Dana Mihai:Sfârşitul dramatic al Cenaclului Flacăra

„Despre morţi, numai de bine.”(Solon)
+30 de ani de la ultimul concert. Oamenii au fost striviţi de gratiile de oţel. Aici au fost morţi şi sute de victime. Fenomenul numit Cenaclul Flacăra s-a stins într-o noapte furtunoasă la Ploieşti, pe 15 iunie 1985. Concertul susţinut de Adrian Păunescu pe stadionul Petrolului s-a încheiat cu 6 morţi şi 100 de răniţi. Episodul sângeros, trecut sub tăcere de autorităţile comuniste, a dus la interzicerea Cenaclului. După 12 ani de spectacole şi concerte, demarate în 1973, Cenaclul Flacăra a fost interzis în anul 1985. Ultima reprezentaţie, cea care a dus la închiderea Cenaclului de către autorităţile comuniste, s-a desfăşurat la Ploieşti, pe stadionul echipei Petrolul, în ceea ce se anunţa o frumoasă seară de vară, pe 15 iunie. Era spectacolul cu numărul 1.615 al Cenaclului condus de Adrian Păunescu, concerte care ajunseseră la acel moment la nivelul actualelor turnee ale artiştilor străini. Sălile de spectacol şi stadioanele din ţară erau neîncăpătoare şi se vorbea deja despre un fenomen, „Woodstock-ul românesc“. Pe 15 iunie 1985, peste 10.000 de oameni, majoritatea adolescenţi şi tineri, s-au strâns pe stadionul din Ploieşti, aşteptând cu nerăbdare începerea Cenaclului. „Tinerii îl iubeau pe Adrian Păunescu pentru că muzica din spectacolele lui trezea în noi patriotismul. Cenaclul Flacăra oferea spectacol de calitate. Am nostalgia asta. Când se cânta melodia «Dor de Eminescu», urla stadionul“, povesteşte Ioan Popescu, unul dintre cei mai vechi jurnalişti prahoveni, acum în vârstă de 76 de ani. Venise la concert atât ca ziarist, cât şi pentru spectacol, împreună cu fiul său, Decebal, de 6 ani. Spectacolele ţineau opt ore Spectacolele Cenaclului începeau după ora 20.00 şi ţineau, de fiecare dată, peste opt ore. Diverse formaţii au cântat, de-a lungul timpului, în aceste spectacole, dar şi artişti renumiţi, precum Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Valeriu Sterian, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă. Concertele aveau şi un ritual. Adrian Păunescu nu intra de la început. Aştepta să se strângă toată lumea, dar mai ales cei care primiseră invitaţii, printre care şi cei din conducerea locală a Partidului Comunist. Ioan Popescu spune că lui Păunescu îi plăcea să fie aplaudat, „inclusiv de ştabi“ şi intra în spectacol abia după ce era sigur „că are asigurată masa“. La spectacolul de la Ploieşti, scena, cu o copertină kaki, a fost aranjată în faţa tribunei I. Concertul a început pe la ora 21.00 şi dura de câteva ore. Păunescu intrase pe scenă, iar publicul era agitat şi fremăta. „Târziu în noapte, s-a iscat o furtună, combinată cu o ploaie torenţială, trăznete şi fulgere. În această atmosferă, Păunescu se războia cu Dumnezeu, recitând celebra poezie «Doina» lui Eminescu: «De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românu’ plânsu-mi-s-a». Fulgerele brăzdau cerul din ce în ce mai aprig, dar mulţimea era îndemnată să ignore stihiile naturii“, povesteşte Ioan Popescu. Spectacolele de pe stadioane durau până la opt ore. Mai multe variante pentru tragedie. Unii spun că Păunescu a cerut mulţimii să rămână în tribune, alţii spun că le-a cerut să plece şi oamenii au refuzat, dar nu s-a stabilit exact. Ce se ştie sigur însă este că furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. „S-a spus că, speriaţi, electricienii ar fi solicitat lui Păunescu întreruperea spectacolului, deoarece sistemele electrice nu aveau împământare, dar nu au fost ascultaţi. La un moment dat, a fost un trăznet puternic, lumina s-a stins, copertina scenei a căzut, iar stadionul a rămas în beznă. Mircea Vintilă şi Ducu Bertzi, aflaţi pe scenă, au început să ţipe, panica lor transmiţându-se şi în tribune. Cei de la tribuna I au sărit în teren sau s-au înghesuit spre unica ieşire din arenă, respectiv pe un gang îngust de circa un metru, aflat lângă tribuna oficială, cel pe unde intrau jucătorii la meci“, spune Ioan Popescu. Spectatorii au murit striviţi. Oamenii au dat năvală să plece de pe stadion, dar porţile mari era închise. În plus, se deschideau spre interior. În îmbulzeala generală, aceştia au dărâmat porţile, care s-au prăbuşit peste ei. „Am alergat spre gang, cu copilul pe umeri, dar din tunel am fost catapultat în spatele tribunei oficiale. Afară era măcel. Oameni care încercaseră să scape pe gangul strâmt fuseseră călcaţi în picioare. La porţile mari, oamenii au fost striviţi de gratiile oţel sau au fost prinşi între ele. Aici, la aceste porti, au fost morţi şi sute de victime“, spune Ioan Popescu. Foto Cenaclul Flacăra Cert este că cinci sau şase tineri au murit zdrobiţi, iar aproape 100 au fost răniţi în busculadă. Ambulanţele au urlat toată noaptea în Ploieşti, iar la Spitalul Judeţean, medicii nu mai făceau faţă răniţilor. Episodul a fost muşamalizat de autorităţile comuniste, dar a reprezentat principalul motiv pentru care Cenaclul Flacăra a fost interzis după baia de sânge din 15 iunie 1985 de la Ploieşti. „Ancheta de după tragedie n-a reuşit să găsească nici un vinovat în carne şi oase. Nimeni din conducerea de partid central şi locală nu a dat vreo explicaţie. Ca şi la Revoluţie, morţii au fost vinovaţi şi atunci“, încheie Ioan Popescu. Amintirile unui martor ocular anonim Sub protecţia anonimatului, un „martor ocular“ poveşteşte pe internet experienţa, din perspectiva „puştanului de 17 ani“ pe care îi avea la spectacol. „Am fost pe stadion atunci. La tribuna a doua era întuneric şi lume puţină, răzleaţă, sau cupluri care se îmbrăţişau şi se sărutau. (…) La un moment dat, a început o vijelie năprasnică ce a smuls cortul care acoperea scena unde se ţinea spectacolul, undeva pe gazon în fata tribunei întâi, la mijlocul terenului. Vijelia a fost extraordinar de puternică şi s-a întrerupt şi curentul. Păunescu nu a încetat să vorbească şi să recite poezii. Încerca să ţină lumea în priză, sperând că o să înceteze vântul şi spectacolul o să continue. Dar nu a fost aşa. Ne ţineam de barele de metal de pe ultimul rând să nu ne ia pe sus vântul. Era întuneric beznă şi vântul scotea zgomote puternice, parcă urla“, povesteşte fostul fan al Cenaclului Flacăra. „Eu am rămas în tribună până când s-a terminat vijelia, apoi am plecat acasă şi am trecut pe lângă porţile dărâmate, văzând totodată şi cadavrele tinerilor trase lângă poarta de acces“, mai spune „martorul ocular“. Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai buni oameni din câţi am cunoscut vreodată. Când se uita la tine, nu te privea, ci te examina, cu căldură şi îngrijorare, ca să înţeleagă repede în ce stare te afli şi ce se mai întâmplă cu sufletul tău. Dacă aveai un necaz, te ajuta atunci, pe loc, nu pierdea timpul cu o retorică a compătimirii. Iar dacă observa că iradiezi bucurie, se bucura de bucuria ta. Astăzi, fostul poet şi om de cultură Adrian Păunescu ar fi împlinit 70 de ani. + SURSA http://adevarul.ro/locale/ploiesti/sfarsitul-dramatic-cenaclului-flacara-30-ani-ultimul-concert-oamenii-fost-striviti-gratiile-otel-fost-morti-sute-victime-1_557d78d3cfbe376e35461c9c/index.html?ref=yfp
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: