Ce este avantajul competitiv ?

O superioritate câştigată de către întreprindere/organizaţie/firmă atunci când poate furniza aceeaşi valoare (aici termenul acesta cu semnificaţii multiple se referă la toate beneficiile şi drepturile ce apar prin posesia respectivei valori. Cel mai frecvent sunt considerate două tipuri de valoare economică : 1/ Utilitatea unui bun ori serviciu. 2/ Puterea unui bun ori serviciu de a induce o situaţie de schimb voluntar prin care acel bun ori serviciu permite achiziţionarea altor bunuri, servicii, ori a banilor) ca şi competitorii săi, dar la un preţ mai mic, sau când poate cere preţuri mai mari furnizând mai multă valoare prin “diferenţiere” (diferenţierea este rezultatul eforturilor de a face un produs ori un brand să se remarce ca furnizor de valoare unică pentru clienţii săi, prin comparaţie cu valoarea oferită de către competitorii săi). În marketing, “valoarea” semnifică extensia percepţiei unui bun ori serviciu de către clienţi în ceea ce priveşte acoperirea necesităţilor sau dorinţelor lor specifice, măsura acestor necesităţi ori dorinţe fiind WTP (willingness to pay) sau dorinţa de a plăti pentru achiziţionarea acelui bun ori serviciu. Acest tip de valoare din marketing depinde mai mult de percepţia subiectivă a clientului, decât de valoarea intrinsecă a produsului. Avantajul competitiv rezultă dintr-o potrivire exactă a “competenţelor distinctive” (reprezintă abilitatea unică pe care compania o dobândeşte de la fondatorii săi, ori o dezvoltă pe parcurs, şi nu poate să fie imitată uşor de către competitori. Competenţele distinctive pot da companiei unul sau chiar mai multe avantaje competitive în crearea şi furnizarea de valoare către clienţi într-un anumit domeniu) cu “oportunităţile” (reprezintă un set exploatabil de circumstanţe având rezultatul nesigur, cerând cheltuirea de resurse şi implicând expunerea la risc).
Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat: