IMM-urile de tipul private-equity

Un prieten maghiar din elita transilvăneană, Meder Laszlo Ferencs (Bunul Dumnezeu să-l odihnească !), îmi exprima pe vremuri opinia sa că este mult mai avantajos când ai de rezolvat un grup de probleme corelate, decât atunci când ai de tratat o problemă singulară. Mi-am adus aminte de aceasta bătându-mi capul cu IMM-urile româneşti de tipul private-equity. Evident că nu există deocamdată niciunul. Totodată am mai vorbit pe aici în ultimii doi ani despre chestiunea costurilor tranzacţionale. Acum îmi dau seama că problemele sunt corelate. Amândouă ţin de un nou tip de Economie politică, anume de Economia politică instituţională. Am făcut trimiterile corespunzătoare prin “potecile asociative” (links) atunci când am discutat, foarte pe scurt de fiecare dată, noţiunea costurilor tranzacţionale. Adevărul este că IMM-urile de tipul private-equity nu sunt deocamdată tratate în articolul actual din Wiki despre Economia politică instituţională http://en.wikipedia.org/wiki/Institutional_economics Dar ar trebui să fie. Însă problema este atât de politizată, încât insertul nu este admis, ori poate că nici măcar nu a fost scris ! Pentru că aici este vorba despre problema delicată a falimentului unei întreprinderi economice. “Legea falimentului” datează de pe vremea lui Iulius Cezar. Şi, americanii cel puţin, consideră că nu este normal să o aplici la IMM-urile inovative. Din cauza aceasta în USA a fost introdus, pe bune!, IMM-ul private-equity care nu dă faliment ! Ceea ce au făcut în România, pe rând, miniştrii Pogea (de la PDL) şi Niţă (de la PSD) a fost o adevărată crimă economică, suferinţele populaţiei acestei ţări au fost imense din cauza politicii lor economice iresponsabile. Este de primă urgenţă în România introducerea legislaţiei pentru IMM-urile de tipul private-equity care scapă de faliment. Celelalte ameliorări vor urma ulterior.
Titus Filipas

Etichete: Ideologia Şcolilor Centrale, Meder Laszlo Ferencs, private-equity, România, Titus Filipas, Wikipedia