Ce articole intens pro-maghiarizare publică ziarul Adevărul de Cluj !

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/carturarul-maghiar-condus-transilvania-iubit-romani-unguri-cautati-aceitineri-stiu-respecte-valorile-1_55fd445ef5eaafab2cc55658/index.html?ref=yfp Ziarista Florina Pop recurge la “autoritatea” istoricului clujean Varga Attila, “avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat”. Varga Attila prezintă românilor naivi cu entuziasm nemărginit o listă de francmasoni, începând cu Kossuth Lajos. Este cazul să reamintesc aici un citat al conducătorului revoluţiei maghiare de la 1848, Lajos Kossuth: „Românii, o hoardă mai josnică decât vita!” Iar “cărturarul maghiar care a condus Transilvania, iubit de români şi de unguri” este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna – 16 septembrie 1876, Cluj), guvernator al Transilvaniei în 1849 şi între anii 1860-1861. Miko Imre a făcut o “lubrificare” interetnică pentru pregătirea actului Ausgleich din 1867, prin care a fost iniţiată maghiarizarea românilor în foarte mare viteză! Varga Attila îl denumeşte pe Miko Imre drept un „István Széchenyi al Transilvaniei”! István Széchenyi (1791 – 1860) a fost un teoretician vizionar al politicii proactive de maghiarizare (ca să nu zic politică de maghiarizare forţată). István Széchenyi a murit cu şapte ani înainte de Ausgleich, atunci când cancelarul habsburgic Von Beust fondează statul Kakania (după terminologia folosită de Robert Musil), altminteri statul K und K ori “împărăţia chezaro-crăiască”, după ai noştri. Contele Von Beust a luat acea decizie naivă consecutiv înfrângerilor suferite de statul habsburgic la Solferino* şi Sadowa. Dar ea va furniza dinamism şi substanţă de lucru maghiarizării pe vremuri numai teoretizate de contele Széchenyi. Într-adevăr, acesta spunea : ,,Ungaria n-a fost” (sau ,,Ungaria nu este”, aş interpreta recunoaşterea pe care o făcea Széchenyi). Însă contele adăuga imediat : “Ea va fi abia.” După Ausgleich, prin implementarea teoriei lui István Széchenyi, un număr de la două până la trei milioane de români aflaţi pe teritoriul dintre Dunăre şi frontiera maghiaro- română trasată la Trianon în anul 1920 au fost maghiarizaţi forţat prin mecanisme bine puse la punct.
*În bătălia de la Solferino se întâmplase, din nou!, o hecatombă românească. Cântecul popular ardelenesc o consemnează : „La Zolfărino ghe vale,/Mere-un ghenăral călare/Și tot strigă-n gura mare:/―Împărache înălțache!/Pugne pașe, nu che bache,/Că-ți perzi cătagnele toake!”
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: