Cezarismul şi România modernă

„revoluţia” din decembrie 1989 a fost o Catastrofă Naţională. România reuşise până la acel moment, sub regimul de comandă economică şi politică al dictatorului Nicolae Ceauşescu („românul ortodox toxic”, aşa cum îi zice saxonul luteran Klaus Iohannis, devenit printr-un mecanism nou de falsificare electorală preşedintele României), să îşi construiască o economie de scală în care costurile erau reduse, şi unde industria era dezvoltată prioritar prin comenzile de la statul român. Dictatorul naţionalist continua de fapt politica lui Gheorghiu –Dej care se opusese pe faţă „planului Valev” concoctat de sovietici. Cei doi comunişti aplicau modelul de industrializare francez din perioada Trente Glorieuses, un model al cărui succes a fost dovedit, şi care este legat politiceşte, statal şi suveran, de Cezarismul plebiscitar al generalului Charles de Gaulle. În istoria României, modelul Cezarismului plebiscitar a fost introdus de către politicienii naţional-liberali care l-au adus în ţară pe regele Carol I, cu o domnie în general fericită. Dar, dincolo de el, începând cu secolul XVIII –este adevărat, al cărui Iluminism l-am pierdut datorită fanarioţilor!- România modernă se naşte sub semnul facilitator al Cezarismului ! Vorbesc despre Cezarismul militar al prinţului latin Eugeniu de Savoia. Războaiele anti-otomane purtate de acesta au permis instalarea Cezarismului militar în Oltenia (este adevărat că numai pe o perioadă scurtă, consecutivă păcii de la Margus), în Banat şi în Transilvania. Politica de latinizare favorizată de către generalissim a permis înflorirea Şcolii Ardelene, recunoscută în general ca început al modernizării noastre. Într-o analiză pertinentă a epocii, istoricul liberal Dan Amedeu Lăzărescu regreta că această politică anti-otomană nu l-a condus pe Eugeniu de Savoia şi pe Via Militaris care mergea de la Singidunum (Belgrad pe Dunăre) la Istanbul, folosind coridorul natural Margus-Hebrus. În fine … Revenind la Nicolae Ceauşescu, ţin să reamintesc alegaţia neamţului –cetăţean român William Totok popularizată de postul de radio Europa Liberă : „Ceauşescu a scos România din Evul Mediu!” Recunoaşterea acestui act de modernizare este dovedită şi de vizita generalului Charles de Gaulle în România anului 1968, precum şi de magistralul discurs ţinut de acel preşedinte al Franţei în Marea Adunare Naţională – denumirea Parlamentului României de atunci. Nicolae Ceauşescu rămâne pentru noi memorabil şi pentru ingeniozitatea plină de curaj a impunerii Cezarismului plebiscitar în partidul unic din România.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: