Să rîdem împreună cu fondatorii de la Facebook, PayPal (dar este de menţionat faptul pozitiv că Peter Thiel are experienţa cognitivă a discuţiilor cu filosoful francez René Girard, specialist în antropologia pragmatică) şi Tesla Motors. Este o informaţie preluată de pe ziarul Daily Mail şi prezentată pe româneşte la stirileprotv.ro. Eu doar o interpretez în acord cu psihologia cognitivă. Dar voi neglija cu totul pseudo-discursul jurnalistic irelevant. Deci : “Antreprenorii din spatele companiilor Facebook, Tesla şi Paypal s-au unit pentru a susţine crearea unui computer care funcţionează asemenea unui creier uman. […] [Ei] şi-au unit forţele pentru a susţine un mic startup [numit Vicarious] care plănuieşte să creeze un creier artificial.” Păi un startup – prin definiţie- înseamnă organizaţie temporară destinată să creeze un model de afaceri pe bază de “guesses”. Iar aceste “guesses”, în general fie observat, sunt create prin euristică ! Să urmărim mai departe : “Vicarious încearcă să construiască un program care mimează funcţionarea neurocortexului cerebral, regiunea creierului responsabilă pentru percepţia senzorială, localizarea spaţială, mişcare, gândire şi limbaj.” Temele ţin de psihologia cognitivă, până aici sună bine şi rezonabil. Marele salt înainte peste o prăpastie de logică este că „Vicarious ne aduce mai aproape de un viitor în care computerele percep, îşi imaginează şi gândesc asemeni oamenilor.” Cum, dragă Doamne ? “Vicarious a dezvoltat un algoritm ce rezolvă codurile Captcha, cea mai răspândită metodă de a testa capacitatea unei maşinării de a raţiona ca un om. Codurile Captcha sunt folosite pe Internet la completarea formularelor, pentru a nu permite roboţilor software să introducă informaţii în mod abuziv, într-un site.” Păi “a gândi ca un om” nu-i reductibil simplu la algoritmi, chiar fiind produşi ei prin “noua paradigmă de programare numită Reţea Corticală Recursivă”. Este necesară şi euristica !
Titus Filipas
Etichete: Titus Filipas