Archive for martie 2013

Experienţa de gândire a Sinelui

martie 11, 2013

Cine vrea să modifice percepţia corectă asupra ideologului român Ioan Eliade-Rădulescu (am folosit grafia propusă de către Petre V. Haneş şi George Băiculescu) ? În articolul despre “Ion Heliade-Rădulescu” (corect şi aşa) afişat de crispedia.ro, citesc : “la Academia Domnească de la Schitu Măgureanu, prin dascălul grec Constantin Vardalah, Heliade-Rădulescu capătă primele noţiuni de filosofie iluministă şi cunoaşte scrierile lui Voltaire, Rousseau, Montesquieu, Condillac, Destutt de Tracy.” Cine a fost Constantin Vardalah? Să aducem un martor, anume pe memorialistul român Ion Ghica : “în şcoala de la Măgureanu, vestiţii elinişti Lambru, Comita, Vardalah şi Neofit, emulii lui Corai, predau tinerilor greci şi feciorilor noştri de boier Memorabiile lui Socrate, Fedon şi Metafizica lui Aristot”. Apoi : “Corai, Comita, Vardalah şi mulţi alţi elenişti se puseseră în relaţiune cu toţi învăţatii Europei. Prin lucrările lor literare asupra vechilor autori clasici câstigase cauzei greceşti toate spiritele universităţilor şi academiilor, îi câştigase inimile tuturor învăţaţilor şi ale întregei tinerimi şcolare.” În fine, mai zice Ion Ghica, “N-am apucat pe dascălii cei iluştri: pe Lambru Fotiadi, pe Vardalah, pe Comita, cari purtau işlic şi ceacşiri, dar am cunoscut pe vestitul Kirkireu de soioasă memorie, care crescuse pe banul Manolache Băleanu şi l-a dădăcit până la moarte; am văzut pe elegantul Mitilineu, cu un ochi la făină şi cu altul la slănină, cu pălăria în forma tingirii, largă în fund de două ori cât diametrul capului şi pusă pe o ureche; el, după ce isprăvise pe Niculache şi pe Ştefan Golescu, feciorii lui Dinicu Golescu, trecuse la Creţuleşti şi la urma urmei se făcuse neguţitor de ciorbă, hrănind cu o deopotrivă îngrijire şi stomacul, şi spiritul tinerimii care îi încăpea în mână. Am cunoscut pe crudul Corita, care bătea pe verii mei de-i zvânta. Am parastisit pe Fiii lui Brutus cu epicul Aristia şi am trăit un an întreg la Paris cu blajinul Likeardopolu, care cânta din Norma pe psaltichie. De la zavera, ei lepădase lebadeaua şi tombatera şi se îmbrăcase nemţeşte; purtau mai toti frac cafeniu-deschis, cu coadele lungi până la glezne şi bumbi de alamă, pantaloni verzi, strîmţi pe picior, jiletca vărgată, cravata liliachie şi guler scrobit băţ, nalt peste urechi.” Eu sînt foarte sceptic că Ideologia primară a lui Destutt de Tracy, incorporată ca un acquis în epistema noastră modernă, ajungea la Ioan Eliade-Rădulescu prin mijlocirea dascălului grec Constantin Vardalah, aşa cum susţine autorul textului din crispedia.ro. De altminteri, în cartea sa, Echilibrul între antiteze, Ioan Eliade-Rădulescu vorbeşte despre un personaj cu numele Dimitrie Vilie. Şi mai este ceva, foarte, foarte bizar, în acest text din crispedia.ro. Din “Memoires sur l’histoire de la régénération roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie”, care datează din anul 1851, un autor străin precum Alex Drace-Francis reţine informaţia, de mare exactitate şi relevanţă, că Ioan Eliade –Rădulescu a compus prima gramatică românească (este vorba despre Gramatica de la Sibiu din 1828, n.n.), “metodică şi aproape filosofică”, folosind metodele abatelui Bonnot de Condillac. Într-adevăr, aşa cum am subliniat în repetate rânduri, şi aici este vorba despre influenţa eruditului George Băiculescu asupra mea, acelaşi erudit care a fost probabil definitoriu pentru formarea spiritului academicianului Alexandru Duţu (membru fondator al Fundaţiei Europene Titulescu), Gramatica filosofică a lui Condillac (scrisă la ordin regal francez pentru educaţia unui aristocrat în pruncie, vorbesc aici despre micul duce de Parma, pe care uneori l-am denumit criptic şi “Micul Prinţ”) a influenţat în primul rând Gramatica de la Sibiu. Dar am exprimat repetat conjectura că Gramatica generală al lui Destutt de Tracy, o gramatică sută la sută ideologică, a modelat de asemenea scrierea Gramaticii de la Sibiu. În fine, mai aflu de la străinul Alex Drace-Francis, deşi în mod natural tocmai un articol precum cel din crispedia.ro ar fi trebuit să trateze critic şi amplu acest gen de informaţie, că în anul 1961 (nu se produsese atunci încă “desprinderea de ruşi”), autorul Ioana Ursu nega chiar până la totala neglijare influenţa gramaticilor lui Condillac şi Destutt de Tracy asupra Gramaticii de la Sibiu. Tot Ioana Ursu zicea (apud Alex Drace-Francis) defăimător cum că Gramatica de la Sibiu nu ar fi fost altceva decât traducerea unei gramatici franceze scrisă pentru şcolile-internat. Ar fi interesant de urmărit în extensie acest episod negativ pentru cultura noastră. Tot Alex Drace-Francis informează că (Nestor) Camariano (http://www.crispedia.ro/Nestor_Camariano) spune despre Gramatica de la Sibiu că ar fi o traducere din greceşte ! Dar spiritul occidental şi pronunţat analitic al domnului Alex Drace-Francis mai observă (şi pentru uzul nostru) că în Prefaţa la Gramatica de la Sibiu, Ioan Eliade-Rădulescu evidenţia o “ideologie a literelor”. Ştiu că ideea aceasta l-a influenţat şi pe academicianul Alexandru Duţu, atunci când ne vorbea entuziast despre Republica Literelor având pondere formativă asupra culturii româneşti în epistema modernă. Articolul din crispedia.ro încearcă perseverant să impună o influenţă neogrecească asupra noastră. După ce aproape că i-au terminat pe vlahii şi pe armânii din Grecia, folosindu-se pentru acest scop ignobil generoase fonduri europene (când e vorba despre “a face rău” prin tăvălug, birocraţia europeană cheltuieşte în neştire), văd că teza formatoare neogrecească a fost asmuţită după anul 1989 şi asupra culturii române. Şi mai subliniază crispedia.ro “firea sa egolatră” atunci când vorbeşte peiorativ despre Ioan Eliade-Rădulescu. Neogrecism în toată regula ! M-am gândit în trecut de multe ori la faptul că Grecia modernă n-a asimilat vreodată Ideologia primară, şi nici n-a avut cărturari de calitate în prima jumătate a secolului XIX, capabili să impună în cultură direcţia aceasta. Rezumând, putem spune că “Grecia modernă a fost făcută de englezul Byron!”. De aici şi dificultăţile lor imense de adaptare la o lume post-post modernă, dificultăţi pe care le observăm acum. Unora, care ne blamează în mod constant pe noi, le place aceasta. De exemplu domnului Radu Ioanid, de la Muzeul Holocaustului. Astfel domnul Radu Ioanid îl laudă peste măsură pe Alexandru Macedonski, care pretindea că-i “copilul din flori” al englezului Byron, în timp ce blamează vehement personalităţi extrem de importante pentru cultura noastră şi pentru cultura europeană, vorbesc aici despre Mihai Eminescu şi Vasile Conta. Totuşi, există şi ceva pozitiv. Dacă neogrecii de la crispedia.ro observă “firea egolatră” a lui Ioan Eliade-Rădulescu, aceasta înseamnă că Ioan Eliade-Rădulescu asimilase profund Ideologia primară. Ideologia care eliminase Metafizica Substanţelor, şi folosea deosebit de intens filosofemele, fondate printr-o experienţă de gândire a Sinelui. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/03/10/traian-basescu-esecul-schengen/
Titus Filipas

“Lumea în diverse variante de viitor”

martie 10, 2013

Văd că a scăpat până acum de comentariile mele, aici pe blog, un eveniment care s-a întâmplat în anul 2011 la Bucureşti. Un eveniment care a fost patronat de Banca Naţională a României, şi care fusese organizat de către Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma http://www.clubofrome.ro/arcor/pdf/1301396923Roberto_Peccei_The%20Vision%20of%20Aurelio%20Peccei%20and%20Its%20Implications%20for%20Our%20Future.pdf . Documentul în format pdf la care trimit cuprinde, şi cred că integral, conferinţa rostită atunci de către domnul Roberto Daniele Peccei, http://en.wikipedia.org/wiki/Roberto_Peccei , fiul unui important membru fondator al Clubului de la Roma. S-au întâmplat atunci, înainte de anul 1989 şi în perioada când lucra taică-său, domnul Aurelio Peccei, nişte chestii extrem de importante pentru România, de atunci şi de acum. Ele se află în zona conceptului inventat de savantul de origine maghiară, domnul Dennis Gabor, http://en.wikipedia.org/wiki/Dennis_Gabor , şi care s-ar putea numi “Lumea în diverse variante de viitor”. Dennis Gabor inventase conceptul după revoluţia ungară din anul 1956. Reamintesc că atunci insignia pentru statul Ungaria a fost o gaură în drapel. În falsa revoluţie română din decembrie 1989, insignia pentru statul România din anul 1989 a fost neruşinat decupată (văd că nimeni nu îşi asumă prioritatea!, ceea ce mi se pare foarte suspect), şi în locul ei a fost lăsată insignia statului Ungaria din 1956. A fost acesta rezultatul unui scenariu “bine” şi minuţios planificat ? În lumina noilor date recent devoalate, aceasta mi se pare a fi situaţia reală.
Titus Filipas

Principiul lui Kierkegaard

martie 9, 2013

“Un singur element nu poate să ofere fundament pentru o ierarhie.” O confirmare se găsea în sistemul castelor din India, unde simultan existau mai multe nivele distinctive între caste.
Titus Filipas

Credibilitatea lui Gitenstein

martie 9, 2013

Jurnalista Simona Ionescu scria pe undeva : + Ambasadorul SUA îşi ia informaţiile din teren! Mark H. Gitenstein crede că românii vor reuşi mai degrabă singuri în democraţie, decât cu ajutorul statului şi al politicienilor. „Sunt unii care cred că stau acasă şi mă gândesc cum să mă amestec în treburile interne ale României”, şi-a început discursul ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein la o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile. Excelenţa Sa a vrut să sublinieze, astfel, că nu ratează aproape nici o întâlnire de acest gen, unde are prilejul să afle, direct de la sursă, cu ce se confruntă românii, ce îi preocupă, ce piedici li se pun şi cum pot fi rezolvate lucrurile. A povestit auditoriului ceea ce un scriitor francez a descoperit în anul 1830, dupa câteva luni de locuit în America şi care, în cartea pe care a publicat-o, a tras concluzia a ceea ce pentru americani a devenit un mod de viaţă şi de progres: „Americanii formează asociaţii în comunitatea lor. Aşa trebuie înţeles de ce democraţia prosperă în America. Acolo unde asociaţiile comunităţilor se implicau, acolo democraţia funcţiona”, a spus ambasadorul Gitenstein, menţionând că SUA îşi doreşte ca societatea civilă să fie implicată, în România, să facă paşi înainte singură.+ Acel “scriitor francez” (apud Mark Gitenstein) se numea Alexis de Tocqueville (1805-1859), autor pe care Mark Gitenstein consideră că românii nu-l cunosc. În realitate, românii îl aşează pe acest filosof politic francez exact pe acelaşi plan cu Thomas Hobbes, Charles-Louis de Montesquieu, şi Jean-Jacques Rousseau, autori politici pe care românii de asemenea îi cunosc bine în operă. Dar exprim puternice dubii asupra veracităţii celor exprimate de ambasadorul Mark Gitenstein mai departe. În realitate, judecătorul Alexis de Tocqueville a fost trimis de către statul francez în America în anul 1831 (împreună cu Gustave de Beaumont), în mod expres pentru a studia sistemul penitenciar American şi binefacerile sale presupuse. În anul 1832, cei doi publicau raportul lor de observaţie “Du système pénitentiaire aux États-Unis et de son application”. Alexis de Tocqueville era amic de idei cu John Stuart Mill, care avea un foarte mare respect faţă de Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy. Într-o continuitate ideologică, Alexis de Tocqueville elabora un discurs legislativ comun cu Victor Destutt de Tracy (fiul celuilalt de Tracy) pentru eliberarea sclavilor. Reamintesc aici faptul că Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy era incorporată în ideologia naţionalismului românesc de către primii noştri ideologi romantici (numele cel mai celebru fiind cel al lui Ioan Eliade Rădulescu). Dar Ideologia lui Antoine Destutt de Tracy este incorporată de asemenea în jeffersonianismul American şi în dekabrismul rusesc.
Titus Filipas

Alt exemplu al dilbertizării românilor observat la fostul ambasador american Mark Gitenstein

martie 8, 2013

+Simona Ionescu : Ambasadorul SUA îşi ia informaţiile din teren! Mark H. Gitenstein crede că românii vor reuşi mai degrabă singuri în democraţie, decât cu ajutorul statului şi al politicienilor. „Sunt unii care cred că stau acasă şi mă gândesc cum să mă amestec în treburile interne ale României”, şi-a început discursul ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein la o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile. Excelenţa Sa a vrut să sublinieze, astfel, că nu ratează aproape nici o întâlnire de acest gen, unde are prilejul să afle, direct de la sursă, cu ce se confruntă românii, ce îi preocupă, ce piedici li se pun şi cum pot fi rezolvate lucrurile. A povestit auditoriului ceea ce un scriitor francez a descoperit în anul 1830, după câteva luni de locuit în America şi care, în cartea pe care a publicat-o, a tras concluzia a ceea ce pentru americani a devenit un mod de viaţă şi de progres: „Americanii formează asociaţii în comunitatea lor. Aşa trebuie înţeles de ce democraţia prosperă în America. Acolo unde asociaţiile comunităţilor se implicau, acolo democraţia funcţiona”, a spus ambasadorul Gitenstein, menţionând că SUA îşi doreşte ca societatea civilă să fie implicată, în România, să facă paşi înainte singură.+ Sursa http://www.evz.ro/detalii/stiri/Ambasadorul-SUA-i-ia-informaiile-din-teren-1002543.html Acel “scriitor francez” (apud Mark Gitenstein) se numea Alexis de Tocqueville (1805-1859), autor pe care Mark Gitenstein consideră că românii nu-l cunosc. În realitate, românii îl aşează pe acest filosof politic francez exact pe acelaşi plan cu Thomas Hobbes, Charles-Louis de Montesquieu, şi Jean-Jacques Rousseau, autori politici pe care românii de asemenea îi cunosc prea bine în opera lor (tata îmi povestea că îl citea pe Jean-Jacques Rousseau la Odesa, într-o traducere românească !). Dar exprim puternice dubii asupra veracităţii celor exprimate de ambasadorul Mark Gitenstein mai departe. În realitate, judecătorul Alexis de Tocqueville a fost trimis de către statul francez în America în anul 1831 (împreună cu Gustave de Beaumont), în mod expres pentru a studia sistemul penitenciar American şi binefacerile sale presupuse. În anul 1832, cei doi publică raportul lor de observaţie “Du système pénitentiaire aux États-Unis et de son application”. Alexis de Tocqueville era amic de idei cu John Stuart Mill, care avea un foarte mare respect faţă de Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy. Într-o continuitate ideologică, Alexis de Tocqueville elabora un discurs legislativ comun cu Victor Destutt de Tracy pentru eliberarea sclavilor.
Titus Filipas

Himera “Şcolii de la Păltiniş”

martie 8, 2013

Isabela Vasiliu-Scraba, despre Himera “Şcolii de la Păltiniş” :”Cineva îmi spunea că l-a întâlnit pe Noica pe stradă după ce apăruse Jurnalul de la Păltiniş, când filozoful i-a părut complet răvăşit, văzându-şi terfelită viaţa privată, intimitatea sa, foarte impresionat mai ales de redarea cuvânt cu cuvânt a ceea ce vorbise la Păltiniş.” Sursa http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2013/03/isabela-vasiliu-scraba-himera-scolii-de.html
Titus Filipas

Dilbertizarea

martie 8, 2013

Prin cerinţa de “guvernanţă corporatistă”, Uniunea Europeană impune totodată dilbertizarea noastră. De exemplu, diferenţa uriaşă de scală (adică ordin de mărime) între salariul directorului de la Poşta Română şi salariul ultimului poştaş este un aspect al dilbertizării. Însă nu doar comisarii UE impun dilbertizarea românilor. Şi fostul ambasador USA în România, domnul Mark Gitenstein, urma aceeaşi linie de acţiune. Mark Gitenstein a impus amânarea sine die a publicării datelor privind ultimul recensământ din România. Publicarea datelor ultimului recensământ ar fi relevat şi evidenţiat în clar că acel referendum din 29 iulie 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu, avea cvorum. Dilbertizarea înseamnă că “ei ne vor proşti”.
Titus Filipas

Lacul lebedelor

martie 8, 2013

Cum a ajuns dirijorul Antonin Ciolan „CRIMINAL DE RĂZBOI“ http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-a-ajuns-dirijorul-ciolan-criminal-de-razboi-295509.html Tata îmi povestea că a văzut la Odesa baletul “Lacul lebedelor”. A rămas impresionat de calitatea spectacolului. Dincolo de tensiunea permanentă cerută de pregătirea de luptă în condiţiile de război, cu activităţi economice şi culturale îşi petreceau timpul soldaţii români, iar nu cu “uciderea de evrei”, aşa cum se spune acum. Toată lumea, inclusiv localnicii, era mulţumită cu atmosfera de echilibru şi viaţa de relativă bunăstare din Odesa care fusese organizată de către autorităţile române din Transnistria. Atmosfera aceasta venea după foametea pe care a întreţinut-o Stalin acolo. Clădirea Teatrului de balet din Odesa fusese proiectată în secolul XIX de arhitecţii vienezi F. Fellner şi H. Helmer, şi a fost inaugurată la anul 1887. În august 1885, când Mihai Eminescu sosea la Odesa, teatrul acela era în construcţie. Eminescu s-a mulţumit doar să privească, îndelung, marea. Aceiaşi arhitecţi vienezi au proiectat şi clădirea teatrului naţional din Iaşi, inaugurată la 1896. Cele două teatre, din Odesa şi Iaşi, au incorporată în structura lor ideea arhitectonică de auditorium în stil Louis XVI. Aşa că există o legătură organică între Odesa şi Iaşi. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/03/07/arhiva-mitrokhin-procesele-spectacol-1/
Titus Filipas

Lamentări

martie 7, 2013

pe aici http://www.nytimes.com/2013/03/07/business/economy/despite-job-vacancies-employers-shy-away-from-hiring.html?hpw&_r=0 , ale unor şomeri cu foarte bune calificări profesionale. Deşi sunt mereu chemaţi pentru interviuri la unele şi aceleaşi firme, nu sunt vreodată angajaţi. Unul dintre aceşti candidaţi nenorocoşi comentează: „Ei caută veveriţa cu blăniţă de purpură !”
Titus Filipas

De la Kakania la UE

martie 7, 2013

La anul 1907, în România era o situaţie tot ca acum. Provocată atunci de către Imperiul Austro-Ungar. Acum, de UE. Putem conchide că UE este tot un fel de Kakania, cum numea Robert Musil Imperiul Austro-Ungar ?
Titus Filipas