Editorul de la Humanitas

Citesc aici http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/cartea-celor-trei-religii-monoteiste-299843.html cum “editura Humanitas vă propune o revizitare a Cărţii”. Este de fapt propagandă abia camuflată pentru culturnicii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Am plasat pe forum RL comentariul : +Să nu uităm “băltirea de potenţial” prin care a trecut cultura română în “epoca Traian Băsescu” ; ea era născută politiceşte din “epoca Elena Ceauşescu”. Sigur, nume de culturnici elitişti reliefate în toată această perioadă care începea înainte de luna decembrie 1989 sunt, din păcate, multe. Am să evidenţiez performanţele lor pseudo-culturale cu un termen inventat de poetul – matematician Ion Barbu / Dan Barbilian, termen pe care filosoful scriitor de o delicateţe stilistică deosebită, Adrian Rogoz, mă invita, aproape că mă forţa!, să-l evit : “pulofonii”! Editorul de la Humanitas, ideologul securist-comunist Gabriel Liiceanu, a dovedit nesimţirea infinită de a o forţa pe doamna Marie-France Ionesco să valideze “pulofoniile” sale !+ Au urmat o droaie de jigniri, fără drept la replică. Pe care o plasez aici : +„ideologia cărţilor cochon” / Theophile Gautier influenţase ‚Junimea’ şi cultura română prin ideologia ‚artei pentru artă’, şi prin „ideologia cărţilor cochon” (vezi Ion Creangă şi Mihai Eminescu, vezi Luca Piţu şi „douămiiştii”). Intelectualii aceia estetizanţi, bine şcoliţi, de la Junimea, când frunzăreau cărţile cochon ale lui Theophile Gautier, unde textul într-o franceză pură şi civilizată, analizând politica internă a Franţei timpului, era însoţit pe liziera paginii de un limbaj figurativ înlocuind expletivele, exclamau nedumeriţi şi expletiv: „Ce-are sula cu prefectura!?”. Este, aceasta, o ipoteză privind originea întrebării. Altă ipoteză ar fi aceea că elita administrativă din România celei de a doua jumătăţi a secolului XIX, elită din care făceau parte şi prefecţii, punea aceeaşi întrebare privind cărţile lui Theophile Gautier. Este deci foarte probabil ca retorica întrebării „Ce-are sula cu prefectura?” să fi fost inventată de un prefect junimist în contextul strict al unei etici utilitariene (benthamiene). Unii dintre intelectualii pur sânge de la Junimea ştiau că filosoful Jeremy Bentham vizitase Iaşii în iarna 1785-86. Oricum, trebuie reamintit şi acest fapt istoric alături de o dihotomie junimistă în interpretarea cărţilor lui Theophile Gautier. Totodată, subliniem, textul cărţilor cochon scrise şi publicate de Theophile Gautier nu era deloc vulgar. Ion Creangă scrie „Povestea poveştilor” (http://www.gandul.info/magazin/povestea-povestilor-capodopera-erotica-a-lui-creanga-in-editie-trilingva-275103), jumătate cochon jumătate Mutinus, pur şi simplu pentru că nu ştia franţuzeşte ! Principiul junimist „Artă pentru artă” fusese împrumutat din prefaţa cărţii ‚Mademoiselle de Maupin’ a lui Theophile Gautier. Graficianul Aubrey Beardsley (1872 – 1898), cel mai controversat, mai decadent, mai estetizant şi totodată cel mai puţin recomandabil dintre artiştii stilului Art Nouveau, ilustrase cartea ‚Mademoiselle de Maupin’ (Six Drawings Illustrating Theophile Gautier’s Romance Mademoiselle de Maupin by Aubrey Beardsley published by Leonard Smithers and Co., London, 1898). Şi limbajul figurativ al cărţilor cochon ale lui Theophile Gautier va fi imitat de graficianul englez Aubrey Beardsley, bun prieten cu Oscar Wilde (1854-1900) fără să fie el însuşi homosexual, pentru a ilustra scenele falice din piesa antică Lysistrata, compusă de grecul Aristofan. Aubrey Beardsley executase şi o serie de 17 ilustraţii pentru scene din Salomeea, piesa lui Oscar Wilde în versiunea franceză. După 1989, teoreticianul culturii Radu Ţeposu (1954-1999) începea să publice desenele lui Aubrey Beardsley în revista Cuvântul. În perioada degradării intelectuale forţată de comuniştii internaţionalişti din România, arii din opereta Lisistrata erau repetate cu o insistenţă absolut anormală de radiodifuziunea română. Tot pe atunci, desenele lui Aubrey Beardsley (de exemplu ‚Flosshilde’ şi ‚Trandafirul din Lima’) erau sursă de inspiraţie pentru ilustraţiile cărţilor erotice destinate copiilor, în care proletarul câştigă dragostea Cosânzenei, nu Prinţul.+ Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/04/24/despre-coabitarea-politica-iii/
Titus Filipas

Etichete: , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: