„Revoluţionarii maghiari”

Cum începea „revoluţia maghiară” de la 1956 ? Luptele din Kremlin l-au depus pe Gheorghi Malenkov în februarie 1955, urmează scoaterea lui Imre Nagy din funcţia de prim ministru în aprilie 1955. Dar, surpriză mare!, Imre Nagy nu-i trimis în Siberia, nici măcar nu-i închis în vreo puşcărie din Ungaria, ci este lăsat să locuiască („ca un paşă”, mărturia unui contemporan) într-o vilă centrală din Budapesta, într-un cartier privilegiat. Bănuiesc că vila aceea nu fusese primită de comunistul Imre Nagy ca moştenire de la tatăl său, ci fusese confiscată de comuniştii maghiari de la vreun burghez. Totuşi, este linişte, linişte mare la Budapesta, până în februarie 1956. Atunci, la Congresul 20 al P.C.U.S., liderul sovietic Nikita Hruşciov (cel care, doar cu puţin timp înainte, tocmai dăduse peninsula Crimea Ukrainei!) îl reabilitează pe comunistul maghiar Bela Kun. Pozitiv corelat cu această reabilitare a lui Bela Kun (şi există o logică în toate corelaţiile pozitive), ideologul sovietic Mihail Suslov îşi exprimă sprijinul faţă de Imre Nagy. De la acel moment începe tulburarea la Budapesta ! „Revoluţionarii maghiari” in ovo ce doreau Transilvania –şi sperau sincer că Nikita Hruşciov le va oferi acel cadou!- fac plimbări ostentative, individuale sau în grupuri mici, prin faţa locuinţei lui Imre Nagy. Se înfiinţează la Budapesta Clubul Petöfi, după numele celebrului revoluţionar maghiar şovin de la 1848. Să reamintesc şi un citat al conducătorului revoluţiei maghiare de la 1848, Lajos Kossuth: „Românii, o hoardă mai josnică decât vita!” Fără să-i cunoască ideile reale, revoluţionarii români de la anul 1848, Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell, îi acordau încredere totală acestui Kossuth. Masonul Ludovic Kossuth favoriza politica „Divide et Impera”, şi astfel creează o diversiune, prezentându-le junilor munteni pe frumoasa lui nepoată. Al cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina un duel între Tell şi Bălcescu, cei doi tineri uitând jurământul solemn pronunţat la „Frăţia”. Ca semn al ingurgitării politicii culturale promovate de Petöfi, revoluţionarii maghiari de la 1848 vor bombarda Preparandia românească din Arad, şi vor arde Biblioteca românească din Sibiu, unde învăţase carte mai înainte Aaron Florian (o bibliotecă bună într-un oraş valorează cât o Universitate, considera Thomas Carlyle!). Aaron Florian a fost profesorul de istorie al lui Nicolae Bălcescu la şcoala de la Sfântu Sava, înfiinţată după principiile Ideologiei lui Destutt de Tracy. Reamintesc, Ideologia primară a lui Destutt de Tracy a fost inserată ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc. În fine, nu aceasta era tema, ci felul cum începea „revoluţia maghiară” de la 1956. Ea începea totalmente în spirit belakunist şi anti- românesc ! Îmi place şi felul cum descriu maghiarii răscoala Curuţilor : „război de independenţă naţională maghiară”🙂 „Ungurii sunt comici!” Afirmaţia îi aparţine lui Mihai Eminescu, şi este valabilă şi acum. Să o substanţiem ceva mai mult. Poema linguşitoare „Ode à la Reine de Hongrie”, scrisă de Voltaire în anul 1742, a fost sursă de inspiraţie pentru Compromisul/Ausgleich de la 1867. Politicienii moderaţi unguri au clamat mereu, deşi în mod fals, că pretenţia Ausgleich de la 1867 se baza pe similitudinea cu actul popular românesc de la 1859 (Mica Unire). De ce spun eu „în mod fals”. Pentru că actul Ausgleich de la 1867 a fost instituit de contele von Beust dintr-o judecată a sa eronată : spera să reînvie Sfântul Imperiu Roman ! Dar politicienii extremişti maghiari din Transleithania (n-a existat de fapt Ungaria Mare dinainte de Trianon, a existat numai Ungaria Mare dinainte de Mohaci) popoarelor, care avea capitala şi parlamentul instalate la Budapesta, au folosit resursele imense colectate prin impozitarea popoarelor în scopurile unei ideologii a maghiarizării forţate a popoarelor Transleithaniei ! Metodologia maghiarizării forţate funcţionează cu mult succes în Transilvania şi Moldova de acum, de asemenea chiar la Bucureşti ! De ce se poate spune, cu argumente noi, că „Ungurii sunt comici!” Aceiaşi politicieni „moderaţi” ce comparau pretenţia Ausgleich de la 1867 cu Mica Unire românească de la anul 1859, deveneau extremişti în refuzul de a incorpora Dreptul Roman ca fundament civil al statului „lor” (am pus ghilimele pentru că acel construct distopic rezultat din Ausgleich nu era de fapt „Ungaria ungurilor”, ci un derivat speculat din Transleithania popoarelor). Principala grijă a legislatorilor români după Unirea de la anul 1859 a fost „Codul lui Cuza care incorpora Dreptul Roman. De fapt întregul program anti- românesc al politicienilor unguri, fie cei „moderaţi”, fie cei „extremişti”, este în esenţă un program comunist. Friedrich Engels scrisese la anul 1949 din bucuria – dar bucuria lui Engels era o bucurie à la Pol Pot! – că fuseseră instalate tribunalele de sânge împotriva românilor : “[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (vezi articolul din 13 ianuarie 1849 intitulat “Lupta maghiarilor” publicat în ziarul Neue Rheinische Zeitung). Bela Kun avea perfectă dreptate atunci când susţinea că ungurii prin însăşi firea lor sunt comunişti ! De altminteri întreaga burghezie maghiară a susţinut cu entuziasm Republica Sovietică Maghiară a lui Bela Kun. “Opinca românească” a spulberat Republica Sovietică Maghiară. Însă răul ideologic imens fusese făcut. De atunci ungurii confundă, până la identificarea totală, Republica Sovietică Maghiară, de durată scurtă, însă de existenţă reală, cu mitul „Ungaria Mare dinainte de Trianon” ! După Compromisul/Ausgleich de la 1867, politicienii maghiari au implementat un frenetic program comunist-nepman avant la lettre de industrializare, folosind bani colectaţi prin impozitarea tuturor popoarelor din Transleithania. De ce au implementat politicienii unguri acest program de industrializare cu sprijinul statului ? Pentru că fabricile deveneau şcoli de maghiarizare forţată pentru populaţia rurală săracă de diverse etnii venită la oraş. Către sfârşitul primului război mondial, muncitorii maghiarizaţi, înrolaţi obligatoriu şi îmbrăcaţi în haină militară de către regimul KundK, au devenit principala forţă armată bolşevică din Imperiul autro-ungar. Ei au ocupat, fără teamă de vreo pedeapsă, chiar şi Viena imperială ! A fost nevoia de intervenţia ţăranilor români sub arme, ţărani români ardeleni conduşi de Iuliu Maniu, pentru eliberarea Vienei de sub teroarea muncitorilor maghiarizaţi bolşevici ! Dar sfârşitul Republicii Sovietice Maghiare la anul 1919 n-a însemnat de facto sfârşitul comunismului belakunist. Acest spirit malefic căpăta substanţă şi forţă cominternistă. Comunismul belakunist fonda chiar şi Partidul Comunist din România la anul 1921, sub ghidarea unuia dintre locotenenţii lui Bela Kun, pe nume Fóris István (devenit Ştefan Foriş). Frontiera dintre România Mare şi URSS era perfect transparentă pentru acest Ştefan Foriş, el trecea într-un sens ori altul de câte ori voia ! Ordinele către comunismul belakunist din România veneau de la Moscova. Aşa avem Revolta de la Lupeni din anul 1929, ori mineriadele din anul 1990. Şi este necunoaştere a istoriei locale să afirmi că „revoluţia maghiară de la 1956” avea caracter anti-comunist ! Liderul sovietic Nikita Hruşciov era în totală conivenţă cu belakunistul Imre Nagy atunci când venea vorba despre anexarea Transilvaniei. A fost nevoie de întreaga diligenţă a liderului chinez Ciu En Lai, format în Franţa şi deci în spirit pro-latin, pe lângă conducerea de la Moscova pentru a fi hotărâtă, cu trupe sovietice, stoparea iredentismului belakunist instalat în 1956 în Ungaria ! (Nu ştiu cine era la acel moment ambasadorul român la Pekin). Şi abia cu intervenţia chino-sovietică este recunoscut Dreptul Roman în Ungaria, principiile sale, modernizate de Napoleon, fiind incorporate în Codul Civil maghiar din anul 1959, şi nu întâmplător, adaug eu, aceasta se producea exact la un secol după actul românesc de la 1859. Nu-i aşa că „Ungurii sunt comici” ? Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/02/02/pagini-de-istorie-a-presei-romanesti-rememorate-la-fundatia-titulescu/
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: