Spiritul nou

Prin 1965 parcă, am avut şansa de a viziona la teatrul studenţilor de la Institutul de teatru prima reprezentaţie a piesei Ubu Roi de Alfred Jarry, în traducerea aticistului Romulus Vulpescu. El a vorbit audienţei şi înainte, şi după reprezentaţie, a fost un privilegiu pentru mine să-l ascult. Am fost tentat în final, să îl abordez pe domnul Romulus Vulpescu şi să-mi exprim opiniile bottom-up, cum se zice acum la spontan. Ajunsesem acolo adus de colegul meu craiovean, Tudor Gheorghe, şi era aceasta numai o fază dintr-un lung dialog bucureştean. Nu, n-am vorbit cu domnul Romulus Vulpescu. Însă aflam de la Romulus Vulpescu că din grupul de literaţi parizieni căruia îi aparţinea Jarry, făcea parte şi Guillaume Apollinaire. Mai departe mergând, vine puntea de continuitate pentru mine. Tocmai am citit eseul poetului Apollinaire din anul 1917 – Spiritul nou şi poeţii. Guillaume Apollinaire, descopăr eu, a fost şi un remarcabil filosof , pe linia Henri Bergson. Adică pornea, ca sursă, de la acel extraordinar timp de ruptură epistemologică petrecut la tranziţia Iluminism-Ideologia thermidoriană-Romantism. Mi se pare că Spiritul nou al lui Apollinaire intenţiona să înlocuiască romantismul, spun eu aceasta deşi Apollinaire avertiza limpede că Spiritul nou nu-i pandant al Romantismului. Totuşi Apollinaire mărturisea că Spiritul nou moşteneşte Curiozitatea de la romantici. La noi, ştim ce rol decisiv au jucat romanticii care, prin ideologia naţionalismului românesc pe care au creat-o prin Cuvânt, ne-au extras din epoca fanariotă şi ne-au propulsat în prima noastră modernitate. Acum, căutând cea de a doua modernitate a noastră, Spiritul nou ne poate fi ghid ?
Titus Filipas

Etichete: Curiozitatea, Guillaume Apollinaire, Henri Bergson, ideologia naţionalismului românesc, Romantism, România, Romulus Vulpescu, Spiritul nou, Titus Filipas, Tudor Gheorghe