Latitudinea profitului şi longitudinea corupţiei

Maria Diana Popescu, Agero : +Atîta timp cît politica în România se va măsura în latitudinea profitului şi în longitudinea corupţiei, nu vom putea avea libertate, progres şi prosperitate. Dar ne mîndrim cu o rezervaţie naturală de parlamentari, 588 de exemplare fioroase, pe care le auzim de la depărtare mîrîind şi lătrînd la interesul naţional. O zonă obeză şi atractivă pentru cercetătorii în domeniul hoţiei instituţionalizate, cea mai penală din istoria României, unică pentru comunitatea europeană. Circ! Foarte scump circul liftelor păgîne! Un număr record şi eclatant – aproape dublu faţă de cît au decis românii la referendumul din 2009, mai mare decît cel al S.U.A., cu o populaţie de 311,6 milioane, care funcţionează cu doar 535 de congresmeni şi senatori. Noi le plătim acestora jaful, facturile la utilităţi, maşina şi şoferul, taxele şi impozitele, concediile şi secretarele, telefoanele, şi cumetriile, trepăduşii, soacrele, bunicii şi nepoţii, firmele clientelare. Noi îi plătim pe aceşti trîntori ca să aibă păpică bună, cazare confortabilă, căldurică, maşini şi vile de lux, moşii şi conturi grase, afaceri necurate şi averi pentru încă trei generaţii, fără să ridice un pai pentru Ţară. Nu-i de mirare că Instituţia Parlamentului este cea mai puţin credibilă din România. Dacă meseria de senator şi deputat n-ar fi aşa gras plătită, dacă n-ar avea atîtea privilegii, Ţara ar rămîne neguvernată. Deşi numărul lor e atît de umflat, cînd vine vorba de votul unei legi în sprijinul cetăţeanului, scaunele sînt aproape goale. Aceştia nu încap în a doua clădire administrativă, ca mărime, din lume. Mai mulţi parlamentari, decît scaune în sală! Plusul îşi face somnul la balcon, presupun. Oricum ei privesc nevoile cetăţeanului român ca pe un spectacol umoristic. Ăştia nu produc nimic pentru Ţară! Consumă doar! De 25 de ani se rotesc în camera de odihnă, în comisii, colegii, pe banii cetăţenilor. În loc să scadă numărul asistaţilor de lux, creşte precum laptele uitat pe foc. E criză doar pentru munca de jos. În Parlament sînt locuri de odihnă, dezmăţ financiar, „ciolane” şi chiul, pe lefuri de nabab. În nicio ţară mafioţii n-au făcut munţi de bani, aşa de uşor, ca aceste reţele de crimă economică, organizate în structurile Puterii. Hoţi din naştere, aceştia au asediat Parlamentul şi toate guvernele sfertului de veac de capitalism barbar. România, cea mai săracă ţară din U.E. (cu cele mai mici salarii şi cele mai multe şi mai mari taxe), este jucată la barbut de miniştri şi politicieni cu dosare penale. Cum e posibil să plătim atîţia infractori care bîntuie sălile Parlamentului? Cum e posibil să mai îngăduim un lup paznic la stîna de bani, un sfinx nemişcat de un sfert de veac, fidel organismelor financiare mondiale, care i-a adus la capătul răbdării pe românii datori la bănci! Pionierul, utecistul, peceristul şi sindicalistul de pe vremea socialismului, a schimbat dramatic natura şi valoarea Leului din poziţia de şef al B.N.R. Banii au fost transformaţi în instrument murdar de centralizare a puterii în mîinile unor reţele mafiote, care au acumulat averi prin spolierea cruntă şi nemiloasă a românului, direcţionînd banii în buzunarele proprii şi în cele „trilaterale” ale F.M.I., Băncii Mondiale, Băncii Centrale Europene şi ale altor structuri globaliste. La fiecare schimbare de guvern sau preşedinte, elitele corupte s-au infiltrat prin intermediul unor marionete -„conservă” la vîrful puterii politice şi legislative, mai apoi, aservindu-şi, din culise, pionii implicaţi în sistem. În acest mod a fost sabotată suveranitatea, economia s-a ales cu o imensă tumoră malignă, bugetul de stat cu găuri şi cratere, iar camăta bancară a instalat şi pornit motorul distrugerii economiei şi cetăţenilor noştri. Cursul Leu-Euro-USD-Franc Eleveţian a fost tot timpul artificial şi doar în avantajul bancherilor-cămătari, al mafiei bancare şi al celor care au susţinut-o activă după 1989 încoace. Pentru cel care încă nu a aflat, România este ţara mafiei politice şi juridice, a mafiei Bancare – sub protecţia guvernatorului B.N.R., iar politicile bancare sînt politici anti-cetăţean şi în dauna Ţării. România are nevoie de un Tsipras sau de un Nicolas Maduro! Venirea lui Tsipras în fruntea Greciei a dus la catalizarea mişcărilor naţionaliste în întreaga Europă, care, inevitabil, vor cutremura soliditatea eşafodajului financiar al U. E., hrănit cu politici de austeritate, impuse ţărilor membre. Grecii pun „Stop” exploatării financiare, „Stop Merkel” şi „Start democraţiei!”. Grecia va fi scoasă din apele tulburi ale pierzaniei de partidul Syriza, iar, cel mai probabil, băncile de pe teritoriul Greciei nu vor mai primi asistenţă de urgenţă. Un colaps al băncilor care trăiesc de pe spinarea grecilor ar putea duce la eliberarea din triumviratul caracatiţei financiare. Yanis Varoufakis – Ministrul de Finanţe al Greciei – refuză categoric, pe post de sarcini ale unui împrumut, reforme economice, austeritate sau privatizări impuse. Sprijinul cetăţenilor greci pentru guvernul lor este foarte puternic, 72% dintre ei îl susţin pe Alexis Tsipras. Potrivit „Financial Times”, poziţia Greciei este în dezacord cu restul zonei euro, iar ministrul de finanţe Varoufakis a subliniat că nu va accepta continuarea politicilor de austeritate. Puterea de la Bucureşti să ia aminte! Grecii nu-şi sapă propriile morminte, asemenea românilor, precum afirmă Comisia Europeană, ci lucrează la eliberarea Greciei din lagărul F.M.I. şi al celorlalte organisme ale imperiului colonial-financiar. În plus, Grecia cere cu insistenţă daune de război Berlinului în valoare de 162 de miliarde de euro. Suma corespunde cu 80% din P.I.B.-ul său actual, iar dacă ar fi plătită, ar acoperi mare parte din datoriile pe care Grecia le are cu Troika. Guvernul german consideră însă că nu există motive pentru o astfel de despăgubire. Conform site-ului sus-amintit, „un raport confidenţial ajuns pe masa fostului premier grec, Antonis Samaras, precizează că daunele de 162 miliarde de euro, pe care Germania ar trebui să le plătească Atenei, au fost publicate de ziarul elen «To Vima» şi se referă la o lungă perioadă de analiză şi clasificare a aproape 750 de volume cercetate de un grup de experţi, printre care şi Ministerul Arhivelor Generale de Stat.” Şeful comitetului, Panaghiotis Karakousis afirmă că au fost scanate 190 de mii de documente uitate în subteran. Raportul a ajuns în Germania, o notă a acestuia fiind publicată de ziarele „Spiegel online şi „Tassespiegel.” Ştirea fiind pentru prima dată publicată şi în Germania. Prima evaluare, imediat după război, din partea Băncii Greciei, demonstrează că suma de returnat Atenei corespunde cu 4,5 milioane de libre de aur. Conform raportului, Grecia nu a primit în trecut nicio recompensă sau compensaţie în urma dezastrului creat de ocupaţia nazistă. Raportul se bazează pe volume de materiale de arhivă, inclusiv acorduri, legislaţie şi precedente decizii judiciare. Guvernul Germaniei sare ca ars, considerînd raportul foarte sensibil, afirmînd că acesta ar putea ruina relaţiile pe care le are cu cel mai important creditor din Europa. Conform reconstrucţiei lui Karakousis, materialul a fost intenţionat dat uitării. Odată recuperate documentele, „s-a apelat la ajutorul specialiştilor Arhivelor Generale ale Statului, pentru întreţinere şi clasificare, apoi s-a trecut la digitalizarea întregii arhive. Din cele 761 de foldere, 14% vorbesc despre Primul Război Mondial, iar restul despre Al Doilea Război Mondial”. Daunele suferite de Grecia după invazia lui Hitler din aprilie 1941 ar trebui să ţină cont şi de cei 300.000 de cetăţeni greci, morţi de foame, conform unui raport oficial redat pentru această ocazie de „Crucea Roşie Internaţională.” Site-ul amintit scrie că Germania şi Italia nu doar au pretins sume exagerate pentru cheltuielile militare, dar au şi obţinut prin forţă un „împrumut de ocupaţie” în valoare de 3,5 miliarde de dolari. În acele circumstanţe, însuşi Führer-ul a confirmat valoarea legală şi comandase plata despăgubirilor. La Conferinţa de la Paris din 1946, Greciei i-a fost recunoscută suma de 7,1 miliarde de euro drept despăgubiri, în loc de 14,1 ceruţi de aceasta. Italia îşi plătise datoria, în timp ce Germania, nu. Un raport din iulie 2011 al economistului francez Jacques Delpla susţine că Berlinul datorează Greciei 575 de miliarde. Conform site-ului „Deutsche Welle”, „nimeni, mai mult ca Germania, nu a distrus atât de mult Grecia: 130.000 de civili morţi, femei şi copii condamnaţi pentru represalii; 70.000 de evrei îngrămădiţi în lagărele de concentrare, 300.000 au suferit congelarea şi au murit de foame, deoarece nemţii le-au confiscat mâncarea; au fost distruse 50% din infrastructurile ţării şi 75% din sectorul industrial al acelor vremuri.” Grecii au o demnitate naţională, pe care noi am lăsat-o orfană. Ei se revoltă, îşi cer înapoi suveranitatea, dreptul la autodeterminare şi drepturile istorice de la o Uniune abuzivă, cu o fiscalitate draconică. Oare cum au îndrăznit grecii să-i tulbure Germaniei visul la gloria apusă? Oricum, după atîţia ani de la război, grecii se vor alege, din partea Berlinului, doar cu praful de pe documentele găsite în subsol. + SURSA http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Dezmat%20financiar%20pe%20lefuri%20de%20nabab%20si%20daune%20cerute%20insistent%20Berlinului%20de%20MDP.htm
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: