Lojile masonice sunt nişte structuri organizaţionale pentru “a fura meserie” în Epistemologie. Există o gradare a lor în ordinea apariţiei cronologice. Fundamentale sunt trei : loja ucenicilor şi loja companionilor (înseamnă “a mânca împreună o pâine”), care apar înainte de 1725, precum şi loja meşterilor zidari ce apare pe la 1725. De la anul 1740 apar lojile masonice de grade superioare, cu semnificaţia practică a unor “ateliere de perfecţionare”. Cultura română modernă a secolului XIX a fost influenţată masiv de un asemenea atelier de perfecţionare. Pe care îl pomeneşte, nu îndeajuns de explicit poate, Iancu Văcărescu. Dar să ne amintim mai întâi faptul că Muzele sunt cele nouă fiice ale Memoriei. Epistemologia din versurile lui Iancu Văcărescu nu este o didascalie : „V-am dat teatru, vi-l păziţi/Ca un lăcaş de muze / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse” ; pentru că ea poate fi interpretată în cifrul lui Ienăchiţă – ca un flux de reprezentări ontologice în limba română, purtând pe val cohorta de zeităţi ale experienţelor ontice. Constantin Noica, în ‘Logica lui Hermes’, subliniază admirabil această mişcare a ideilor „întru”. Dacă René Descartes (1596 – 1650) spunea : “Cogito ergo sum”, Condillac arăta cât de importantă este experienţa ontică – senzaţia transformată în idee, pentru verbul „a fi”. La Sofocle şi la vechii poeţi greci, toate experienţele ontice aveau asociate zeităţi. Iancu Văcărescu tradusese pe româneşte dramaturgie universală. Deschisese astfel o poartă pentru ” veştile” purtate de zeităţi !
Titus Filipas
Etichete: Condillac, Constantin Noica, epistemologie, Iancu Văcărescu, Ienăchiţă Văcărescu, Lojile masonice, René Descartes, România, Sofocle, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 