Comunism regăţean şi comunism ardelenesc

Ori, spus perfect echivalent, „comunism babouvist” şi „comunism belakunist”. / „Era mai bine în comunism !(?)”, un articol de MATEI BOILĂ publicat la http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/era-mai-bine-in-comunism-300351.html Pe blogosfera românească, un comentator lucid observa : “Comunismul nu trebuie abordat monolitic, ci etapizat, pentru că şi înainte de 1989 a existat viaţă, cu realizări şi neîmpliniri, cu avansări şi reculuri, cu lumini şi umbre. Comunismul face parte din curriculum-ul naţional şi trebuie asumat în toate nuanţele sale. Sindromul culpabilizării trebuie să ia sfârşit, pentru a face loc încrederii şi optimismului.” Mai ales că la noi a existat, în secolul XIX, şi un comunism babouvist non-marxist, venind pe linia Jules Michelet şi Edgar Quinet. Liberalii “roşii” ai grupului CheiARosetti erau pe această linie ideologică, după cum foarte corect au perceput atunci “generoşii socialişti” care au „trădat”. Dacă Istoria în Franţa se studiază în conjuncţie cu Geografia, dacă Istoria în Germania se studiază în conjuncţie cu Filosofia, ei bine, Istoria în România trebuie studiată în conjuncţie cu Economia Politică. Este bine să menţionăm şi studiile de economie politică pe care le scria Nicolae Bălcescu : Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri ; Despre împroprietărirea țăranilor” ; Drepturile românilor către Înalta Poartă ; Question économique des Principautés Danubiennes. În cartea „Echilibrul între antiteze”, Ion Heliade Rădulescu afirmă că Nicolae Bălcescu prezenta mult mai rău starea ţăranului român decât era aceasta de fapt. Şi într-adevăr, istoria noastră de atunci nu înregistrează răscoale. Acestea vor apare doar ca o consecinţă a împământenirii impusă nouă ca un învederat jug anti- românesc de către Congresul de la Berlin din anul 1878. Oricum, se revine mereu şi mereu asupra afirmaţiilor pe tema ţărănească făcute de Ion Heliade Rădulescu şi Nicolae Bălcescu. În anul 1948, +cu prilejul împlinirii primului centenar de la Revoluțiile de la 1848, noile autorități comuniste ale României au emis o medalie / monedă de argint, într-un tiraj de 500.000 de exemplare, având pe avers efigia lui Nicolae Bălcescu, iar pe revers stema noului stat comunist român. Medalia are toate caracteristicile unei monede, cu excepția valorii nominale, care lipsește. Numărul mare de exemplare emise se explică și prin dorința noilor autorități de a face cunoscută poziția lor față de cel care a fost revoluționarul Nicolae Bălcescu, considerat ca fiind un înaintaș al ideologiei comuniste, precum și noua stemă a statului.+(după Wikipedia). Însă, dacă era comunist, atunci Nicolae Bălcescu a fost un comunist babouvist (de la Gracchus Babeuf), precum Edgar Quinet şi Jules Michelet. Ideologia comunistă a lui Karl Marx era o ideologie secundară. Ideologiile secundare conduc la eşec, vezi ideologia comunistă a Europei de răsărit. China actuală face excepţie numai pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul roşu al imperiului. În România, un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc a fost hulit din toate părţile, deşi ar fi păstrat capetele ca recipienţi pentru cunoaşterea prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic. „Trădarea” cărturarului de robustă cultură care a fost Mihail Ralea (1896-1964), ce a judecat lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa „Marelui Joc”, a permis un cadru de viaţă lipsită de mizerie, –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981), un avatar de Scaloiţă aş zice în limbaj popular, ori altă Ana Comnena vorbind în Limba Română. Catinca Ralea ne-a dăruit traducerea: „O poveste cu un hobbit” după J.R.R. Tolkien care prefigurează Stăpânul Inelelor. Textul propus de Catinca Ralea, într-o Limbă Română de excepţie, era încântător. Exemplarul cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Colectivizarea i-a lovit pe cei din Oltenia mult mai rău decât pe cei din Ardeal. Iar colectivizarea a fost dirijată de la nivelul central de către un comunist belakunist originar din Ardeal, cu numele Alexandru Moghioroş. Şi romanul realist socialist al propagandei de colectivizare, roman chemat „Brazdă peste haturi”, era scris de către ardeleanul István Horváth. Bela Kun avea perfectă dreptate atunci când susţinea că ungurii prin însăşi firea lor sunt comunişti ! De altminteri întreaga burghezie maghiară a susţinut cu entuziasm Republica Sovietică Maghiară a lui Bela Kun. Numai Armata Regală Română a spulberat Republica Sovietică Maghiară la anul 1919. Însă răul ideologic imens fusese făcut. De atunci ungurii confundă, până la identificarea totală, Republica Sovietică Maghiară, de durată scurtă, însă de existenţă reală, cu mitul „Ungaria Mare dinainte de Trianon” ! După Compromisul/Ausgleich de la 1867, politicienii maghiari au implementat un frenetic program comunist-nepman avant la lettre de industrializare, folosind bani colectaţi prin impozitarea tuturor popoarelor din Transleithania. De ce au implementat politicienii unguri acest program de industrializare cu sprijinul statului ? Pentru că fabricile deveneau şcoli de maghiarizare forţată pentru populaţia rurală săracă de diverse etnii venită la oraş. Către sfârşitul primului război mondial, muncitorii maghiarizaţi, înrolaţi obligatoriu şi îmbrăcaţi în haină militară de către regimul KundK, au devenit principala forţă armată bolşevică din Imperiul autro-ungar. Ei au ocupat, fără teamă de vreo pedeapsă, chiar şi Viena imperială ! A fost nevoia de intervenţia ţăranilor români sub arme, ţărani români ardeleni conduşi de Iuliu Maniu, pentru eliberarea Vienei de sub teroarea muncitorilor maghiari bolşevici ! Dar sfârşitul Republicii Sovietice Maghiare la anul 1919 n-a însemnat de facto sfârşitul comunismului belakunist. Acest spirit malefic căpăta ghidare cominternistă. Comunismul belakunist fonda chiar şi Partidul Comunist din România la anul 1921, sub ghidarea unuia dintre locotenenţii lui Bela Kun, pe nume Fóris István (devenit Ştefan Foriş). Frontiera dintre România Mare şi URSS era perfect transparentă pentru acest Ştefan Foriş, el trecea într-un sens ori altul de câte ori voia ! Ordinele către comunismul belakunist din România veneau de la Moscova. Aşa avem Revolta de la Lupeni din anul 1929, ori mineriadele din anul 1990. Şi este necunoaştere a istoriei locale să afirmi că „revoluţia maghiară de la 1956” avea caracter anti-comunist ! „Revoluţia maghiară de la 1956” era condusă de alt locotenent al lui Bela Kun, pe nume Imre Nagy. Luptele din Kremlin l-au depus pe Gherghi Malenkov în februarie 1955, urmează scoaterea lui Imre Nagy din funcţia de prim ministru în aprilie 1955. Dar, surpriză mare!, cel puţin pentru mine, Imre Nagy nu-i trimis în Siberia, nici măcar nu-i închis în vreo închisoare politică din Ungaria, ci este lăsat să locuiască („ca un paşă”, mărturia unui contemporan) într-o vilă centrală din Budapesta, într-un cartier privilegiat (un fel de Cartierul Primăverii la Budapesta). Bănuiesc că vila aceea nu fusese primită de comunistul Imre Nagy ca moştenire de la tatăl său, ci fusese confiscată de comunişti de la vreun burghez. Linişte, linişte, însă linişte mare la Budapesta, până în februarie 1956. Atunci, la Congresul 20 al P.C.U.S., liderul sovietic Nikita Hruşciov îl reabilitează pe comunistul maghiar Bela Kun. Pozitiv corelat cu această reabilitare a lui Bela Kun (şi există o logică în toate corelaţiile pozitive), ideologul sovietic Mihail Suslov îşi exprimă sprijinul faţă de Imre Nagy. De la acel moment începe tulburarea la Budapesta ! „Revoluţionarii maghiari” in ovo fac plimbări ostentative, individuale sau în grupuri mici, prin faţa locuinţei lui Imre Nagy. Se înfiinţează la Budapesta Clubul Petöfi, după numele celebrului revoluţionar maghiar şovin de la 1848. Să reamintesc şi un citat al conducătorului revoluţiei maghiare de la 1848, Lajos Kossuth: „Românii, o hoardă mai josnică decât vita!” Fără să-i cunoască ideile reale, revoluţionarii români de la anul 1848, Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell, îi acordau încredere totală acestui Kossuth. Ca anecdotă spun, masonul Ludovic Kossuth favoriza politica „Divide et Impera” şi astfel creează o diversiune, prezentându-le junilor munteni pe frumoasa lui nepoată. Al cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina un duel între Tell şi Bălcescu, cei doi tineri uitând jurământul solemn pronunţat la „Frăţia”. Ca semn al ingurgitării politicii culturale promovate de Petöfi, revoluţionarii maghiari de la 1848 vor bombarda Preparandia românească din Arad şi vor arde Biblioteca românească din Sibiu, unde învăţase carte mai înainte Aaron Florian (“o bibliotecă bună într-un oraş valorează cât o Universitate”, considera Thomas Carlyle). Reamintesc că Aaron Florian a fost profesorul de istorie al lui Nicolae Bălcescu la şcoala de la Sfântu Sava. „Revoluţionarii maghiari de la 1956” îl percepeau pe bolşevicul cominternist Bela Kun drept un „erou naţional maghiar” ! De ce ? Pentru că el concretizase „Ungaria Mare dinainte de Trianon” prin Republica Sovietică Maghiară ! Astfel caracterul iredentist al comunismului belakunist devenea mai mult decât evident ! De altminteri liderul sovietic Nikita Hruşciov era în totală conivenţă cu belakunistul Imre Nagy atunci când venea vorba despre anexarea Transilvaniei. A fost nevoie de întreaga diligenţă a liderului chinez Ciu En Lai, format în Franţa şi deci în spirit pro-latin, pe lângă conducerea de la Moscova pentru a fi hotărâtă, cu trupe sovietice, stoparea iredentismului belakunist instalat în 1956 în Ungaria ! Nu ştiu cine era la acel moment ambasadorul român la Pekin. Şi abia cu intervenţia chinezo-sovietică este recunoscut Dreptul Roman în Ungaria, principiile sale, modernizate de Napoleon, fiind incorporate în Codul Civil maghiar din anul 1959, şi nu întâmplător, adaug eu, aceasta se producea exact la un secol după actul românesc de la 1859. Iar Nicolae Ceauşescu a fost în esenţa lui ideologică un belakunist, iar nu un suporter al ideologiei naţionalismului românesc. De exemplu, este mizerabilă maniera în care a impus naţiunii române cântecele sale ce respectau ESTETICA lui György Lukács.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: