În 1956, Ciu En Lai a salvat România !

„Ungurii sunt comici!” Afirmaţia îi aparţine lui Mihai Eminescu, şi este valabilă şi acum. Să o substanţiem ceva mai mult, şi cu date mai noi. Poema linguşitoare „Ode à la Reine de Hongrie”, scrisă de Voltaire în anul 1742, a fost sursă de inspiraţie pentru Compromisul/Ausgleich de la 1867. Politicienii moderaţi unguri au clamat mereu, deşi în mod fals, că pretenţia Ausgleich de la 1867 se baza pe similitudinea cu actul popular românesc de la 1859 (Mica Unire). De ce spun eu „în mod fals”. Pentru că actul Ausgleich de la 1867 a fost instituit de contele von Beust dintr-o judecată a sa eronată : spera să reînvie Sfântul Imperiu Roman ! Dar politicienii extremişti maghiari din Transleithania (n-a existat de fapt Ungaria Mare dinainte de Trianon, a existat numai Ungaria Mare dinainte de Mohaci) popoarelor, care avea capitala şi parlamentul instalate la Budapesta, au folosit resursele imense colectate prin impozitarea popoarelor în scopurile unei ideologii a maghiarizării forţate a popoarelor Transleithaniei ! Metodologia maghiarizării forţate funcţionează cu mult succes în Transilvania şi Moldova de acum, de asemenea chiar la Bucureşti ! De ce se poate spune, cu argumente noi, că „Ungurii sunt comici!” Aceiaşi politicieni „moderaţi” ce comparau pretenţia Ausgleich de la 1867 cu Mica Unire românească de la anul 1859, deveneau extremişti în refuzul de a incorpora Dreptul Roman ca fundament civil al statului „lor” (am pus ghilimele pentru că acel construct distopic rezultat din Ausgleich nu era de fapt „Ungaria ungurilor”, ci Transleithania popoarelor), deşi aceasta a fost principala grijă a legislatorilor români după Unirea de la anul 1859 (vezi „Codul lui Cuza”). De fapt întregul program anti- românesc al politicienilor unguri, fie cei „moderaţi”, fie cei „extremişti”, este în esenţă un program comunist. Friedrich Engels scrisese la anul 1949 din bucuria – dar bucuria lui Engels era o bucurie à la Pol Pot! – că fuseseră instalate tribunalele de sânge împotriva românilor : “[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (vezi articolul din 13 ianuarie 1849 intitulat “Lupta maghiarilor” publicat în ziarul Neue Rheinische Zeitung). Bela Kun avea perfectă dreptate atunci când susţinea că ungurii prin însăşi firea lor sunt comunişti ! De altminteri întreaga burghezie maghiară a susţinut cu entuziasm Republica Sovietică Maghiară a lui Bela Kun. “Opinca românească” a spulberat Republica Sovietică Maghiară. Însă răul ideologic imens fusese făcut. De atunci ungurii confundă, până la identificarea totală, Republica Sovietică Maghiară, de durată scurtă, însă de existenţă reală, cu mitul „Ungaria Mare dinainte de Trianon” ! După Compromisul/Ausgleich de la 1867, politicienii maghiari au implementat un frenetic program comunist-nepman avant la lettre de industrializare, folosind bani colectaţi prin impozitarea tuturor popoarelor din Transleithania. De ce au implementat politicienii unguri acest program de industrializare cu sprijinul statului ? Pentru că fabricile deveneau şcoli de maghiarizare forţată pentru populaţia rurală săracă de diverse etnii venită la oraş. Către sfârşitul primului război mondial, muncitorii maghiarizaţi, înrolaţi obligatoriu şi îmbrăcaţi în haină militară de către regimul KundK, au devenit principala forţă armată bolşevică din Imperiul autro-ungar. Ei au ocupat, fără teamă de vreo pedeapsă, chiar şi Viena imperială ! A fost nevoia de intervenţia ţăranilor români sub arme, ţărani români ardeleni conduşi de Iuliu Maniu, pentru eliberarea Vienei de sub teroarea muncitorilor maghiari bolşevici ! Dar sfârşitul Republicii Sovietice Maghiare la anul 1919 n-a însemnat de facto sfârşitul comunismului belakunist. Acest spirit malefic căpăta substanţă şi forţă cominternistă. Comunismul belakunist fonda chiar şi Partidul Comunist din România la anul 1921, sub ghidarea unuia dintre locotenenţii lui Bela Kun, pe nume Fóris István (devenit Ştefan Foriş). Frontiera dintre România Mare şi URSS era perfect transparentă pentru acest Ştefan Foriş, el trecea într-un sens ori altul de câte ori voia ! Ordinele către comunismul belakunist din România veneau de la Moscova. Aşa avem Revolta de la Lupeni din anul 1929, ori mineriadele din anul 1990. Şi este necunoaştere a istoriei locale să afirmi că „revoluţia maghiară de la 1956” avea caracter anti-comunist ! Liderul sovietic Nikita Hruşciov era în totală conivenţă cu belakunistul Imre Nagy atunci când venea vorba despre anexarea Transilvaniei. A fost nevoie de întreaga diligenţă a liderului chinez Ciu En Lai, format în Franţa şi deci în spirit pro-latin, pe lângă conducerea de la Moscova pentru a fi hotărâtă, cu trupe sovietice, stoparea iredentismului belakunist instalat în 1956 în Ungaria ! (Nu ştiu cine era la acel moment ambasadorul român la Pekin). Şi abia cu intervenţia chino-sovietică este recunoscut Dreptul Roman în Ungaria, principiile sale, modernizate de Napoleon, fiind incorporate în Codul Civil maghiar din anul 1959, şi nu întâmplător, adaug eu, aceasta se producea exact la un secol după actul românesc de la 1859. Pe baza dreptului succesoral roman, statul maghiar rezultat după Trianon la 1920 nu avea voie să ceară Transilvania, cum ar fi fost dacă mai rămânea în vigoare dreptul succesoral moştenit de la Sigismund de Luxembourg ! Nu-i aşa că „Ungurii sunt comici” ? Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2014/03/10/pedepsirea-gabrielei-ghita/
Titus Filipas

Etichete:


%d blogeri au apreciat asta: