auzit, înseamnă că nu aţi umblat printre oameni ! Or, regula simplă de macroeconomie spune că o economie are un mare număr de locuri de muncă numai dacă lucrează la frontiera în extensie maximă a posibilităţilor sale de producţie. Dacă era un „mesianism macroeconomic”, ei da, acesta chiar a fost! Nu îi poţi cere unui om politic autentic să acţioneze fără „patimă” ; o patimă bună, pentru că Nicolae Ceauşescu a urmat conştiincios poruncile Ecleziastului pentru împăraţi ! O economie care lucrează la extensia maximă a posibilităţilor ţine şomajul la proporţia sa naturală – NAIRU în terminologia chicagoanului Friedman Milton. Fără ca economia să intre în regim de inflaţie. Pe de altă parte, ştiţi aforismele : ”Dacă nu curge, pică.”, precum şi „Dar din dar se face Raiul.” În termeni de economie politică anglo-saxonă, proverbele acestea româneşti exprimă foarte bine fenomenele economice numite „leakages” – adică scurgeri din Marele Cerc al Bogăţiei macroeconomice (ori the Wheel of Wealth, după economistul american Frank Knight). Adică fiecare om integrat în procesul de producţie devenea totodată la noi, înainte de anul 1989, şi un agent economic angrenat într-o mică buclă economică pe care o controla dincolo de ceea ce îi fusese asignat ca rol economic de către sistem ! Şi pentru că „toţi suntem români…, mai mult, sau mai puţin oneşti”, rezultă că în Republica Socialistă România exista un foarte mare număr de agenţi economici mititei şi individualişti care „furau de la stat”. Or, aceasta reprezintă condiţia de bază pentru cele două teoreme ale bunăstării sociale ! Citind -pe vremuri, hăt!-, Povestea lui Arthur Gordon Pym cel din Nantucket, eram înspăimântat aproape de schiţa Contractului Social american pe care o descria Edgar Allan Poe în anul 1838. Predatorial, predatorial, predatorial ! Iar natura lui nu s-a schimbat nici acum. Sigur, descrierea pe care o întreprindea Edgar Allan Poe este incorporată acum în ideologii mai noi : neo-libertariană şi neo-conservatoare. Loviluţia din 1989 s-a făcut pentru a se elimina quasi-infinitatea de agenţi economici mititei care introduceau „leakages” în macroeconomie şi profitau de pe urma lor pentru a menţine, inconştient în sinergie cu voluntarismul macroeconomic „mesianic” al lui Nicolae Ceauşescu, România ca un stat al bunăstării sociale unde fuseseră create realmente maximum posibil de locuri de muncă. Tranziţia economică de după 21 decembrie 1989 s-a făcut la noi fără aplicarea justiţiei distributive ! Paradoxal este faptul că un „partid istoric” resuscitat, vorbesc despre PNŢ transformat în PNŢ-CD, şi care avea realmente o experienţă istorică în justiţia distributivă, mă refer aici la doctrina economică distributivă a lui Ion Mihalache, a refuzat categoric să ia în considerare aspectele distributive în tranziţie. Iar vechi lideri ţărănişti supravieţuitori, de exemplu Nicolae Carandino, de luciditate exemplară, care ştiau foarte bine noţiuni fundamentale de economie politică distributivă, au fost ţinuţi „sub obroc” de către conducerea PNŢCD-istă dominată de ardeleanul non-ortodox Corneliu Coposu. În fine, a reuşit să distrugă România, acesta-i un fapt ! În pripita lui vizită din ianuarie 1990 la ambasada URSS, lui Corneliu Coposu i s-a făcut un profil psihologic amănunţit de către experţii serviciilor de spionaj ruseşti. Apoi, ştim noi ceva despre conţinutul discuţiilor seniorului Corneliu Coposu cu agentul MI6 Denis Deletant înainte de anul 1989 ? Eu nu voi uita că marele Iuliu Maniu, al cărui secretar era Corneliu Coposu, se ascundea pe 24 august 1944 în casa unui agent britanic, pentru a nu-şi asuma funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri ! Or, actul decizional personal chiar este primul criteriu pentru definirea personalităţii !
Titus Filipas