Sinuciderea enigmaticului Sorin Pavel (după Gheorghe Grigurcu)

+M-a impresionat o relatare a lui Cioran, în Caiete : „O. C. îmi povesteşte sfîrşitul unui Sorin Pavel, omul care întotdeauna mă ducea cu gîndul la Stavroghin. Vasăzică era la Sibiu, merge la doctor care-i găseşte o pneumonie. S. P. se duce întins la cîrciumă şi bea douăsprezece halbe de bere de la gheaţă. În aceeaşi seară face o criză cardiacă şi moare“. Sinuciderea enigmaticului Sorin Pavel mi-a fost povestită şi mie de către fostul meu coleg de redacţie de la Familia, Ovidiu Cotruş. E interesant să urmărim cu acest prilej consideraţiile lui Cioran asupra „ratării“. Un „ratat“ în ochii lui Ovidiu Cotruş, Sorin Pavel (admirat şi de Petre Pandrea în memorialistica sa postumă) apare altminteri în optica lui Cioran, care face apologia ratării: „Toţi românii care-au contat în viaţa mea: iată, Sorin Pavel, Ţuţea, Zapratan, Crăciunel, şi cel mai mare dintre toţi, Nae Ionescu, erau «rataţi», adică se realizau în «viaţă», fără să se ridice ori să se coboare la o «oper㻓. Interesantă societate! Potrivit lui Cioran, „ratarea“ ar fi „modul autentic, veritabil, în care un român îşi poate da măsura“, prin urmare o autenticitate à rebours, intrinsecă etniei noastre. O deconvenţionalizare, care uşurează împlinirea în oralitatea de factura socratică ori în sfera purei contemplaţii, în nonacţiunea orientală. Un „ratat“ renegat, un „ratat“ ce s-a abătut de pe traiectorie, aidoma unui sfînt ce ar fi păcătuit, s-a simţit şi Cioran, în ipostaza sa de budist eşuat. El dă astfel glas complexului umilităţii ce l-a marcat şi care i-a însoţit precum o umbră succesul progresiv, purtîndu-l de pe „culmile disperării“ pe culmile gloriei.+
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: