Poezie pentru pietre

Marcelina Popa: „Poezia nu se scrie pentru voi, măi băieți…/Ea se scrie doar pentru pietre/ Numai lor, tăcutelor, sângele nostru/ Le mai ține uneori, vara, de sete!” Este bine-cunoscută modulaţia lentă a atitudinii eurasiatice faţă de sinucidere, de la Est la Vest. În Japonia, sinuciderea prin harakiri este chiar onorabilă, în timp ce creştinismul occidental, biserica romano- catolică în particular, o interzice cu desăvârşire. Între cele două atitudini total contrare, se află atitudinea intermediară a unor popoare turcice din Asia Centrală: sinuciderea trebuie precedată de povestirea necazurilor în prezenţa unei pietre; doar dacă piatra se va sparge auzind atâta suferinţă îndurată, abia atunci sinuciderea este îngăduită. Un ecou al acestui eres îl întâlnim în cântecul nostru cel vechi: “Piatra, piatra de e piatră, şade jumătate-n apă, o calcă carul şi crapă, of, of, of, of, inima mea multe rabdă.”
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: