Ungaria şi România

Orice gând despre fericire se bazează pe un dualism ascuns. Sinuciderea dezvăluie absenţa gândurilor despre fericire. Românii observaseră, ori auziseră –eu ştiu lucrurile acestea de pe vremea lui Ceauşescu, dar poate constatarea-i mai veche, însă n-am lecturi în acest sens, totuşi nu exclud din start ideea – că rata sinuciderilor în Ungaria este mai mare decât în România. Dar nu legasem faptul acesta de existenţa unei deosebiri ideologice fundamentale între cele două ţări. În primul rând, Ungaria nu are o ideologie de nation-building modernă. Pentru români, adoptarea epistemei de modernitate odată cu achiziţia paradigmei thermidoriene aducea şi această metodologie europeană de nation-building. Observaţia a fost făcută prima dată de către ideologul naţional-liberal Dan Amedeu Lăzărescu. Ungurii se singularizează prin credinţa lor absolută în ideologia suveranismului maghiar construit sub semnul apocrifului ossianic din Chronicon Pictum. Cartea centrală a ideologiei naţionalismului românesc este Echilibrul între antiteze, lucrare scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Împrumutul de Ideologie primară (Ideologia lui Destutt de Tracy) înseamnă şi adoptarea dualismului cartezian “trupşisuflet” (Mind and Body). Or, asta înseamnă un bun temei filosofic pentru gândul la fericire! Am mai zis eu că, de facto, Nicolae Ceauşescu era un urmăritor consecvent al belakunismului, nu al ideologiei naţionalismului românesc. Revoluţia culturală ghidată de ESTETICA belakunistului George Lukaş consemna acel moment nenorocit de tranziţie. Care era totodată şi anunţul unei hotărâri de sinucidere naţională prin renunţarea la dualismul cartezian “trupşisuflet”! Pentru că Politica Bombei Nucleare – cu un dosar temeinic fabricat de germani şi prezentat la Malta – a fost un act de sinucidere naţională.
Titus Filipas

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: