Despre Aurelian, Zosimus spune altfel

Zosimus a fost un istoric din Nova Roma despre care, ca personaj uman real, nu se ştie când s -a născut, şi nici când a murit. Însă, oricum, se ştie foarte exact că intervalul vieţii sale include şi momentul articulaţiei între secolele V şi VI. Este deci o certitudine că a trăit în civilizaţia excelenţei din Romania Orientală. Se mai cunoaşte de asemenea că acest istoric roman a fost contemporan cu împăratul Anastasius I (491-518) de la Constantinopol. De ce se crede aceasta cu fermitatea certitudinii ? Zosimus însuşi ne furnizează un indiciu foarte puternic, întâlnit pe o anumită porţiune (II, xxxviii) din textul Historia Nova rămas de la el. Este vorba despre emiterea actului de suprimare a impozitării Chrysargyron de către acest Anastasius I. Să adăugăm că taxarea Chrysargyron era judecată de contemporanii care o sufereau volens nolens ca fiind atâta de infamă, încît instituirea ei fusese atribuită chiar împăratului Caligula, acela care la şapte ani după chinuirea pe cruce a Mântuitorului Iisus Christos, îşi instalase statuia în templul din Ierusalim! Deşi poate că este cu mult mai plauzibil ca această impozitare, în aur şi în argint după cum ne arată şi numele său grecesc, să fi fost înfiinţată de către marele împărat finanţist Diocletian. Lucid şi absolut implacabil, acel împărat instituise taxa chrysargyrum ori „collatio lustralis” ca pe un exemplu de impozitare absolut egalitară, care nu scutea chiar pe nimeni, adresându -se tuturor, dar tuturor proporţional cu puterea deţinută. Iată însă că Zosimus însuşi, când scrie despre Chrysargyron consideră totuşi, diferit de alţii, că împăratul Constantin cel Mare ar fi aşezat taxarea aceasta în Romania. Probabil că Zosimus ştia prea bine ce spune. Într -adevăr, în acord cu patriarhul Fotie (aşa este dacă îi scriem numele în grafia cea mai comună din literatura noastră, dar el este unul şi acelaşi cu personajul Photius, dacă folosim grafia cea mai latinească), Zosimus îndeplinise în activitatea sa publică funcţia de advocatus fisci, adică funcţionar fiscal de rang superior în imperiu. Ni s -au păstrat mai multe părţi din cartea de Istorie Nouă a lui Zosimus, părţi copiate în scriptorii diferite, şi de către personaje (rămase anonime) diferite. Este interesant că primul folio din primul quaternion care ni s-a transmis este o copie efectuată la celebratul şi mult imitatul scriptorium de la mănăstirea Studium din Constantinopol. Putem bănui că acolo manuscrisul lui Zosimus a fost de fapt copiat integral, nu doar partea care ne-a rămas. Sfântul Teodor Studitul ori Studiosul (759 – 826) a fost stareţ la Studium. La mănăstirea aceea înflorise cel dintâi umanism când la noi apăreau colindele cu Lerui, expresia românească a umanismului contemporan cu umanismul din Romania Constantinopolitană. Există aceeaşi cauză pentru amândouă tipurile de perfectă exprimare prin verb: gramatica generativă intens stimulată de către iconoclasmul împăraţilor isaurieni. Este subliniată uneori exclusiv oralitatea colindelor. Fenomenul colindelor nu poate fi cu adevărat înţeles fără a recurge la conceptul de gramatică generativă, aflată într- un binom non-dual cu oralitatea colindelor. Deşi stareţul Nicolae de la Studium (848-845 şi 855-858) a refuzat să îl recunoască pe laicul cărturar Photius (despre care ştim că s -a născut în anul 820 la Constantinopol, de asemenea ştim că murit la 893 AD în Armenia) ca patriarh, acesta din urmă citea cu mare plăcere copiile manuscrise făcute la mănăstirea Studium din Constantinopol. Cronologic, după Sfântul Părinte Ierarh Ioan Gură de Aur, în biserica noastră Fotie este considerat drept cel mai mare patriarh. În anul 858, împăratul Mihail al III-lea Amorianul l-a numit direct pe laicul cărturar Fotie în rangul de Patriarh la Constantinopol. Cărturarul grămătic Fotie îl citeşte foarte atent pe cronicarul Zosimus, acela care ne dovedeşte faptul că nu a existat „retragerea aureliană” impusă nouă ca dogmă actuală politiceşte corectă de către istoriografia occidentală. Filip Arabul –considerat a fi fost primul împărat creştin, scrisorile de la Origen confirmă- crease deja precedentul de a nu mai face cheltuieli romane în Dacia. Rămâne destul de neclară chestiunea impozitării. Oricum, Aurelian o lămureşte în anul 271, atunci când retrage administraţia fiscală din Dacia. În acelaşi an 271, Aurelian îl lichidează pe regele got care la Abritus în anul 251 îi omorâse pe Decius şi Etruscus. Scrierile lui Zosimus sunt luate în consideraţie în istoria francilor foederati, care nu aveau cetăţenie romană, dar nu şi în istoria dacilor provinciali, care aveau cetăţenie romană ! Extind comparaţia. Clovis I fondează ţara, viitoarea France, prin unirea dintre un stat foederat, Austrasia, şi un „rump state”, Neustria. Rămânând în siajul Zosimus, să folosim mai departe argumentul monetar. Să spun că eu însumi am văzut, este drept că aproape în fugă –proprietarul era temător- o monedă romană de bronz de circa 10 grame, găsită de un coleg profesor de liceu, ori de către cineva din familia lui, într-o vie de lângă Craiova. Or, asemenea monede apăreau în Romania (nu am zis România) după anul Domnului 294. Deja la acel moment „Imperiul Roman” înceta ca denumire de teritoriu, şi începea folosirea numelui Romania exact pentru acelaşi teritoriu. Acea monedă de tipul numit, poate incorrect, follis –denumirea vine din greceşte- se ţinea într-o pungă de piele împreună cu altele, identice. Este, în opinia mea, indiciu că viaţa comercială romană în jurul Craiovei a continuat şi după aşa-zisa “retragere aureliană”. Care a fost numai retragerea administraţiei fiscale. Este drept că aceasta nu-i demonstraţie riguroasă privind eresul chemat “retragerea aureliană”. Însă după psihologul cognitiv francez Henri Wallon, în circumstanţe de mare naivitate, cum este “retragerea lui Aurelian”, indiciul este mult mai puternic decât demonstraţia! Moneda aceea romană de bronz, o monedă mare de tip follis, bătută la 294 AD, este, după mine, dovada existenţei unui „rump state” ori stat-vestigiu în zona Craiovei şi după 271 AD, un moment istoric, desigur, important, descris cel mai frecvent prin eresul chemat „retragerea aureliană”. Afirmaţia mea face parte din ceea ce se cheamă istoria inductivă. Care trebuie să fie istoria cu ponderea cea mai mare. Şi mai este un fenomen produs în lumea romană care, posibil, introduce mistificarea privind interpretarea anului 271. Este vorba despre epidemia de variolă dintre anii 250 şi 271 supranumită Pesta lui Ciprian, după numele episcopului Cartaginei care o descrie în eseul De mortalitate.
Titus Filipas

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: