Vizită ideologică şi dialogică la FET

Problemele deosebit de grave ale României încep abia după ce, în luna ianuarie 1990, delegaţia PNŢCD condusă măreţ (ziaristul Radu Tudor preferă termenul “herculean”) de către seniorul Corneliu Coposu (“Dumnezeu să-l ierte!” pentru că mulţi români, printre care mă număr, nu vor putea face aceasta) a vizitat ambasada URSS din Bucureşti. Fără să fie absolut de nimeni consiliaţi cognitiv ! Dar acolo, în sediul ambasadei URSS, toţi membrii delegaţiei au fost înregistraţi audio şi video în toate detaliile discursului lor. Înregistrările au fost trimise principalului Institut de Psihologie din Moscova pentru a fi analizate minuţios sub raport cognitiv. Ţin să subliniez, deşi mulţi poate că nu vor da importanţă reală detaliului, tot de la acel Institut de Psihologie din Moscova se recrutau şi specialiştii care analizau cu mare atenţie şi competenţă mintea cosmonauţilor sovietici ! Şi erau, aceia, nişte oameni complicaţi ! Am mai vorbit pe aici despre disocierea notabilă dintre Vechiul Regat şi Transilvania în ceea ce priveşte influenţele filosofice asupra mentalităţilor. De altminteri umila remarcă a mea fusese într-un mod recunoscut stimulată de un text mai vechi al lui Alexandru Odobescu (unicul autor al unei prime biografii pertinente despre Ideologul român Petrache Poenaru). Şi mai spuneam că Lucian Blaga a încercat o sinteză românească între “filosofia continentală” şi “filosofia analitică.” În vizita sa ideologică şi dialogică la FET, gospodin Alexandru Dughin a subliniat această personalitate românească. N-aş putea zice peremptoriu că domnul Alexandru Dughin a vrut, sau a dorit, sublinierea sintezei româneşti în filosofie realizată de gânditorul nostru Lucian Blaga. Dacă da, atunci pe firul procupărilor marcate de continuitate ce îndeobşte se observă la intellighenţia rusă, am putea spune că vizita recentă de la FET se înscrie pe firul investigaţiilor, studiilor, disputelor ştiinţifice secrete -dar poate că nenumărate- care au urmat, mai bine de două decenii, şi este de subliniat tenacitatea rusească în atingerea unui ţel!, acelei vizite neglijent pregătite – ca să folosesc doar un eufemism salvator de reputaţie–a fruntaşilor PNŢCD din anul 1990 la ambasada URSS din Bucureşti.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: