După câte am înţeles eu, termenul “intelectual” apare prima oară ca neologism în cadrul discuţiilor franceze privind Afacerea Dreyfus (între anii 1894 şi 1906). Ca element de noutate pe temă, semnalez acum eseul pe care l-au scris sociologii americani Seymour Martin Lipset şi Asoke Basu : “Tipurile de intelectuali şi rolurile lor politice” (“Intellectual Types and Political Roles”) publicat ca articol în volumul “Idea of Social Structure” editat de Lewis A. Coser. Ca să exprim dintru bun început transparent ţinta mea pentru situaţia din România, mărturisesc că eu voi aplica grila din articolul menţionat pe cazul intelectualilor Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Autorii Seymour Martin Lipset şi Asoke Basu reţin patru tipologii de persoane la tema “intelectuali şi politică”. Asta nu exclude suprapunerile. Imho, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu apar simultan la două tipologii. Aceea de “protector” al regimului politic, şi aceea de “critic” al regimului politic. Iar chestia s-a întâmplat atât în regimul politic dinaintea lui decembrie 1989, cât şi după decembrie 1989. Ceea ce nu-i puţin lucru ! Cum arată Martin S. Staum în cartea “Minerva’s Message: Stabilizing the French Revolution”, prin suprapunerea celor două roluri, intelectualii într-adevăr de un succes remarcabil reuşesc să extragă beneficii personale maxime chiar şi de la mai multe regimuri politice ! Mai rămâne o problemă de clarificat. O chestiune semnalată într-un articol al domnului Valentin Vasilescu. În ce măsură speculatorul George Soros i-a sprijinit pe intelectualii “protectori” şi “critici” Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu pe lângă regimul Nicolae Ceauşescu ?
Titus Filipas
Etichete: 1989, Afacerea Dreyfus, Andrei Pleşu, Asoke Basu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Ceauşescu, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Seymour Martin Lipset, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 