Ovidiu Hurduzeu : România şi modelul extractiv

+Pentru a înțelege eșecul actual al modelului de (ne)dezvoltare românesc, trebuie să înţelegem de ce o societate este prosperă sau este săracă. De ce o societate, precum societatea românească, înzestrată de Dumnezeu cu daruri extraordinare, este săracă, iar alte societăți mult mai puţin înzestrate sunt prospere? De ce Finlanda și Danemarca au un nivel de trai atât de ridicat, iar noi am rămas codașii Europei? De prea multe ori s-a spus că România este săracă fiindcă românii sunt hoți, leneși, ortodocși sau situați geografic prea la sudul continentului. Nu geografia, cultura sau religia ne-au adus în situația de astăzi, ci modelul politic și economic pe care l-am adoptat, cu voia sau fără voia noastră, de 60 de ani încoace. Prosperitatea unei țări depinde mult mai mult de contextul politic, de tipul de instituții economice și politice decât de contextul etnic sau rasial. Analizând situația celor două comunități Nogales – Oraşul Nogales este situat la granița dintre SUA şi Mexic. Practic, granița, marcată de un gard, desparte în două o comunitate care are aceeaşi origine etnică, aceleași obiceiuri culturale, aceeași religie și același profil moral – doi autori americani, Daron Acemoglu, profesor de economie la MIT, și James A. Robinson, profesor de științe politice la Harvard au observat (vezi cartea “Why Nations Fail. The Origins of Power, Prosperity, and Poverty”) că singurul lucru care le diferențiază este natura și modul diferit de funcționare a instituțiilor politice și economice. Ei numesc tipul de instituții predominante în partea mexicană a orașului Nogales instituții de tip extractiv. […] Vom păstra termenul „model extractiv“ propus de către cei doi autori americani. Putem afirma că de 60 de ani încoace, România a cunoscut doar instituții extractive. Știm cu toții că România este susținătoarea ferventă a patru gigantice proiecte „extractive“: proiectul Roșia Montană, proiectul de exploatare a gazelor de șist, proiectul de defrișare a pădurilor țării – acesta din urmă fără binecuvântarea oficială a statului, dar sistematic implementat de entități economice și politice extractive interesate în maximizarea profitului privat în dauna interesului național și al comunităților locale. Statul se face vinovat pentru că nu vrea să oprească jaful din pădurile românești, ci, dimpotrivă, încurajează un dezastru ecologic care pune în pericol viitorul țării. Pe lângă defrișarea pădurilor, statul a încurajat construirea de microhidrocentrale care distrug râurile de munte. În fine, cel de-al patrulea proiect extractiv este „șpăguirea“, programele de privatizare prin care activele industriei românești au fost vândute pe nimic unor indivizi aflați în strânsă legătură cu statul mafiot. O parte importantă a programului de privatizare include înstrăinarea terenurilor agricole, o practică extractivă ale cărei consecințe devastatoare se vor simți în anii viitori. Aceste patru proiecte economice și sociale distrugătoare n-ar fi posibile dacă România nu ar fi încătușată de o structură politică și administrativă extractivă bazată pe instituții care nu creează bogăție, ci doar o „extrag“ prin diferite metode distructive. Cianura și fracturarea hidraulică își au corespondent în metodele distrugătoare folosite de instituțiile românești, în speță incompetența, iresponsabilitatea, lipsa de viziune, lipsa de spirit civic și moral. Ca să nu mai vorbim de lipsa credinței în Dumnezeu. În țara noastră, instituțiile au fost deturnate de la menirea lor naturală, de a servi societatea, au fost deturnate spre un obiectiv toxic, anti-românesc, anume acela de a extrage bogăția creată de societate în avantajul unui număr restrâns de grupuri de interese. Instituțiile extractive nu sunt interesate de inovație, nici de asigurarea unor oportunități egale pentru toți membrii societății. Nici nu sunt interesate de asigurarea unui cadru legal și investițional care să promoveze o competiție corectă. Ele sunt interesate doar de a extrage cât mai multă bogăție într-un timp cât mai scurt, indiferent de mijloacele folosite și indiferent de consecințele pentru țară. Este o bogăție extrasă în avantajul exclusiv al unei oligarhii. La fel ca o colonie, România a căzut pradă conchistadorilor interni şi externi […] Procesele entropice accentuate prin exploatarea nechibzuită a resurselor naturale sunt însoțite de procese accentuate de entropie socială. /Totdeauna în istorie un model extractiv a dus la ecocid. Termenul „ecocid“ provine din grecescul oikos “casă” și latinul caedere “a distruge”. În prezent nu distrugem numai natura țării, ci dăm foc şi casei în care locuim, casa România (am mai vorbit despre iresponsabilitatea voioasă pe care o dovedeşte guvernul Victor Ponta atunci când poluează aquiferele României n.n.). Experiența istorică ne arată că în copleşitoarea majoritate a cazurilor, regimurile de tip extractiv s-au prăbușit […] România trebuie să abandoneze definitiv modelul extractiv și să înceapă tranziția spre un model civic-distributist. […] Comunismul a urmat propriul lui model extractiv. Acesta a produs pentru un timp creștere economică datorită centralizării puterii politice. Centralizarea puterii politice, cu alte cuvinte un stat puternic, este o condiție a creșterii economice. […] Statul român era, într-o vreme, chezașul apărării interesului național. Când centralizarea și întărirea puterii statului nu-i însoțită de răspândirea unei rețele de instituții cu caracter inclusiv (care să asigure mobilitatea socială), productiv (să creeze bogăție, în loc să o secătuiască pe cea existentă) şi distributist (distributist în sensul de răspândire a proprietății productive și a democrației participative, nu numai în sfera politică, dar și în cea economică – vezi întreprinderile cu lucrători-proprietari și cele de tip mutualist), dezvoltarea nu-i sustenabilă. Va fi pseudo-dezvoltare de tip extractiv. Modelul de creștere nesustenabilă dirijată de instituții extractive este cel pe care îl urmează China communistă de astăzi. Alt exemplu ni-l furnizează capitalismul Islamic Anatolian din Turcia lui Erdogan. Într-adevăr, Turcia și-a plătit spectaculos datoriile, dar întărirea statului turc n-a fost însoțită de răspândirea democrației economice și politice participative. / România continuă modelul extractiv moștenit în esenţă de la comuniști. Resursele țării noastre sunt stoarse și alocate de către grupuri private unor scopuri care nu sunt în interesul poporului, ci în scopul menținerii statu- quo-ului. Există prea puțină inovație instituțională (aici PNŢCD-ul a capotat tragic prin renunţarea la justiţia distributivă şi adoptarea principiului RESTITUTIO IN INTEGRUM cerut imperios de către seniorul CORNELIU COPOSU, n.n. ). CORNELIU COPOSU a protejat doar structuri instituționale anchilozate – după modelul interbelic AFACEREA SKODA- și eventual a cerut „inovație“ doar în perfecționarea tehnicilor de jefuire a bogăției deja create în România prin “munca întregului popor” (şi conceptul respectiv pus între ghilimele are de fapt un sens pozitiv, n.n.). Sistemul economic extractiv este închis, clientelar, de castă. Instituțiile extractive (politice și economice) n-au vreun interes să se primenească, să promoveze mobilitatea și dreptatea socială, să investească în competență și inovație. Dintr-o analiză social-economică foarte atentă se constată că investiția în competență și inovație este sprijinită pozitiv în general numai prin acorduri politice de tip distributist care împiedică grupuri restrânse să monopolizeze puterea politică, s-o folosească în interesul lor dar în detrimentul societății. CORNELIU COPOSU a refuzat să încheie un asemenea acord distributist cu ION ILIESCU, un adept pe faţă al politicii lui Ion Mihalache. În România, statul slab promovat de către seniorul CORNELIU COPOSU a permis susținătorilor modelului extractiv să acapareze unitățile economice şi instituțiile publice, să le deturneze de la menirea lor inițială. Trebuie să reamintesc faptul că în Franţa post-1944, generalul Charles de Gaulle a refuzat categoric să colaboreze cu “seniorii” politicii interbelice (n.n.). / Apoi, nu statul este extractiv prin definiție!, ceea ce ar justifica după unii restrângerea atribuțiilor sale (conceptul de „stat minimal“), ci instituțiile publice și entitățile private sunt deturnate spre scopuri extractive. Când întregul sistem urmărește doar astfel de scopuri, ceea ce urmează este incompetența generalizată, inegalități sociale flagrante, ruina economică și colapsul final. Pentru o anumită perioadă de timp, instituțiile extractive creează mari avantaje grupurilor de „aleși“ aflate temporar în fruntea bucatelor. Aceste avantaje fiind însă concentrate doar la vârf, ele sunt mereu revendicate de alte grupuri cu mentalitate extractivă. Este vorba despre „lupta pentru ciolan“ care creează o instabilitate politică permanentă și mari animozități sociale. […] Pentru România, alegerea nu este între un capitalism de stat, gen capitalismul chinezesc, sau un capitalism neoliberal de tip anglo-saxon – ambele pot avea derapaje extractive, ci între instituții anchilozate de tip extractiv și instituții inclusive de tip productiv-distributist. Dacă vom continua să menținem instituțiile extractive, orice model economic pe care l-am adopta va fi deturnat. […] Se sufocă IMM-urile – numai în 2013 au dat faliment 100.000 de IMM-uri – se sufocă medicii, profesorii, se sufocă tinerii care nu mai au nici o perspectivă, satele sunt muribunde iar majoritatea orașelor din țară se găsesc într-o stare jalnică. Să nu mai vorbim de infrastructura de transport, educație, cercetare sau instituțiile de cultură. Nici natura nu mai poate respira sub greutatea lobby-urilor industriei extractive. Românii responsabili şi nemanelizați se simt de parcă ar fi fost înghesuiți în vagoanele unui tren de marfă care-i duce spre locul ecocidului. Ajunși în pragul disperării, oamenii nu vor avea de ales; vor sparge ușile vagoanelor și se vor năpusti asupra celor care conduc trenul spre pierzanie. Reformați statul, deschideți sistemul politic și economic dacă nu vreți ca el să fie deschis prin violență și anarhie ! Nu mai mizați pe faptul că v-ați aranjat deja odraslele în străinătate şi că tot ce-ați jefuit ați ascuns prin paradisuri fiscale ! “Când nu vom mai putea răbda / Când foamea ne va răscula / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!” Instituțiile politice şi economice trebuie să redevină inclusive, adică să permită mobilitatea socială. Dacă un tânăr capabil emigrează în Australia, SUA sau Canada, el are șanse reale să avanseze pe scara socială datorită capitalului de cunoștințe și integrității sale morale (cel puțin așa a fost până la declanșarea crizei). În România, aceste calități, care constituie un avantaj decisiv într-un sistem inclusiv-distributist, sunt considerate „periculoase“ întrucât pun în pericol supraviețuirea sistemului extractiv. În România interbelică, fii de țărani au ajuns mari personalități fiindcă în acea perioadă sistemul politic românesc nu era extractiv ci inclusiv-distributist: proprietatea productivă era larg răspândită în societate, iar bogăția era folosită pentru reproducerea unui sistem în care fiecare avea șanse să avanseze pe scara socială dacă își vedea în mod serios de treaba lui și conlucra cu aproapele său. Clasa politică nu reprezenta doar interesele unei oligarhii, ci diversitatea intereselor din societate. Răspunzând voinței poporului, elitele românești au creat instituții distributist-inclusive. Țăranii au fost împroprietăriți, clasa politică s-a deschis, s-au creat noi partide care au exprimat interesul maselor populare, precum PNŢ-ul, iar vechile partide, partidul liberal de pildă, au înțeles să îmbrățișeze interesul naţional și nu al unui grup restrâns. Astfel, România a blocat cu succes influențele bolșevice, bucurându-se de o perioadă înfloritoare de progres social și economic într-o vreme în care țările dezvoltate treceau prin cea mai neagră perioadă din istoria lor modernă. Sistemul actual trebuie deschis şi să fie permisă intrarea pe scena politică românească a unor noi actori, cu noi oferte electorale, care să reprezinte cu adevărat aspirațiile populare. Este aproape imposibil să formezi azi un partid cinstit, pornind de la firul ierbii, pe baza actualei legislații. De asemeni, este tot mai greu să pornești o firmă și s-o menții în hățișul de reglementări, de impozite covârșitoare și fără să plătești o anumită „taxă de protecție“. Democrația participativă trebuie întărită și însoțită de o economie participativă în care firmele mici să aibă o șansă reală pe piață. În România, formele economice participative – asocieri de tip cooperatist şi mutualist – lipsesc aproape cu desăvârșire, deși acestea şi-au dovedit rezilienţa pe timp de criză. În schimb, se promovează pe toate canalele media entități economice de tip extractiv: compania RMGC care vrea să distrugă Roșia Montană, multinaționale al căror model de afaceri este eminamente extractiv (fonduri speculative, firme care defrișează pădurile sau care vor să exploateze gazele de șist); firme care vin în România pentru a deversa deșeuri toxice (fabrici de formaldehidă, de incinerat gunoaie). Câte joburi creează transnaționalele venite să stoarcă din țară un profit maxim într-un timp cât mai scurt? De ce tot descurajăm IMM-urile, şi încurajăm transnaționalele ? O țară poate oricând evolua de la un sistem extractiv la unul productiv-distributist şi vice-versa. […] Derapajele clar extractive ale societății occidentale din timpul crizei economice începută în 2008 ne arată că democrația nu este scutită de propriile riscuri. Instituțiile din România, pentru a păstra statu-quo-ul, vor căuta sprijin în lume oriunde există structuri și mentalități extractive. Dacă poporul va pune piciorul în prag, mafiile de tot felul vor fi obligate să renunțe la actualul sistem extractiv. […] + SURSA http://www.badpolitics.ro/romania-si-modelul-extractiv/

Etichete:


%d blogeri au apreciat asta: