Scurtă lecţie de istorie românească

„Regulamentele Organice sub conducerea lui Pavel Kisseleff” ? Nu. Sub protectoratul rusesc, reprezentat prin generalul Pavel Kisseleff. Însă redactarea conţinutului Regulamentelor Organice a fost un proces eminamente românesc, gândit de inteligenţa ideologică autohtonă şi naţionalistă, ea cunoscând de asemenea foarte bine paradigma vest-europeană de modernitate ca Ideologie şi totodată ca Epistemă. Când redactarea s-a terminat şi deputaţii români au luat vacanţă, perfidul general Kisseleff adăugă de la el însuşi un codicil secret care prevedea rusificarea principatelor. Cel care a descoperit, indignat şi mirat, codicilul, a fost Ioan Eliade Rădulescu. Pentru că era tipograf, iar la tipografia lui cu drept de monopol trebuia să se tipărească Regulamentul Organic, ca să fie popularizat şi cunoscut de populaţia autohtonă. Aranjamentul acesta implicând tipografia lui Eliade fusese făcut încă de boierul vechi şi luminat Dinicu Golescu, aflat în relaţii excelente cu ofiţerii superiori ruşi. Cadrul negocierilor a fost Sibiul, unde Dinicu Golescu şi Eliade merseseră la anul 1828 ca să tipărească Gramatica românească scrisă de Eliade pentru Şcoala de la Sfântu Sava urmând modele metodologice europene oferite de gramatica filosofică a lui Condillac şi de gramatica generală a lui Destutt de Tracy. Dar Sibiul era ocupat atunci de armata rusească. Dinicu Golescu a recunoscut personaje din Statul Major pe care le cunoştea din alte raiduri ale ruşilor în principate. Aflând perspectivele în Valahia după discuţiile cu ofiţeri ruşi, bătrânul şi înţeleptul boier Dinicu Golescu îi spune lui Eliade să îşi cumpere o tipografie proprie la întoarcerea în Bucureşti, dacă vrea să devină bogat. Unica tipografie existentă atunci în Bucureşti avea dreptul de monopol, totuşi nu făcea bani. Motivul ? Nu se făceau tipărituri multe pentru că nu exista o gramatică românească lămuritoare. Abia cu apariţia Gramaticii de la Sibiu, purcede să crească practic exponenţial numărul tipăriturilor româneşti începând cu anul 1829. Aflat în posesia dreptului de monopol, confraţii literari mai tineri încep să îl critice pe Eliade. La această critică, Eliade răspundea prin celebra replică : „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” cu semnificaţia implicită „Vă public şi gratuit dacă scrieţi ceva frumos”. Eliade citea cu multă atenţie tot ce primea la tipărit. Eliade îl informează despre codicilul secret de rusificare pe domnitorul de atunci din Ţara Românească, un Alexandru Grigore Ghica din familia nobilă a patrioţilor Ghiculeşti. Domnitorul român a depus atunci un demers diplomatic extraordinar pe lângă generalul Pavel Kisseleff ca să retragă codicilul secret ce mergea în contra intereselor autohtonilor. Fiind prins „cu ocaua mică” dar jucând totuşi fair play, generalul Kisseleff a retras codicilul de rusificare. În final l-a întrebat pe domnitorul român : “Cine-i acest Eliade, şi ce industrii are ?” Kisseleff face apoi tot posibilul (şi îi venea chiar uşor!) pentru ca modelul economic gândit de boierul Dinicu Golescu spre îmbogăţirea lui Eliade să nu se împlinească. Eliade povesteşte despre acestea în cartea lui de memorialistică Echilibrul între antiteze, publicată la 1859. Ion Heliade Rădulescu este în multe circumstanţe criptic şi ascuns în ceea ce priveşte revelarea informaţiei din Echilibrul între antiteze (prima ediţie a fost în anul 1859). De exemplu, titlul cărţii fundamentale despre Ideologia naţionalismului românesc – Echilibrul între antiteze – este un aticism. Reprezintă perioada retorică (adică fraza) încrucişată. Unele perioade retorice au rămas celebre în cultura universală, însăşi structura ta psihică te îndeamnă să le repeţi : „Fericit cel care, ca Ulise …” Cartea Echilibrul între antiteze nu a mai fost tipărită în “anii de libertate” de după 1989, deşi este capitalistă şi anti-rusească (dar poate că aceasta este vina majoră a lui Heliade Rădulescu). Aşa că recitesc o ediţie veche, îngrijită la anul 1916 de criticul literar Petre V. Haneş. Am prezentat doar un foarte scurt rezumat al amintirilor sale privitoare la Regulamentul Organic. Ca să nu rămână ceva criptic, şi nimic ascuns, probabil că ar trebui serializat aici pe blog, în episoade scurte, întregul capitol scris de Ioan Eliade Rădulescu (aşa este scris numele autorului în ediţia din 1916) în chestiunea Regulamentului Organic. Pentru că el –capitolul scris de către Eliade- este un document istoric cu intensă credibilitate.
Titus Filipas

Anunțuri

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: