„Tichia de mărgăritar a chelului”

Proclamarea „independenţei” noastre la 1877 a fost un act de teatru absurd cu titlul „Tichia de mărgăritar a chelului”. Discursul independentist al lui Mihail Kogălniceanu din Parlament pregăteşte textul lui Eugen Ionescu din Cântăreaţa cheală. Dependenţa noastră de acel imperiu otoman prin Capitulaţii asigura legitimitatea noastră ca Romania, pregătind întru continuitate Romania Neoacquistica. Independenţa noastră efectivă se va obţine abia prin prăbuşirea imperiului turcesc în primul război mondial. Gestul politic al lui Kemal Atatürk, când desfiinţează Imperiul Otoman, a dat legitimitate deplină şi pentru România independentă chemată România Mare, parte din Romania Neoacquistica. Abandonarea Capitulaţiilor la 1877-1878 a fost locus causandi pentru împământenirile care au condus la sângerosul an 1907. Cu temeri faţă de blestemul cuvântului, acei carpetbaggers impun şi deformarea limbii române, forma corectă este înpământenire, vezi şi mărturia evreului creştinat Ionathan X. Uranus. Renunţarea noastră laşă la Capitulaţii în perioada 1877-1878 a însemnat renunţarea la funcţia de ‚sistem roman’, o funcţie reprezentată ca stemă prin simbolul vulturului bicefal, asumată de Basarabi şi de Mihai Viteazu. „Independenţa de la 1877” -ghilimelele sunt obligatorii- a însemnat în toate privinţele şi renunţarea politicienilor români la moştenirea istorică a Basarabilor.
Titus Filipas

Etichete: Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas