Mircea Eliade – adevărul proverbelor româneşti

Dan Culcer : “Am adesea impresia că ne învârtim în cerc, precum deținuții în curtea fără cer a pușcăriei. De aceea reproduc acest text de publicistică lucidă a lui Mircea Eliade. Diferența de epocă nu produce o diferență de situație. De unde ni se strecoară în minte această lepădare de sine.” +Mircea Eliade. A nu mai fi român / A apărut, acum de curând, o nouã modă printre tinerii intelectuali şi scriitori; a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale, ei nu spun: “nu mai sunt român pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu umiversal şi etern”. Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti, sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români, şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filosofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, incapabilă de eroism, de probleme filosofice, de creaţie artistică, şi aşa mai departe. Unul dintre ei se îndoieşte atât de mult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citeascã Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevãr s-au luptat vreodată românii cu turcii, şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română: Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. etc. – toţi, dar absolut toţi sunt streini. Sunt slavi, evrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepti, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori. Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur cã e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă este slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câţiva moldoveni care spun cu mândrie: am sânge grecesc, sau: “strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească. Nu cred că se aflã ţară europeană în care să existe atâţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare, că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări. Toti tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu uită: “Neant! Agonia! Zădărnicia!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt destepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice? Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din disperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a disperării. Şi pentru că disperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. Tot ce nu se găseşte în Pascal, în Nietzsche, în Dostoievski şi Heidegger – şi toate aceste genii au elaborat o gândire impenetrabilã structurii gândirii româneşti – tot ce nu se găseşte în nebunia unui biet om din Germania, în viziunile unui rus şi în meditaţiile unui catolic în veşnică îndoială nu înseamnă nimic, nu are valoare filosofică, nu are valoare umană. Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să se asemene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprii. Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum zece- doisprezece ani, pornit de la “Gândirea” şi “Ideea europeanã” (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originile sunt tot în cursurile şi 46 mircea eliade – casus belli publicaţiile lui N. Iorga) care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic”, în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filosofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti. Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. Dealtfel nici n-am încercat azi să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţãm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale. Acei care disperează de destinul de a se fi născut români, judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematică, îndoială, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual credinţa şi îndoiala au valoare filosofică, deschid căile meditaţiei prin “probleme”; pentru un ţăran român, nu există îndoială, el crede firesc (“aşa cum curg apele, sau cresc florile”), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). Intelectualii au despre eroi o concepţie morală sau magică; şi într-un caz, şi în altul, ei judecă individualist, iar la limită, demoniac. Am arătat altădată ce cred românii despre eroii neamului; ceea ce cred şi despre personagiile biblice şi apostolice, că trăiesc într-un rai ca un plai românesc, că gândesc la nevoile lor, familiale, ca şi în viaţă, coboară pe pământ în ceasuri grele, stau de vorbă cu oamenii într-un limbaj familiar etc. Eroii, aşa cum sunt înţeleşi de popor şi eroii aşa cum sunt închipuiţi de intelectualii tineri – nu au nimic – de-a face între ei. Unii au un eroism pe care li-l dă viaţa asociată, ceilalţi concep un eroism etic, de probleme, de drame şi conflicte. Apoi, tinerii intelectuali judecă totdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin supravieţuirea lui. A “crea” este o concepţie individualistă; a fi aşa cum a lăsat Dumnezeu, este adevărata axă a “spiritualităţii” poporului. În concepţia poporului, nimic nu se creează, nimic nu se face; lucrurile vin şi pleacă, lucrurile se întâmplă. Dar aceasta este o problemă prea complicată pentru a o rezolva aici. Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele, sau le putem ignora, pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace – să ne fie ruşine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Chestov sau Dostoiewski. [Publicat în Vremea, an VI, 1933, Septembrie 10, nr. 304, p. 6.]+ Sursa : Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 8/08/2013 03:20:00 PM
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: autohtonismul, Dan Culcer, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Nicolae Iorga, proverbe româneşti, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas, Vasile Pârvan, Vremea