Extremiştii neo-Ludiţi din Transilvania

Criticul literar Dan Culcer ne semnala reducerea de prosperitate în Secuime: “Lefurile din Trei Scaune sunt tot mai departe de media pe țară.” Şi făcea constatarea aceasta pe baza unui articol scris de către jurnalistul de etnie maghiară din România, domnul Mózes László. Dan Culcer sublinia : “FOARTE INTERESANTĂ INFORMAȚIE . Altfel spus, lefurile din acastă zonă sunt mai mici decât cele din restul României. Peste 70 la sută din populația din câmpul muncii cîștigă sub 1400 de lei pe lună. Ziaristul constată dar nu dă nici o explicație. Am eu una neconvenabilă militanților naționaliști autonomiști. Autonomismul participă la concentrarea ofertei de muncă a unor maghiari fericiți că sunt doar între ei, în această zonă aparent protecționistă pentru maghiari (sau secui ?) Oferta pe piața muncii este deci prea mare și patronii pot oferi și impune, în aceste condiții ultraconcurențiale lefuri mai mici conaționalilor maghiari. Căci românii nu vin cu prea mare drag să muncească aici. Așa că procesul de pauperizare locală intracomunitară va continua probabil dacă ghettoizarea va fi considerată so soluție de rezistență națională și de autonomie salvatoare. Grea alegere. Ori se vor sufoca între cei de o seamă, ori vor învăța românește și vor căuta păpică pe unde se va găsi o ofertă cu salarii mai bune. Poate că bunul simț și realismul economic vor câștiga, echilbrând delirul comunitar. Mă bucur și mă întristez în același timp. Nu le doresc săracilor- indiferent de naționalitate- să mai sărăcească.” Care să fie însă cauzalitatea foarte generală pentru aceasta? Îi dădea poate un nume, demult, scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe prin titlul romanului “Afinităţile elective.” Era vorba în roman despre afinitatea creativă. După “revoluţia română din decembrie 1989”, când cineva rămas anonim (să-i zicem “agenturili”) a avut neruşinarea să plaseze insignia pentru Ungaria anului 1956 pe tricolorul sacru românesc, mulţi dintre cetăţenii de etnie maghiară din România au afişat cu multă mândrie (ca şi cum acesta ar fi un merit!) lipsa lor absolută de propensiune faţă de socializarea cu persoanele majoritare de etnie română din ţara noastră. Dar un loc comun din Economia Cunoaşterii este acela că “spaţiul pieţelor” nu este divizat pe regiuni, ci pe “grupurile de afinitate” emergente doar prin existenţa unui fenomen de înaltă propensiune către socializare. Aceste grupuri sunt structurate pe baza creării de cunoaştere, a difuziei de cunoaştere, precum şi a modalităţilor de folosire a cunoaşterii. Însă drumul care merge de la cunoaştere şi afaceri (care este tipic pentru Noua Economie), şi ajunge apoi la Prosperitate, poate să fie blocat de către fenomenele socio-economice regressive, cum acelea construite de către extremişti şi de neo-Ludiţi. Pentru că despre aceasta este vorba, hai să fim sinceri ! În “Afinităţile elective” Goethe explica fenomenul de “afinitate” într-o societate printr-o paralelă chimică. Acum, chimia care conduce la comunitatea (“grupul de afinitate”) din Economia Cunoaşterii, cu acces liber la Prosperitate, este aşa greu de realizat ? Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/03/14/o-idee-interesanta/
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: