Care sunt sursele textului apocrif “Protocoalele Înţelepţilor Sionului”?

Răspunsul cel mai simplu ar fi : Neaşteptate. Şi ele derivă dintr-o viziune : “Şcoala, altfel.” Cred că Introducerea a fost deja prezentată de mine atunci când vorbeam despre subiectul ‘Cezarism şi psihologie cognitivă la Mihai Eminescu’. Reamintesc : „Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;/ Al undelor greu vuiet, vuirea în granit/A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;/ […] Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,/Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,/ […] Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară/Lipsită de iubire, cum că principiul rău,/ Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu;/Istoria umană în veci se desfăşoară,/Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău./ Şi el – el vârful mândru al celor ce apasă -/Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut./De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă/ De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,/ Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.”. Este materie didactică de liceu. Şi lămurirea pentru elev depinde foarte mult de profesor. La “Fraţii Buzeşti” din Craiova aveam profesori foarte buni de Limba Română. Doamna Bolocan a observat nedumerirea pe chipul meu la cuvântul „Cezarul”. “-Este vorba despre Napoleon al III-lea”, a explicat. Mai multe n-avea voie să spună. Dar probabil că prea multe nu s-au schimbat nici acum în şcoala românească în ceea ce priveşte interdicţiile capitale pe drumul nostru către adevăr. Totuşi, totuşi, totuşi, pare cam ciudat să afirm că “Protocoalele Înţelepţilor Sionului” rezultă dintr-o discuţie privind împăratul francez Napoleon al III-lea, nu-i aşa ? Pe atunci (vorbesc despre anul 1960), unicele lămuriri din sursele permise proveneau din textele lui Karl Marx şi ale “corifeilor clasici” mergând pe aceeaşi linie. În bibliotecile publice mari, textele lor existau. Cred că am citit pe atunci cam tot ceea ce fusese tradus din Karl Marx. Dar acum voi folosi drept referinţă un text englezesc. Pe româneşte titlul sună : “Louis Bonaparte şi propriul său 18 Brumaire”. Avertizez că textul lui Marx este foarte limitativ, şi că el nu aduce de fapt prea multe lămuriri la tema propusă de mine. Asta nu înseamnă că n-ar prezenta un interes să fie discutat de noi, aici. Karl Marx este mereu actual în Uniunea Europeană. Karl Marx îşi începea eseul din 1852: “Hegel remarca pe undeva că toate faptele istorice mari şi personajele implicate acolo apar de două ori (subliniez, aceasta-i asertarea genuină făcută de filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel – marcat, prin moarte, cu un destin similar celui al poetului nostru Vasile Cârlova, amândoi au fost ucişi în epidemia de holeră care a străbătut în anul 1831 Europa). Mai departe, Karl Marx face comentariile sale care, în opinia mea, nu adaugă valoare. “Hegel a uitat să specifice că prima oară faptele istorice mari apar ca o tragedie, iar cea de a doua oară, ca o farsă.” Însăşi derularea istoriei noastre va proba inconsistenţa comentariului făcut de Karl Marx. Chiar poemul Împărat şi proletar, despre care ni se spunea în şcoala comunistă că reflectă ideologia lui Karl Marx, spulberă comentariile lui Karl Marx la Hegel. Practic, Mihai Eminescu demonstrează că şi într-un context românesc, “Cezarismul plebiscitar” despre care Marx spunea că apare în istoria Franţei din secolul XIX mai întâi ca o tragedie, apoi ca o farsă, poate să fie discutat şi reinterpretat. Încă mai frecvent decât la Mihai Eminescu (dar nu cunosc şi situaţia din Scrierile sale Politice, interzise acum, şi se pare că pentru vecie!, în România ideologic dominată de Grupul pentru Dialog Social), “Cezarismul plebiscitar” este prezent în literatura lui “Conu Iancu” Caragiale. Însă nici unul măcar dintre criticii noştri literari foarte mari nu semnalează. Citez aici doar ceea ce scria un critic literar secund : +I.L. Caragiale este, alături de Mihai Eminescu, cea mai mare victimă a manualelor de limba şi literatura română şi a profesorilor de specialitate. Programa liceală actuală aplică un sistem hipercanonic de identificare a celor doi autori : unul e, cum altfel, „poetul-nepereche” şi „luceafărul poeziei româneşti”, celălalt e „cel-mai-mare-dramaturg-român”, care arăta cu degetul (?!) moravurile societăţii din vremea lui prin intermediul, nu-i aşa, comicului de “moravuri, limbaj, de situaţie, de nume şi caracter”. Atribute repetate obsesiv în sălile de clasă, în manuale, în referate, în culegerile pregătitoare pentru „bacaloriat”. Urmarea acestei manii a augmentării este că avem doi autori grandioşi, sublimi, supremi, simboluri ale literaturii românesti-balcanice-europene-universale-şi-poate-chiar-şi-mai-mult, dar pe care nu îi mai citeşte nimeni ; Eminescu este pentru noi autorul unui Luceafăr din care ne amintim vag o poveste cu un Cătălin şi o Cătălină şi al unei Scrisori transformate în manifest semi-xenofob (nu mai pun la socoteală Sara pe deal sau Împărat şi proletar, ale căror frumuseţe sau statură conceptuală au fost compromise definitiv de neopăşunişti respectiv, de comuniştii cu înclinaţii vag poetice).+ Sursa http://www.bookblog.ro/altele/opere-ilcaragiale-%E2%80%93-vol-i-proza-completa/ Dar noi „să dăm vina pe Marx“, fără să greşim prea mult. În eseul ideologic Marxist din anul 1852, nu este citat şi Louis-Napoléon Bonaparte care în definitiv explică bine natura Cezarismului plebiscitar. Nu-i prima oară când ideologul comunist Karl Marx pronunţă o minciună prin omisiune. Şi lupta ideologică din epoca aceea a fost mult mai amplă decât o prezintă Karl Marx. Vom vedea că din acea luptă ideologică apare şi textul apocrif “Protocoalele Înţelepţilor Sionului”. Într-adevăr, istoria ideologică are turnuri neaşteptate. Louis-Napoléon Bonaparte explică limpede natura Cezarismului plebiscitar : “Acesta-i sistemul creat de Primul Consul.” http://fr.wikipedia.org/wiki/Coup_d%27%C3%89tat_du_2_d%C3%A9cembre_1851 Văzând expresia “Primul Consul” înţelegem momentul post-thermidorian al inventării Cezarismului plebiscitar. Aceasta nu înseamnă că toţi Ideologii paradigmei thermidoriene muriseră ! Dimpotrivă, unii dintre aceştia participă activ la fundamentarea Cezarismului plebiscitar prin filosofia lor politică. Asta face ca în Cezarismul plebiscitar să intre şi foarte multă Ideologie primară. La noi, Cezarismul plebiscitar nu este cunoscut conştient prin lectura poemului Împărat şi proletar, ci printr-un singur termen, şi acela deformat, prezentat de unul dintre eroii lui Caragiale : “Plebicist”. Aceasta nu înseamnă că domnul I.L. Caragiale nu recunoaşte importanţa Cezarismului plebiscitar pentru istoria noastră atunci când scrie despre Carol I : “Ca rol fu mare mititelul !” I.L. Caragiale punea chiar mai mult în poezia aceea. O strofă ce va fi preluată ca un întreg program de propagandă de către dictatorul Nicolae Ceauşescu după ce a fost dată jos tencuiala comunistă de pe efigiile de voievozi şi regi de la Ateneu : „Și ține-te d-acu reclamă:/Măreț, sublim, nemuritor !/O lume-ntreagă îl aclamă/Ca pe un geniu creator !” Însă de facto Nicolae Ceauşescu n-a înţeles nimic din principiile Cezarismului plebiscitar. În fine, să revenim la Franţa celui de al doilea Cezarism plebiscitar. Pentru fundamentarea sau discreditarea căruia s-a dat o luptă ideologică intensă. Discreditarea se făcea mai ales prin pamflete politice. În anul 1864, autorul Maurice Joly scria “Dialogul în Infern dintre Machiavel şi Montesquieu”. Acel pamflet al lui Joly a fost plagiat şi transformat în “Protocoalele Înţelepţilor Sionului” http://www.unicaen.fr/puc/revues/thl/questionsdestyle/print.php?dossier=dossier7&file=10eissen.xml Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/09/02/a-inceput-festivalul-enescu/#comment-190045
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: