Regalitatea românească

Să nu exagerăm, regalitatea românească a avut doar un rol marginal în dezvoltarea României moderne. Rolul esenţial l-a jucat achiziţionarea paradigmei thermidoriene şi, prin această epistemă modernă (vezi definiţia la Michel Foucault), geneza discursivă a ideologiei naţionalismului românesc. Şi un rol aparte în dinamica procesului l-a avut revoluţionarul paşoptist republican Ioan Eliade Rădulescu (el scria expres la anul 1850 că “la români, Rege înseamnă clown!”). Avea o putere de persuasiune fabuloasă, prin discurs. În exil a avut o întâlnire cu lordul Palmerston. Ştim precis că dinspre partea românească a mai fost de faţă masonul paşoptist slavofil Christian Tell. Deci trebuia să mai fie încă altcineva de faţă, şi dinspre partea britanică, măcar stenograful. Exprim aici conjectura că există o stenogramă, istorică în toate privinţele, care consemnează convorbirea dintre Ioan Eliade Rădulescu şi lordul Palmerston. Heliad îl convingea pe lordul Palmerston să abată după 1848 interesul politicii britanice de la interesul său din anul 1774 (când se decidea “pacea de la Kuciuc Kainargi” care nega Capitulaţiunea din 1740 ce stabilea legitimitatea frontierei estice a României pe Bugul pontic). În cel de al doilea război mondial, premierul britanic Winston Churchill (vezi Memoriile sale pentru care a primit premiul Nobel de la Academia Suediei) adera la această interpretare pe care o făcea lordul Palmerston în urma persuasiunii exercitate asupra sa de Ioan Eliade Rădulescu.
Titus Filipas

Etichete: 1774, Capitulaţiunea din 1740, Destutt de Tracy, Gheorghe Lazăr, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, Michel Foucault, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas, Winston Churchill