Republica septinsulară la schimb cu Basarabia

Odată cu tabloul „L’Embarquement pour Cythère” (Îmbarcarea pentru călătoria spre Cythera), pictat de Jean-Antoine Watteau (1684 – 1721), această insulă ioniană intră în domeniul cultural francez. Va intra – de două ori- şi în domeniul geopolitic francez. Încerc acum o apropiere de ideologia naţionalismului românesc. Observ că există o asemănare ideologică între principatele fanariote şi Politeia celor şapte insule ioniene (Repubblica Settinsulare). Până către finele veacului XVIII, insulele ioniene aparţinuseră Veneţiei, fiind guvernate după legi scrise în Libro d’Oro. Dar a venit Revoluţia Franceză, au venit Ideologii primari şi, mai ales, a venit Napoleon Bonaparte. El a impus în anul 1797 prin forţă militară Tratatul de la Campo Formio care desfiinţa statul veneţian. Insulele ioniene vor deveni franceze, intrând în componenţa noilor departamente create ad-hoc şi denumite “Mer-Égée, Ithaque et Corcyre.” Nu prea înţeleg de ce este amintită Marea Egee. Probabil că a fost inadvertenţa vreunui funcţionar francez. Insulele ioniene nu sunt în Marea Egee, ci în Marea Ioniană. Sau, probabil, era o figură de stil geopolitică. Ionia era denumirea pentru partea vestică din peninsula Asia Minor. La anul 1797, în insulele ioniene a fost adoptată constituţia franceză din anul 1795. Numită de asemenea şi Constituţia anului III, ea avea drept fundament paradigma thermidoriană, aceasta implicând principiile Ideologiei primare. Dar la anul 1798 începe un neobişnuit atac militar ruso-otoman asupra insulelor din “les départements Mer-Égée, Ithaque et Corcyre”. Bizară alianţă anti-franceză, am putea spune. Era însă perfect justificată ideologic. Pentru că era visceral orientată contra Ideologiei primare. Amiralul rus Uşakov a jucat un rol major în alungarea francezilor de pe insulele ioniene în anul 1799. Iar până la anul 1800 a şi fost redactată o “Constituţie bizantină”, aprobată la Constantinopol de către sultan. Cele şapte insule mari din această Politeia erau : 1/Kerkyra (Corfu, Corcira) ; 2/Paxi (Paxos) ; 3/Lefkada (Leucada/Santa Maura) ; 4/Kefalonia (Cefalonia) ; 5/Ithaki (Ithaca) ; 6/Zakynthos (Zante) ; 7/Kythira (Cythera/Cerigo). Deşi aflată sub suzeranitate turcească, în mod practic republica septinsulară a funcţionat ca un protectorat rusesc în perioada 1800–1807. Să reţinem bine şi faptul că limba italiană a fost limba oficială în perioada 1800 – 1803. Acest lucru trebuie că era cunoscut şi de către principalul nostru ideolog, Ioan Eliade Rădulescu, atunci când a propus ca “ultimă soluţie” pentru noi, într-o situaţie disperată ca stat, reforme lingvistice care să apropie, evident că forţat!, vernaculara românească de toscana poetului Dante Alighieri, incontestabil un limbaj sociocultural de prestigiu. Republica septinsulară va reveni Franţei prin Tratatul încheiat la Tilsit între Franţa şi Rusia la anul 1807. Cei doi împăraţi, Napoleon I şi Alexandru I, s-au întâlnit pe un ponton la mijlocul rîului Neman. Când eram la şcoala primară şi locuiam într-un canton CFR de lângă Piatra Olt, citeam şi reciteam fascinat descrierea întâlnirii făcută de Lev Tolstoi în romanul “Război şi pace”. Tolstoi te lasă oarecum să înţelegi că lipsa de transparenţă asupra celor discutate la Tilsit era totală. După Marcel Mauss, nepot şi moştenitor spiritual al marelui Émile Durkheim, orice negociere se bazează pe reciprocitate, adică pe dar şi contra-dar. Dacă Franţa primea republica septinsulară, ce primea Rusia ? Probabil că Basarabia. În felul acesta, Napoleon I lăsa deoparte tradiţia de înţelepciune a cardinalului de Fleury.
Titus Filipas

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: