Problema vorbitorilor de Limba Română în Kosovo

Evans folosea pentru caracterizarea lor sintagma “the old indigenous stock”. Călătorul şi arheologul britanic Arthur Evans constata pe la anul 1870, şi mărturisea aceasta public într-o corespondenţă pentru Pall Mall Gazette, că în vechea localitate romană Pescium (dar Ptolemeu o numea, încă mai demult, Siparantum în Geografia sa!) din Kosovo, copiii mai vorbeau româneşte. Iar garda lui personală formată din arnăuţi albanezi se înţelegea cu ei vorbind pe româneşte! Mărturia lui Arthur Evans aruncă un mare semn de întrebare asupra documentaţiei sârbeşti care afirmă peremptoriu că Ştefan Nemania ar fi primit un drept de stăpânire la Pescium, cu tot hinterlandul său, din partea împăratului de la Nova Roma. Cronicile bizantine mai consemnează atunci şi faptul că apa mării se înroşise de sângele purtat de apa rîurilor ! Nu-i greu să ghicim de aici că un mare genocid a fost comis la acea vreme împotriva populaţiei autohtone româneşti. Actualmente Pescium a primit sârbescul nume Peci, ori albanezul nume Peja, ori turcescul nume Ipek. Să amintesc şi faptul că în zona Erzurum din Anatolia (ori Asia Minor) se află de asemenea o localitate cu numele Ipek. Ceea ce nu-i de mirare, pentru că “rum” din componenţa numelui Erzurum înseamnă roman, iară “Erz” înseamnă Pământ. Astfel, turcescul nume Erzurum (denumirea datează însă de la cucerirea arabă şi constituie în sine un descriptor geografic de foarte mare veracitate a situaţiei demografice constatate de arabi acolo!) se traduce corect prin Pământul romanilor. Fanarioţii “noştri” (opresorii noştri ar trebui să zic într-un mod corect, chiar “politiceşte corect”!) ştiau în general ce fel de statut lingvistic descriptor avea cuvântul “rum” şi din cauza aceasta ei s-au străduit intens ca să elimine, chiar prin toate mijloacele cele mai moderne de înşelare a opiniei publice occidentale (vezi publicitatea plătită de către fanarioţii “noştri” în periodicul Mercure de France!), cuvântul “rumân”. Aşa cum scria Ioan Eliade Rădulescu în manualul esenţial de ideologie naţionalistă românească purtând titlul Echilibrul între antiteze, abia la anul 1821, prin revoluţia naţională a lui Tudor Vladimirescu (unica revoluţie naţională absolut autentică întâmplată vreodată în istoria noastră!), cuvântul “rumân” îşi recăpăta statutul său originar de nobleţe, iar înşişi urmaşii fanarioţilor îl adoptau! Mărturia aceasta este dezvoltată de asemenea literar de către G. Călinescu în romanul Scrinul negru. Oraşul Pescium din Kosovo este situat la intrarea în canionul Rugova (dar nu ştiu ce nume latinesc purta clisura aceasta pe vremuri mai favorabile nouă!). Cumanii (fugind atunci, fără îndoială, din calea mongolilor care ne-au eliberat pe noi de sub jugul cumano-bulgar al Asăneştilor) ocupă oraşul Pescium cu tot hinterlandul său între anii 1276 şi 1292. Ştefan Duşan stabileşte sediul bisericii ortodoxe sârbeşti la Pescium din Kosovo –având ocupaţie sârbească mereu extrem de fragilă de-a lungul vremurilor, toată lumea constată aceasta, dar abia acum!-, în anul 1346. Pescium a fost capturat de către Otomani la anul 1455, sub stăpânirea cărora va rămâne o jumătate de mileniu. Atunci el şi-a schimbat numele în Ipek.
Titus Filipas

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: