Melchisedec Ştefănescu despre diadema imperială primită de Alexandru cel Bun

Motto: „Moldavia se face cunoscută, şi împăratul Bizanţiei trimite domnitorului ei hlamidă şi coroană ca unui autocrator.” (în Scrisoarea XIX din iunie 1845, scrisă de Costache Negruzzi)
Episodul istoric amintit sumar de scrisoarea lui Costache Negruzzi este prezentat extins de către Ioan Eliade Rădulescu în cartea Echilibrul între antiteze. Aceasta arată că are o importanţă deosebită în cadrul Ideologiei naţionalismului românesc. Tema este prezentată şi de episcopul ortodox român Melchisedec Ștefănescu (1823 – 1892) cu tot atâta relevanţă, ceea ce dovedeşte că acuzaţiile de anti-românism aduse de adversarii lui din epocă erau fără de fundament. Reamintim şi faptul că teologul Melchisedec Ştefănescu are de asemenea o pledoarie extraordinară pentru spiritul democratic în cadrul Bisericii Ortodoxe Române : “Precum se vede din interpretarea canonului al VIII-lea al Sinodului de Laodiceia, cei mai înţelepţi şi mai evlavioşi lumeni se cuvine să aleagă împreună cu episcopii şi cu preoţii.” Această idee este incorporată şi în propaganda pe care o face pentru Unirea din 1859 în catedrala Huşilor. Vom încerca, folosind ca punct de plecare textul scris de episcopul și istoricul Melchisedec, să aflăm identitatea acelui „împărat al Bizanţiei”. Sursa românească originară a informaţiei se află la Alexandru Hâjdău. Deci patru mari cărturari români îi subliniază dintru început valoarea ideologică. Imensă, poate încă mai mult, pentru vremurile de acum! Trebuie folosită ca punct de sprijin pentru o pârghie de protecţie a suveranităţii în această urâtă epocă unde naţiunea noastră este ameninţată din multiple direcţii. Profesorul Alexandru Hâjdău, directorul Şcolii Superioare din Hotin, le spunea elevilor la examenul din 25 iulie 1837 : „Prinţul Alexandru cel Bun, primind diadema împărătească de la împăratul grec Andronic Paleologul, a întemeiat în Suceava o şcoală juridică dupa modelul celei din Constantinopol”. Este vorba despre Andronic al V-lea Paleologul (1400–1407), co-împărat alături de tatăl său, Ioan al VII-lea Paleologul, începând cu anul 1403 şi până la moartea sa. Dar grupurile de consiliere ale celor doi co-împăraţi erau diferite. Prima oară am citit despre acestea într-un manual de istorie gimnazial editat în perioada interbelică. Fiind luată şi o decizie („trimite domnitorului hlamidă şi coroană”) înseamnă că acel consiliu ce îl sprijinea pe copilul basileu era totodată grup de reflecţie (think tank). Informaţia arată că punctul de vedere al marelui nostru cărturar N. Ș. Tanaşoca („Înverșunarea cu care bizantinii se obstinează să vadă în români o etnie barbară, străină de Imperiu și numai tolerată, nu-și are egal decât în literatura maghiară despre românii din Transilvania”) nu este decât parţial întemeiat.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: