Poetul Gavril Ședran

Dan Culcer : + La Editura LIMES din Cluj-Napoca a apărut, în vara lui 2013, volumul de poeme Strigi, de Gavril Ședran. Coleg de redacție la Vatra, prieten vechi și drag, Gavril Ședran este un poet excepțional. Încadrarea sa în neo-expresionism este doar o etichetă aplicată în loc de o definire adecvată. Care ar fi aceasta ? Poezie de tonalitate vetero-testamentară, apocaliptică, apărută într-un context istoric de temeri și proiecte milenariste, de adaptări slujnicare, de oportunisme provocate de ocuparea și colonizarea României, ea se înalță deasupra contextelor prin epurarea expresiei, prin delocalizare, ceea ce îi acordă forța literaturii medievale, între revoltă, blestem și înfrângerea insuportabilă a unui Iov necredincios. Toate acestea cu ajutorul unui limbaj de forță, cu transparența fumurie a unei lame de obsidian. Prezentarea grafică a textului este lucrarea mea, plăcută dar obositoare uneori, datorită lentorii reacțiilor autorului pe care a trebuit să-l «biciuiesc» cu mesaje și telefoane vreme de câțiva ani. Așa că tipărirea și difuzarea cărții este până la urmă o victorie a tenacității și prieteniei, dar, mai ales, a convingerii mele, nezdruncinată de trecerea anilor, că am privilegiul să lucrez pentru o carte care va rămâne în literatura română. Tăcerea stupidă, reacțiile convenționale ale unor critici altfel onorabili, nu sunt decât argumente că vremea cărții acesteia nu a sosit și nu există încă cititorii care ar merita-o. Vor fi fiind poate unii deja, dar cartea nu le-a ajuns în mâini. Ea există în biblioteci, ceea ce este o condiție necesară dar nu suficientă pentru a fi citită, apreciată și integrată literaturii române, alături de numele celor care au apreciat scrisul lui Gavril Ședran la timp, Mircea Ciobanu, editorul dintâi, Ioan Mușlea, prieten de-o viață, de pildă.Tirajul este de 250 de exemplare, așa că iubitorii de carte rară, de poezie tipărită frumos pe hârtie, au interesul să se mobilizeze, în așteptarea ediției ebook pe care o voi realiza în 2015.+ SURSA http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.ro/2014/12/despre-volumul-de-poeme-strigi-de.html
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: