Poteci de dor

+Declaraţie la ceas de seară / Sunt hotărâtă să recunosc, acum, aici, în faţa întregii adunări, câteva lucruri pe care, în alte condiţii, le-aş ţine bine ascunse. Nu sunt ele chiar “plăceri vinovate” dar cam în zona aia bat. Şi nu sunt nici ruşinoase dar nici nu le-aş trece în CV dacă ar exista acolo o rubrică în sensul ăsta. Ştiu însă că voi sunteţi oameni faini şi nu o să mă judecaţi pentru câteva “hibe”, nu-i aşa?🙄
Am vrut iniţial să vă scriu ceva foarte scurt, să vă cer ajutorul să scap de o mică “obsesie” care mă chinuie încă de pe la începutul concediului şi, din vorbă-n vorbă, am hotărât să dezvolt subiectul şi să povestim despre micile noastre hmm… na, că nici nu ştiu cum să le numesc. Dar să le luăm pe rând:
Ce mă obsedează pe mine de zile bune, e o melodie care îmi revine în minte la intervale regulate şi mă trezesc fredonând oriunde şi oricând. Chestia e că o fredonez cu atâta plăcere şi patos, de parcă asta ar fi melodia din topul preferinţelor mele muzicale. Şi nu e. Sau nu a fost pentru că presimt că începe să îmi placă😳 Nu fac parte din categoria celor care-şi dau teatral ochii peste cap atunci când aud ritmuri mai “colorate” şi respect absolut toate preferinţele celor din jur. Dar eu, atunci când pot alege, nu aleg să ascult astfel de melodii. Până acum. Nu mai pot scăpa de melodia asta şi, aşa cum spuneam, îmi pare că sună chiar bine. Sigur, nu atunci când o cânt eu😉 “Am dat zvon în mahala, Ileanăăă, Ileanăăă…Aaaa aaaa, n-ai ce-i zice, n-ai ce face, Ilenuţa mea,
Aaaa aaaa, e frumoasa asta-mi place, Ilenuţa mea”. Cam asta e micul meu chin de la ore fixe. Dar îmi place😀 Cu toate astea, ar fi cazul să schimb repertoriul. Aveţi idei? Să nu ziceţi “mi-am pus busuioc în păr” că aia m-a ţinut două luni.
Buuun. Continuă seria “dezvăluirilor”, în speranţa că şi voi veţi “da din casă” şi nu mă lăsaţi singură în bătaia vântului, şi vă spun ceva din domeniul gastronomic. Unu: mănânc supa de tăiţei numai cu pâine. Şi nu oricum. Rup bucăţele şi le pun în castron.😳 Dacă nu pot face asta pentru că sunt în public, nu mănânc şi comand altceva. Culmea e că nu procedez la fel cu nicio altă supă sau ciorbă. Dar în supă îmi pare un deliciu. Potecuţă, ce e în capul tău, fatăăă? Ehh… sanchi! Să dea cu piatra cine n-are astfel de “păcate”😀
Doi: zeama de la salata de roşii. Dacă vrei să fiu o prietenă de nădejde pe care să te poţi baza la nevoie, să pun la bătaie umărul pe care să plângi sau să te ajut să cari cărămizi şi pietre de râu, nu trebuie decât să îmi laşi mie zeama aia şi să te întorci ca să nu vezi când înmoi bucăţica de pâine acolo.😉
Hai că în rest sunt o lady, pe cuvânt!

Înainte să închei vă mai spun că sunt topită după mirosul de aluat de pâine, nu suport deodorantele de maşină şi am o plăcere deosebită să sparg biluţele cu aer de la pungile puse să protejeze electrocasnicele.
Voi ce aveţi de declarat în sensul ăsta? Nu mai spun nimănui, parol ;)+
SURSA http://potecidedor.wordpress.com/2014/09/18/declaratie-la-ceas-de-seara/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: