Mihu Copilul

Fizionomistul Johann Caspar Lavater, gravorul poet William Blake, şi influenţa lor asupra literaturii lui Bogdan Petriceicu Haşdeu / Profesorul universitar Paul Cornea (nu ştiu cum îl chema în realitate) scrie despre o nuvelă istorică a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu : “Extrem de revelator în Ursita, elementul cel mai semnificativ poate sub raportul viziunii auctoriale, îl constituie caracterul demitizat al imaginii lui Ştefan (cel Mare, n.n.).” Voi şoca multă lume bună care iubeşte – poate- pedanteria şi platitudinile profesorului Paul Cornea dacă eu găsesc că elementul cel mai semnificativ din nuvelă este excerptul : +Nu ştiu dacă toată lumea a observat un lucru ; mie, unuia, mi se pare că nu l-a ghicit nici chiar Lavater. Natura copilului se poate recunoaşte când îl vezi plângând. Lacrimele nu desfigurează unele feţe copilăreşti, ba încă le dau oarecare expresiune blândă, dulce, simpatică ; pe când sunt copii al cărora plâns le strâmbă şi le schimonoseşte astfel toate trăsurele feţei, încât nu te poţi uita la ei fără să resimţi un dezgust, o aversiune, o depărtare involuntară. Aşa era copilul la care se uita acuma hatmanul: figura lui prezinta ceva aşa de mizantropic, aşa de amar, aşa de respingător, încât bătrânul Arbure îi întoarse spatele şi se depărtă de casa postelnicului, şoptind printre dinţi: “Ciudat lucru!”+ Al doilea rang de relevanţă în Ursita mi se pare excerptul : “E destul a zice că unul din căpitanii hoţilor, celebrul Mihu Copilul, despre care vorbeşte poezia noastră naţională şi cronica polonă a lui Martin Bielski, izbutise a aduna sub povăţuirea sa nu mai puţin de zece mii de haiduci!”
Titus Filipas

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: