Un palestinian foarte obraznic în România

Îl cheamă NAWAF SALAMEH, este fondator şi preşedinte Alexandrion Grup România, şi spune : + Nu mă înţelegeţi greşit – îndeletnicirile casnice de acest tip sunt mai mult decât lăudabile, iar eu, ca producător local, respect şi susţin fără preget strădania de a produce şi a consuma tot ce poartă eticheta made in Romania. Dar acest lucru este valabil până în punctul în care made in Romania începe să însemne periculos pentru sănătate, neloial faţă principiile economice şi legislative din această ţară, incorect faţă de cei care se supun rigorilor infinite ale unei pieţe cu permisivitate limitată sau necinstit faţă de cei care îşi pun încrederea într-un produs doar pentru că este „fabricat în România”. Urmăresc îndeaproape, de mulţi ani, ce se întâmplă cu producătorii domestici de băuturi spirtoase distilate din fructe şi încerc să înţeleg unde s-a produs fisura care a permis o asemenea degenerare a situaţiei. Ce se întâmplă acum, din acest punct de vedere, este o haiducie de nedescris. Practic, oricine vrea şi are fructe devine un mic şi incorect producător de alcool. Un mic şi incorect producător de alcool produce şi vinde o băutură pe care nicio autoritate sau organism de control şi reglementare nu ar accepta-o pe piaţa liberă. Pentru că nu întruneşte standardele de calitate, pentru că nu respectă norme foarte clare de igienă şi pentru că nu există niciun mecanism care să îl oblige să producă şi să vândă aşa cum trebuie. Deşi în aproape orice gospodărie din mediul rural există un bărbat specializat în ţuica de casă, puţini sunt cei care o fac ca la carte. Este şi aceasta o îndeletnicire care are în spate multe-multe reguli şi raţiuni care îmbină chimia alimentară cu agronomia şi ingineria. Este aproape imposibil ca un om să distileze corect în spatele curţii, în cazane cumpărate de la hipermarket, cu câteva sute de lei. Pentru că acele cazane nu sunt mereu din cupru alimentar, pentru că procedura de distilare nu este întotdeauna respectată (unii poate nici măcar nu o cunosc), pentru că fructele nu sunt mereu în starea în care ar trebui să fie atunci când sunt introduse în tot acest proces, oamenii ajung, de multe ori, să bea mai degrabă metanol decât ţuică sau palincă sau rachiu. Un mic şi incorect producător de alcool este un mare, dar la fel de incorect, evazionist fiscal. Ei sunt o bună parte din acea pătură uriaşă care reprezintă piaţa neagră. Adică 90% din consumul total de spirtoase din România. Adică sute de milioane de litri de alcool în fiecare an. Înţelegeţi dimensiunea fenomenului? Începe să nu mai aibă margini… Fiecare litru în plus peste cei 50 de litri/an pentru care legea permite o acciză preferenţială înseamnă mai mult alcool ieftin în paharele celor care oricum abuzează şi consumă necontrolat orice le pică în mână şi mai înseamnă mai puţini bani la buget, atât la cel central, cât şi la cel local. Statul pierde, anual, aproximativ două miliarde de euro din piaţa neagră. Adică aproximativ 1,3% din PIB. Primăriile ar trebui să fie primele care să se sesizeze şi să ia măsuri. O astfel de măsură ar putea fi înfiinţarea unui cazan comunal, unde să poată fi distilate fructele oricui doreşte să producă băuturi alcoolice. Acest cazan comunal ar urma să fie gestionat de primărie, sub forma unui antrepozit, iar băutura să beneficieze de toate caracteristicile pieţei albe: să fie timbrată, autorizată, controlată şi, bineînţeles, accizată. Toată lumea iese în câştig – primăria îşi păstrează o cotă parte din acciză, statul creşte nivelul colectărilor, producătorii câştigă credibilitate pentru că vând băuturi conforme cu toate normele de producţie, iar consumatorii pot sta liniştiţi că beau ce trebuie, nu metanol. La fel de indicată, însă destul de greu implementabilă ar fi introducerea unor modalităţi practice de supraveghere efectivă a producţiei micilor producători, atât la nivelul cantităţii produse, cât şi la nivelul calităţii acestora. Această supraveghere ar impune şi obligaţia de banderolare a producţiei micilor distilerii şi a producătorilor casnici ce depăşesc acea cantitate limită, de 50 de litri anual. Aşa cum stau lucrurile acum, în contextul reglementării actuale, în care fiecare gospodărie poate opera un cazan individual, se poate ajunge la situaţia în care în România ar exista un număr de aproximativ şapte milioane de producători individuali neautorizaţi, nefiscalizaţi, şi cu o producţie total necontrolată. Este un drum lung până vom ajunge în punctul în care nu vom mai vorbi de dimensiuni aberante ale pieţei negre şi în care nu vom mai privi cu atât de multă toleranţă producţia necontrolată, neautorizată, nereglementată şi nefiscalizată. Însă la capătul acestui drum se află un munte de bani despre care nimeni nu ştie de unde vin şi unde se duc (dar care ar trebui să ajungă la bugetul de stat) şi mulţi oameni care ar trebui să iasă la lumină şi să se transforme din evazionişti în oameni de afaceri cinstiţi.+ SURSA http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-nawaf-salameh-povara-cazanelor-anonime-14620558
Ce facem cu magiunul şi murăturile produse în gospodărie ? Palestinianul nostru n-a intrat (deocamdată) pe acest canal unde bietul rumân fentează statul.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: