Aprehensiune şi intuiţie

David Hume, cu Tratatul său despre Natura Umană – din anul 1739 – îl determină pe Immanuel Kant a compune “Critica raţiunii pure”, publicată la 1781. Această superbă aventură a spiritului uman modern este analizată la anul 1926 de către cojanul brăilean Nae Ionescu în faţa tinerilor intelectuali români cu vocaţie de la Universitatea din Bucureşti pentru a se forma ca Noua Dăscălime (cea veche dispăruse în hecatomba din primul război mondial). Inspirat de Hume şi Kant, domnul Nae Ionescu le vorbeşte “băieţilor” despre cauzalitate. Ulterior, ideologia alogeno-cominternistă a bătut la noi multă monedă cum că “Prelegerile metafizice din 1926” au pus bazele doctrinei legionare. Mă feresc să comentez. Dar totuşi, lecţiile vechi din Hume şi Kant statuează o echivalenţă şi o continuitate între obiectul definit prin aprehensiune, termen definit încă mai înainte de către John Locke (denotaţia este redată corect în dicţionarul Merriam-Webster, dar nu şi în DEX, ce reţine doar conotaţia, prezentând-o eronat drept denotaţie!), şi obiectul definit prin intuiţie.
Titus Filipas

Etichete: Condillac, David Hume, Destutt de Tracy, Immanuel Kant, Nae Ionescu, Titus Filipas