Joc cu bâtă (club dance)

Frumoasele Dansuri Lace (Valahe?) / Enigma inspiraţiei istorice pentru frumoasele Dansuri Lace (Valahe? http://en.wikipedia.org/wiki/Lachian_Dances ) Prima parte este intitulată : „Din vremuri străvechi”. Compozitorul Ianacek mărturiseşte că inspiraţia provine de la două dansuri din Valahia Moravă. Unul dintre acestea se cheamă Dansul Adevărat (“real dance”). Denumirea trimite, indubitabil, la un arhetip cultural. Şi nu exagerăm dacă zicem că-i străvechi. Cel de al doilea se cheamă Dansul Bâtei (“club dance”). Trimiterea este de-a dreptul ciobănească, dacă nu chiar mioritică ! Cea de a doua parte se cheamă „Binecuvântat”. Tema care deschide este repetată multiplu. Se consideră că-i trăsătură esenţială pentru dansurile din Valahia Moravă. Enigma este amplificată de faptul că există şi Dialectele Lace, care cuprind cuvinte valahe http://en.wikipedia.org/wiki/Lach_dialects Dar acum ascult “Jocul cu bâta sau Joc cu bâtă. Dans din Voiniceni/Mezőszabad, astăzi județul Mureș. Se dansează cu o bâtă. Energic și fericit.” Şi privesc fotografia ataşată înregistrării. http://www.romanialibera.ro/aldine/magazin/dansuri-romanesti–originalele-inregistrarilor-facute-de-b%C3%A9la-bart%C3%B3k-acum-un-veac–351181 Primul personaj din dreapta fotografiei, cel mai vârstnic, pare totodată a fi şi cel mai relaxat. Aceasta arată că a el apucat odată vremuri mai bune. Pe măsură ce maghiarizarea post-Ausgleich s-a intensificat asupra tinerelor generaţii de locuitori români, aceasta se manifestă negativ asupra condiţiei lor psihice. Cel de al doilea bărbat, socotind personajele de la dreapta la stânga în fotografie, vrea să arate autorităţilor ungureşti, autorităţi care supraveghează întreaga acţiune, autorităţi pe care noi nu le vedem dar pe care le putem bănui în domeniul extins din spatele camerei fotografice – cât de extins ? păi ideologia Ausgleich spune că tot Ardealul este al lor!- ce disciplinaţi au devenit românii. Iar frumoasa fetiţa româncă aflată imediat la dreapta fonografului, are o figură timorată la extrem, dacă nu de-a dreptul speriată ! Deci este vorba despre ţăranii români de atunci, aflaţi într-un sat despre care lideri etnici maghiari din România, caracterizaţi printr-o impertinenţă extremă – vreţi să dăm nume ? să începem enumerarea cu lăudărosul pastor protestant Tokes Laszlo ce spune lumii întregi că el a fost fitilul aprinzător pentru declanşarea evenimentului denumit eronat “revoluţia din decembrie 1989” destinată dezintegrării României, apoi Toro T. Tibor, apoi Kelemen Hunor – afirmă acum că-i parte din Ţinutul Secuiesc. Fotografia şi fonograma demonstrează fizic că realitatea nu-i chiar aşa. Pot veni şi cu o mărturie personală. În primăvara anului 1968 făceam stagiul militar la şcoala de ofiţeri de rezervă din Bacău. Profesorii erau excepţionali ! Majoritatea dintre ei proveneau din vechi familii răzeşeşti din Moldova. Spun aceasta ca să-i deosebesc de răzeşii secui (dar mă înţelegeam şi cu aceia foarte bine, deşi erau mult mai duri decât neamul meu de moldoveni). În fine, era aşteptată vizita generalului Charles de Gaulle –preşedintele Franţei- în România. Franţa de-atunci era sub regimul cezarismului plebiscitar. Nicolae Ceauşescu a încercat să introducă o parte majoră din practicile cezarismului plebiscitar în organizarea PCR, fapt care i-a enervat cumplit pe belakuniştii de la noi ! A fost iniţiată de către Ceauşescu o perioadă de câţiva ani ce permitea ca presa naţionalistă franceză (evident, şi pro-neolatină!) să intre în România. Am cumpărat de la un chioşc de presă din Bacău o revistă franţuzească tipărită pe hârtie ieftină ce conţinea un articol extins, şi foarte bine documentat, despre Latinitatea Orientală. L-am citit cu voce tare, direct pe româneşte. Cei care mă ascultau erau majoritar români. Dar erau şi câţiva maghiari. Unul dintre ei a ţinut în final – când au plecat ceilalţi- să laude mult articolul : “Ştii, bunicul meu mi-a spus că satul nostru era pe vremuri un sat românesc!” Cam aşa s-a făcut maghiarizarea post-Ausgleich în Ardeal. Se ştie prea bine că Vasile Alecsandri (1821 —1890) a câştigat concursul din 19 mai 1878 de la Montpellier. Am găsit informaţia că au mai participat alţi doi poeţi români la acel concurs. Unul dintre ei a fost patriotul Romulus Scriban (1838 – 1912), geniu sintetizator care a produs maxima : “Literatura măreşte popoarele, învie pe cele moarte şi sprijină pe cele căzute. Ea este mama copilăriei lor, Muza bărbăţiei lor şi toiagul bătrâneţelor lor. Fericit poporul care cunoaşte acest adevăr ; el rezistă cuceririi şi, ca luminătorul nopţii, luminează în noaptea timpurilor prin operele geniului său, întreţine flacăra spiritului naţional şi perpetuă Patria.” Totuşi, cine a fost cel de al treilea poet ? Un literat român de la Târgu Mureş, poet al cenaclului românesc existent atunci la Târgu Mureş. Oraş care nu face parte din Ţinutul Secuiesc, aşa cum pretind extremiştii maghiari de acum. Extremismul acesta a fost lansat prin actul Ausgleich de la 1867. Vă daţi seama ce paroxism exista atunci la Târgu Mureş ? Pentru un alt timp, pe vremea dictatorului pozitiv Nicolae Ceauşescu, îl percepea încă Romulus Vulpescu : “Stau într-o cafenea la Tîrgu Mureş/Şi beau cafea./Oraşu-i trist, ostil, sémeţ şi gureş,/Cu lume rea.// N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef/Să mai scriu versuri:/În fiecare prost presimt un şef/Şi întrevăd demersuri.//Abandonat de tine, trag tutun/Şi mi-e cam silă,/Că-n barbă-aborigenele văd un/Semn de prăsilă.//Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,/Într-un scurt iureş,/Întreagă cafeneaua praf s-o fac/La Tîrgu Mureş…” Aşa că numele celui de al treilea poet român participant la concursul din Montpellier s-a pierdut. Sate după sate româneşti de lângă Târgu Mureş au fost maghiarizate forţat şi definitiv.
Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat asta: