Incubator pentru IMM-uri „agile”

@ Analist http://nastase.wordpress.com/2012/12/25/la-multi-ani-10/ Propun realizarea unui incubator pentru IMM-uri „agile”. Să lămurim mai întâi terminologia. Ce-i întreprinderea „agilă”? Este întreprinderea care practică proiectarea şi producţia iterativă şi incrementală a produselor.
Titus Filipas

Solaris

„Pieter Bruegel cel Bătrân, maestrul peisajelor hibernale” http://www.romanialibera.ro/cultura/arte-vizuale/pieter-bruegel-cel-batran-maestrul-peisajelor-hibernale-288441.html Parcă unul dintre aceste tablouri apare şi în filmul „Solaris” al lui Andrei Tarkovski. Mai târziu, Tarkovski îşi explică munca. Fiind vorba despre SF, filmul său este o sculptură în materia timpului. Este vorba despre timpul bergsonian. În psihologia sa, Henri Bergson a fost influenţat de ideologul primar (în tranziţie spre eclectic) Maine de Biran. Acelaşi Ideolog care l-a influenţat pe Camil Petrescu să scrie piesa de teatru „Jocul ielelor.”
Titus Filipas

Neagu Djuvara şi Ovidiu Pecican

Faptul că Neagu Djuvara atribuie apartenenţa cumană primilor domni Basarabi se explică prin vârstă. Nu în sensul că Neagu Djuvara ar fi fost contemporan cu aceştia. Dar faptul că Ovidiu Pecican, profesor universitar la UBB, a afirmat la un moment dat cum că oltenii au furat pământul Cumanilor , prin ce se mai poate explica oare ? Însă iată că şi la Neagu Djuvara, şi la Ovidiu Pecican, constat aceeaşi lipsă de focalizare pe temă. Pentru că, în cele două poveşti ale lor, ar trebui să apară un personaj măreţ al istoriei. Anume regele maghiaro-normand Bela al IV-lea. Acesta a supervizat creştinarea Cumanilor, pe de o parte, şi de asemenea îi pomeneşte pe Olteni în diploma Cavalerilor Ioaniţi, pe de altă parte.
Titus Filipas

Raportul Global Trends 2030

Cred că v-ar putea interesa nişte comentarii franceze despre agricultură, comentarii făcute la un articol din Huffington Post, “La planète en 2030 vue par les services de renseignement américains”, adică raportul Global Trends 2030 http://www.huffingtonpost.fr/2012/12/24/la-planete-2030-renseignements-americains_n_2357641.html Raportul GT a fost alcătuit de braţul analitic şi prospectiv al serviciilor de informaţii americane, de NIC, “verişorul” lui CIA. Temporal, Raportul începe de la anul 1815 (care este sfârşitul imperiului napoleonian),şi mai consideră de asemenea drept borne în timp anul 1919 (Republica Sovietică Ungară a lui Bela Kun), anul 1945 (instalarea guvernului comunist condus formal de către ardeleanul Petru Groza, însă dominat la modul absolut de către alogenocominternişti), şi anul 1989 (când urmaşii familiilor de alogenominternişti preiau iarăşi puterea în România, ucigându-l pe Nicolae Ceauşescu într-un masacru general numit în mod eronat “revoluţie”, şi eu parcă am mai zis, revoluţiile autentice ale anului 1989 au fost doar cele “de catifea”). Fiecare asemenea bornă este “punct de răscruce” de la care se deschid mai multe opţiuni. Din articolul propriu-zis reţin patru pericole majore :1/Disponibilitatea şi calitatea apei potabile şi pentru irigaţii ; în anul 2030, nevoile anuale în apă vor atinge 6 900 milliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă peste 40 % faţă de resursele durabile actuale în apă. Raportul subliniază că în mai puţin de două decenii, aproape jumătate din populaţia globului va locui în zone cu înspăimântător stress hidric, şi că, drept consecinţă, pe planetă vor izbucni „războaiele apei”. 2/Provocarea demografică. 3/Provocarea climatică. 4/Provocarea alimentară; astfel, cererea mondială de hrană va creşte foarte probabil cu peste 35 % în anul 2030. Aceste evaluări nu ţin seama de efectul de seră antropogenic. Este o atitudine de „corectitudine climatosceptică”. Totuşi raportul Global Trends 2030 nu neagă efectul. Atunci, proiecţiile pentru anul 2050 dau o creştere a mediei de temperatură cu 2°C, şi cu 6°C la sfârşitul secolului XXI, ceea ce amplifică dezastrul climatic.Politica americană prevede folosirea intensă a OMG-urilor pentru stoparea foametei.
Comment #1 “Păcat, paradigma agroecologiei şi gestiunea agro-forestieră pare a fi o cale mult mai promiţătoare decât ceea ce ne oferă OMG-urile, dar paradigma aceea interzisă reprezintă de facto o cale raţională care-i prea puţin evocată. Însă mergând pe această cale, găsim şi potenţialul de a restaura calitatea solurilor, apei şi ecosistemelor. Totuşi puterea politică nu va permite să se păşească în această direcţie, ea va permite doar celor care fabrică OMG-uri să câştige tot mai mulţi bani. Iar după ei, potopul …” Comment #2 “Sunt nemaipomeniţi americanii ! Acest articol din Huffington Post nu dezvăluie absolut nimic nou faţă de ceea ce toţi cunoşteam despre subiecte. Singura notă americană specifică din articol este propunerea de folosire a OMG-urilor pentru a putea face faţă schimbărilor planetare antropogenic induse. Raportul Global Trends 2030 nu propune soluţia moderării consumului transformat acum în turboconsumerism. În ciuda consecinţelor negative pentru viitor, alcătuitorii raportului GT2030 nu pun deloc sub semnul întrebării corectitudinea sistemului economic bazat pe “american way of life”. Mi se pare că acesta-i aspectul cel mai neliniştitor din GT2030. Viitorul Statelor Unite şi din restul ţărilor occidentale este deja vizibil în oraşul sinistrat Detroit, unde au reapărut peste tot grădinile de zarzavaturi ca mijloc de supravieţuire onestă. Detroit este de asemenea marcat de un fenomen de criminalitate dominatoare.” Comment #3 “Suprapopularea va provoca lipsa resurselor şi războaie de cucerire pentru spolierea posedanţilor. Au fost discreditate utopiile. Dar se poate imagina că un « Proiect Global » nou va fi iniţiat în altă parte decât în USA. Altă ipoteză este că omul e perfectibil şi că el progresează …” Comment #4 “Într-adevăr, independent de chestiunile ştiinţifice (absenţa cunoaşterii reale a consecinţelor sistemice ale modificărilor lanţurilor de ADN şi introducerii de ADN bacterian) şi ambientale (diseminarea şi încurajarea unei utilizări intense a pesticidelor), plantele modificate genetic se află într-un total contrasens în chestiunea securităţii alimentare. Prin definiţie, o plantă modificată genetic este exogenă (nu este fabricată de comunităţile ţărăneşti, ci de laboratoare) şi pretinde tehnici de cultură extrem de normate. Stăpânirea “intelectuală” a selecţiei plantelor implică nişte condiţii de cultură totalmente normate : chiar dacă ar fi vorba despre plante rezistente la secetă, de exemplu, ele ar fi standardizate în întregime pentru toţi ceilalţi parametri agronomici (nevoia de elemente fertilizante, sensibilitatea la maladiile plantelor etc.). Acesta reprezintă un fapt agronomic pe care nici un selecţioner nu îl poate nega, deoarece este consubstanţial cu selecţia varietăţilor standard. Or, răspunsul la situaţii instabile rezidă, dimpotrivă, într-o foarte mare adaptabilitate şi într-o foarte mare diversitate genetică şi agronomică. De 40 de ani specialiştii în dezvoltare alertează instituţiile internaţionale asupra faptului că soluţiile exogene nu funcţionează niciodată pe termen mediu şi pe termen lung, căci ele conduc la dependenţă, iară nu la dezvoltare. Pe un plan pur agronomic, standardizarea varietăţilor vegetale este un obstacol considerabil pentru adaptarea tehnicilor la o instabilitate în creştere.” Comment #5 “Agricultura se află la confluenţa unui număr de trei domenii :1/ ecosistemul (condiţiile agroclimatice, compoziţia microbiologică şi fizică a solurilor, speciile vegetale sălbatice, articularea componentelor peisajului, speciile animale…), 2/ agrosistemul (plantele cultivate şi animalele domestice), 3/genul şi geniul uman (cunoaşterea tradiţională şi cunoaşterea ştiinţifică, necesităţile omului, modurile sale de viaţă, relaţia ontologică dintre om şi teritoriu, mâna de lucru etc.). Pentru a putea să fie performante, varietăţile cultivate trebuie deci să releve dintr-o co-evoluţie între agrosistem, ecosistem şi oameni. Plantele care au coevoluat în afara solului, fără interacţiune cu ecosistemul şi cu societăţile agricole, sunt incapabile să se ajusteze la fineţurile tehnice şi fizice solicitate de agricultură — şi a fortiori la situaţiile evolutive şi foarte variabile care există într-o perioadă de instabilitate climatică. Le-aş mulţumi deci fanaticilor OMG-urilor dacă ar evita să vină să mă agreseze ori să mute discuţia către o dezbatere inoportună. Orice s-ar putea gândi despre această tehnică pe planul ştiinţific sau pe planul ambiental, eu vorbesc despre o dimensiune agronomică inconturnabilă : plantele standardizate create în laboratoare şi non-evolutive (fiindcă ele sunt protejate prin brevete) reprezintă un non-sens în materie de luptă contra insecurităţii alimentare, fie că ar fi vorba despre OMG-uri, fie că nu. Dimpotrivă, există urgenţă în legătură cu diversificarea suşelor varietale utilizate, precum şi în reabilitarea noţiunilor de cunoaştere ţărănească privitoare la selecţia evolutivă. O varietate nu este mai bună dacă este mai “veche” ori dacă nu este OMG. O varietate este mai bună pentru că este evolutivă, este mai bună dacă ea poate să se facă apropriată de comunităţile ţărăneşti şi pentru că ea permite să se exploreze şi să se exprime o mare diversitate genetică : toate acestea sunt lucruri pe care plantele modificate genetic, prin însăşi definiţia lor, nu pot să le realizeze. Din acest motiv concluzia raportului GT2030 este foarte naivă, şi chiar periculoasă pe plan agronomic. Trebuie să încetăm a crede în “marea soarea” ştiinţifică centralizată, care-i la fel de periculoasă ca şi cea pe care anumite ţări au crezut că trebuie să o pună în operă pe planul politic. Doar prin diversitatea cunoştinţelor şi a liniilor genetice, numai printr-o ajustare permanentă “în timp real” şi la nivelul territorial adecvat (mică regiune agricolă), va putea fi rezolvată instabilitatea climatică pe planul agronomic. NB : Pentru informare generală, însăşi FAO (organizaţia Naţiunilor-Unite pentru alimentaţie şi agricultură), care este foarte instituţională, conformistă şi adesea complezentă în ceea ce priveşte agro-industria, recunoaşte că OMG-urile nu pot să fie o soluţie serioasă la problema agronomică actuală. Totodată aceeaşi organizaţie FAO recunoaşte explicit că a devenit o prioritate de mare urgenţă să fie redat un loc important selecţiei ţărăneşti a plantelor, precum şi diversităţii genetice a plantelor cultivate.” Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2012/12/25/la-multi-ani-10/

Titus Filipas

Factorul de încredere

Încrederea este cel mai vechi „mijloc de coordonare” al unei societăţi. Existent încă de pe vremea Comunei primitive. Comunităţile epistemice despre care am vorbit eu frecvent, munca lor, sunt coordonate tot prin încredere. La Antena 3 unde l-am văzut, domnul Valeriu Zgonea ne-a vorbit până la saţietate despre observaţia sa în legătură cu alegerile : Rezultatul lor arată existenţa încrederii ! Iar preşedintele licenţiat de poporul român prin referendum înţelegea şi el că majoritatea pe care a obţinut-o USL se baza pe încredere. În deriziune, fără să priceapă că avea totuşi dreptate, spunea fără să creadă că guvernul USL va aduce poporului român prosperitate. Dar profesorul american Francis Fukuyama afirma că încrederea este una dintre virtuţile sociale care creează prosperitatea unei naţiuni ! În cartea sa recentă “Trust : The Social Virtues and the Creation of Prosperity”, profesorul Francis Fukuyama argumentează pertinent că nivelul de încredere socială existent în cadrul unei naţiuni reprezintă un factor extrem de semnificativ pentru organizarea sa economică bună şi pentru performanţa economică pe care o realizează acea societate-naţiune. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2012/12/24/este-obligatoriu-ca-toti-jurnalistii-sa-stie-sa-numere-corect-pana-la-30/#comment-173274
Titus Filipas

Noua Economie

Eu am tot vorbit pe aici despre Noua Economie, şi am exemplificat-o cu diverse cazuri insulare. Noua Economie are două părţi principale : 1/ Economia Cunoaşterii ; 2/ Economia circulară. Ei bine, noul guvern USL al României trebuie să ia lucrurile foarte în serios, şi să se adapteze la Noua Economie. În ceea ce priveşte Economia Cunoaşterii, oamenii care lucrează la Guvern, secretariate şi agenţii trebuie să formeze grupuri de seminarizare foarte serioasă a cărţii lui Joseph E. Stiglitz : „Politicile publice pentru economia cunoaşterii”. În ceea ce priveşte Economia circulară, eu am vorbit pe aici frecvent despre LCA şi Agenţia 21 de proximitate a şcolii, dar nu-i doar atât. Poate că ar trebui să iau legătura şi cu Ministerul Mediului, şi cu Ministerul Educaţiei.
Titus Filipas

Societatea cunoaşterii nu poate fi disociată de economia cunoaşterii

+Varujan Vosganian, ministrul propus pentru Economie, a declarat vineri, la audierile în comisiile parlamentare, că se numără printre susţinătorii demarării exploatărilor la Roşia Montană, însă a precizat că ar trebui rediscutat contractul încheiat cu Gold Corporation. “În ceea ce priveşte Roşia Montană, dacă chestiunile de mediu sunt rezolvate, eu mă număr printre cei care susţin orice măsură care duce la creşterea ocupării şi la valorificarea resurselor interne, a declarat Varujan Vosganian. El a precizat însă că orice discuţie în acest sens va demara doar în condiţiile în care “un răspuns ferm din partea Mediului”, informează realitatea.net.“În ideea în care ni se dă un aviz răspicat că, din perspectiva protecţiei mediului acţiunea este fezabilă, eu am mai multe provocări de natură economică. Aş vrea să mă lămuresc în legătură cu metalele rare care sunt acolo. Aş vrea să evaluez exact despre ce resurse vorbim. Acolo nu e numai aur, ci şi alte metale rare”*, a explicat Vosganian. El a adăugat că ar vrea să ştie dacă aceste aspect au fost discutate aceste aspect cu partenerii externi (Gold Corporation, n.r.), prin urmare are în vedere o rediscutare a contractului de exploatare încheiat cu firma respective. “Aş vrea însă să avem o discuţie aprofundată cu privire la avantajele bilaterale, mai ales că acest contract a evoluat, iar poziţia statului a devenit din ce în ce mai fragilă”, a arătat Varujan Vosganian.+ (după Cronica Română). Se pare că domnul Varujan Vosganian nu ştie faptul că prezervarea resurselor naturale într-un stat influenţează pozitiv politica monetară dusă de banca naţională din acel stat. Repet, deşi am mai spus-o, dar acum pentru uzul special pe care sper că îl va face domnul Varujan Vosganian. De ce trebuie protejată Roşia Montană? Economia politică este ştiinţă şi artă. Mihai Eminescu se considera pe sine „om de litere” şi „om de ştiinţă” (la fel se consider actualmente şi domnul Varujan Vosganian, fapt care în sine nu-I o atitudine blamabilă). Ca om de ştiinţă, ţinea mult să termine un tratat doctrinar de economie politică românească, o scriere din care avem doar incepţia. Din cauza aceasta, chestiunea Roşia Montană trebuie tratată strict în contextul doctrinar de economie politică românească. Orice ar spune canadienii care vor să intre peste Roşia Montană, exploatarea aurului în sine aduce de fapt, chiar şi pentru investitorii canadieni!, nu doar pentru români –de fapt românii per ţară vor pierde, şi voi demonstra–, foarte puţină valoare monetară. În lume, să amintim doar Rusia, Africa de Sud, Australia, China şi Indonezia, există importante zăcăminte de aur care sunt exploatate în mod curent. Dar toate valorile acestor firme de aur însumate, şi vorbesc chiar despre toate firmele exploatatoare de aur de pe glob, nu totalizează nici măcar cât reţeaua de magazine Wal Mart ! Spuneam că economia politică este ştiinţă şi artă. Au apărut mijloace tehnice de detecţie şi evaluare a zăcămintelor de aur de mare fineţe, dar şi mare putere sau rază de acţiune. Citeam despre descoperirea recentă a porţiunii unui mare zăcămînt de aur necartat, acea porţiune fiind evaluată la un trilion de dolari americani. Febril, se fac societăţi de investiţii şi se vând participaţiuni fără să înceapă exploatarea ! Spun din nou că economia politică este ştiinţă şi artă. Ce legătură există între resursele naturale şi fluxurile monetare vehiculate prin pieţele bursiere ? Nu intru deloc în detalii tehnice. Dar sunt mai interesante “acţiunile monetare” ale statelor care deţin resurse naturale. Asemenea “acţiuni monetare ale statelor” sunt dolarul Canadian şi dolarul Australian. Cele două monede sunt mult mai puternice decât dolarul American. Din această cauză spun iarăşi că trebuie protejată Roşia Montană virgină. Ea este un fel de garanţie naturală extrem de credibilă, extrem de atent urmărită din exterior de agenţiile de rating/notaţie, pentru leul românesc şi BNR. Leul românesc este puternic pentru că „munţii noştri aur poartă !” Iar domnul Marcel Ionescu-Heroiu, cu un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, statul New York, spune lucrurile puţin alfel, arată şi alte căi pentru dezvoltarea comunităţii de la Roşia Montană (vezi (http://blog.cluj.info/opinii/un-argument-economic-impotriva-exploatarii-aurului-de-la-rosia-montana/ ) dar exprimă în fond aceeaşi idee : “Iată de ce se doreşte vânzarea resurselor naturale ale României, pentru ca ţara noastră să-şi provoace singură concurenţă neloială între veniturile aduse de către domeniile sustenabile ale economiei româneşti şi veniturile aduse din vânzarea resurselor, lucru care ar pune presiune pe moneda naţională.” *Este vorba despre cel puţin o duzină de metale strategice, printre care şi pământuri rare. Acestea sunt de foarte mare interes pentru industria aerospaţială, dar şi pentru industria materialelor semiconductoare de diverse tipuri. Nu trebuie să le cedăm pe nimica marilor corporaţii, slăbind astfel leul românesc şi provocând la noi o inflaţie galopantă. Vorbeam despre “marile corporaţii”. Trebuie începută o luptă onestă împotriva lor, în cadrul Noii Economii. Şi să-i mai reamintesc domnului Varujan Vosganian un adevăr care-i aproape un truism : societatea cunoaşterii nu poate să fie disociată de ECONOMIA CUNOAŞTERII. Ca şi cum societatea cunoaşterii, despre care se admite liber (şi cam „orbeşte”) că ar fi fost deja instalată în România, ar putea să fie disociată de ECONOMIA CUNOAŞTERII ! Or, la audieri în noul Parlament al României, domnul Varujan Vosganian n-a spus nimic despre forţele din ECONOMIA CUNOAŞTERII pe care domnia sa va pune cel mai mult accentul la guvernare.
Titus Filipas

Foametea din ’46 – ’47 în Basarabia

„Publicat de foamete pe 16 aprilie 2010 / Irina Cărăbulea / https://foamete.wordpress.com/2010/04/16/hello-world/  +Pârcova, Edineţ / Eu, drăguţilor, am o sută şi trei ani, la Paşti trec în al o sută şi patrulea, da’ aşa jale ca pe foametea ceea n-am întâlnit.. Că murise lumea, murise cu zile – morţi erau cei pe care-i cărau cu scara la groapă, dar nici cei care umblau n-ai fi zis că-s vii. Că, de, ca tot omul, mai pusesem deoparte oleacă de strânsură, dar au venit şi mi-au luat-o, “postaucă” adică. Şi-am rămas fără leac de grâu, fără popuşoi, nimic nimicuţa.. Da’ unul dintre cei ce îmblau cu scormonitul peste tot locul nu mă crede că nu mai am nimic. M-am jurat pe Sfânta Cruce că n-am nici nafură, dar parcă el înţelege? Unul, Arhip parcă aşa-i zicea, m-a târât în podul casei şi răcnea de se cutremurau uşorii: dă postaucă ori te mântui aici, îţi dau foc! Ce aveam să-i dau dacă măturaseră până şi borţile de şoareci? Mi-o pus foc – casa era cu şindrilă, ardea ca iasca – m-am tupilat şi am leşinat în fum, m-o scos vecinii, mahalagii care au sărit la pojar… Altul se lăuda că dacă nu-i dau cutare şi cutare împle Siberia cu mine, unul zicea că mă spânzură – le era lor ruşine de-o femeie singură, chiar dacă eu şi cu maică-mea am moşit mai tot satul? Acela n-a mai ajuns să-mi pună juvăţul, cum prepunea – la o habă de vreme i s-o spânzurat feciorul… Mare greu şi întunecime – am păscut la iarbă de ne-o mers fumul, mulţi o murit cine le mai ştie numărul, copilaşi ca florile, s-au topit cu zilele. Care mai aveau ceva chiverniseală, zestre straie, o mai duceau de pe azi pe mâine, da’ alţii.. smulgeau buruiene şi le fierbeau dar din fiertura asta ţi se umfla pântecele.. Da ştii matale că nici de foc nu aveam? Te duceai la pădure, strângeai o mânuţă de lemnişoare, dar până acasă o prăpădeai mai pe toată – tot aruncai câte un vreasc să-ţi fie mai uşor, că nu te mai ţineau puterile.. totul era numai colb, colb era totul – unde şi unde câte o iarbă, nici frunză pe copaci nu mai era.. Alţii se stricau la cap de la foame – nu departe de mine trăia o babă , cam de leatul meu, şi baba ceea n-avea saţ, căta numai de pântec, mânca tot ce găsea în cale… Da totuna nu se potolea, ieşea seara la poartă şi răcnea cât o ţinea gura: – Mi-i a mânca! Mi-i a mânca! Mi-i a mânca!+ Larisa Turea – Cartea Foametei”
Deci aşa a fost la foamete. Ai mei, cu prudenţa de a se fi refugiat pentru că erau răzeşi chiaburi, îmi povesteau că la Edineţul din perioada interbelică se ţinea cel mai apropiat iarmaroc de Frasin, localitatea lor. Acum, urmaşii slugii Arhip, vândut ruşilor, au votat certamente cu PDL şi Traian Băsescu care le-a dat cetăţenia română.
Titus Filipas

„specialiştii culturali” ai UDMR

În oraşul Tombuctu din Sahel, vechi centru cultural al Africii http://www.lemonde.fr/afrique/article/2012/12/23/mali-des-islamistes-detruisent-les-derniers-mausolees-de-tombouctou_1809902_3212.html , oraşul bibliotecilor supranumit „oraşul celor 333 de sfinţi ”, islamiştii profanează mormintele acestora. Absolut la fel au făcut „specialiştii culturali” ai UDMR cu mormintele voievozilor români pe vremea când Kelemen Hunor conducea Ministerul Culturii din România.
Titus Filipas

O capodoperă de text juridic românesc !

Mă refer la “Pactul de la Cotroceni (“Pactul/Micii Constituții”) a expirat vineri” publicat la http://nastase.wordpress.com/2012/12/23/pactul-de-la-cotroceni-pactulmicii-constitutii-a-expirat-vineri/#comment-173189 . Chiar dacă am pus un link, nu resist tentaţiei de a reda textul şi pe blogul meu : +Pactul de la Cotroceni, semnat pe 12 decembrie, a expirat vineri, 21 decembrie. Motivul este evident – acordul a fost încheiat, ca să folosesc o formulă mai simplă, cu șeful guvernului Ponta 1. Mandatul acestuia s-a încheiat însă odată cu investirea guvernului Ponta 2, pe 21 decembrie! Pe de altă parte, acordul de coabitare – dacă se considera necesar un astfel de acord – trebuia încheiat între Președintele României și noua majoritate parlamentară (de altă culoare), rezultată în urma alegerilor din 9 decembrie. Ca atare, acordul ar fi trebuit semnat cu președinții PSD, PNL și PC și el trebuia să prevadă, în primul rând, modul de desemnare, în noile condiții, a primului ministru, de către președinte (deci a premierului din guvernul “Ponta 2″). În formula actuală, acordul nu le este opozabil. Paradoxal, acordul nu îi este opozabil nici măcar noului premier (în ciuda coincidenței de nume), care nu l-a semnat. Nu rezultă clar nici dacă pactul este încheiat între instituții, deși asta este titulatura lui. Dacă ar fi așa, de ce era nevoie de “codul de conduită general”, în care sunt cuprinse regulile de adresare și de bun simț? Instituțiile nu-și vorbesc, ele își scriu. Dacă era o înțelegere personală, între Traian Băsescu și Victor Ponta, atunci ar fi trebuit să lipsească aspectele instituționale. Pactul arată însă un lucru important – faptul că Traian Băsescu se poziționează, în relația cu noua majoritate parlamentară, ca “șef al opoziției”. Pe de altă parte, parlamentul lipsește cu desăvârșire din înțelegerea de coabitare. El primește doar unele sarcini în legătură cu ce trebuie să legifereze (parlamentul – bănuiesc – nu intră în categoria instituțiilor statului de drept care trebuie respectate), în domeniile sănătății, organizării administrative, sistemului electoral, modificării Constituției. Mi s-a părut interesantă prevederea următoare: “Legislația esențială de implementat (eventuale modificări cu acordul părților) – 4 (bucăți n.b.) coduri justiție – Legea micii reforme în justiție” Fără a face alte comentarii aici, remarc o întoarcere în timp, la regimul monarhiei constituționale din România, când regele exercita funcția legislativă împreună cu parlamentul (“Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea națională” – art. 32, Constituția din 1866, art. 34 al Constituției din 1923 și art. 31 al Constituției din 1938). Prevederea din Acord sugerează că, mai nou, președintele legiferează (face “modificări”) împreună cu parlamentul. Acordul, pregătit la Cotroceni, folosește formule mai sofisticate pentru a introduce în practica politică românească concepțiile de “domeniu rezervat” pentru președinte și “domenii partajate” cu premierul (în acord sunt denumite “spații de responsabilitate preeminentă” și “spații de cooperare”). Pentru președinte figurează – ca “domenii rezervate” – politica externă, de securitate, de apărare, reprezentare la Consiliul European, conform Deciziei CCR, în timp ce pentru premier figurează, în zona politicii externe, doar relațiile externe la nivel interguvernamental și european. Aici, în opinia mea, observăm, pe de o parte că se adaugă la Constituție – atribuțiile președintelui în materie de politică externă fiind limitativ prevăzute în articolul 91 din Constituție (“atribuții în domeniul politicii externe”) sau chiar se încalcă unele dispoziții Constituționale cum ar fi cea de la art. 102 din Constituție: “Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țări…“ Prin prevederile Pactului, se ocolesc și atribuțiile Parlamentului – cel care aprobând programul de guvernare acceptă orientările majore de politică extenă a țării. Dacă, de exemplu, în Programul de guvernare aprobat de Parlament, în 21 decembrie, alături de obiective cum ar fi: “consolidarea profilului României în Uniunea Europeană și NATO” sau “consolidarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI cu SUA”, ar fi figurat și pregătirea unui parteneriat strategic cu Siria (ținând seama de prietenia care-i leagă pe cei doi președinți), ar fi putut președintele să se opună? Oricum, această prevedere din acord nu poate anticipa departajarea atribuțiilor în materie de politică externă, între președinte și premier, în perspectiva revizuirii Constituției, departajarea sugerată și de Comisia de la Veneția (Comisia de la Veneția nu vorbește însă despre “regulile coabitării”, ci despre o “cooperare loială între instituții”, care ar viza, firesc, nu doar perioadele de coabitare!). Interesant, în cazul “domeniilor partajate” (elaborarea politicii externe, cooperarea cu MAE – care, totuși, face parte din guvern! – numirile de generali sau de ambasadori, numirea Procurorului General, a Procurorului Șef DNA, alte numiri, etc.), “dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final“!! Deci și în aceste cazuri, domeniile “partajate” se transformă în final, tot în domenii “rezervate” președintelui! La capitolul “Principii și valori comune” figurează “introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului General și a Procurorului Șef DNA…” Asta înseamnă că președintele și premierul îi vor impune ministrului independent al justiției, în numele “justiției independente“, o nouă procedură de numire a celor doi? Nu mai discut formule de genul “asigurarea funcționalității instituțiilor afectate sau identificarea de garanții, pentru păstrarea atribuțiilor instituțiilor statului de drept”. Constituția României a fost, între timp, suspendată? Prin Acord se înființează și un “mecanism de soluționare a disputelor”, alcătuit din consilieri și miniștrii. Deci, așa cum a stabilit CCR, Parlamentul nu poate arbitra în astfel de situații, dar este, cumva, mai potrivită o structură formată din “subordonați” ai celor doi?! Greu de înțeles… Așa cum a inventat Legea Micii reforme în justiție, Băsescu a încercat acum să impună, prin acest document, Pactul Micii Constituții, înainte de revizuirea textului fundamental. Eu nu cred însă că miza viitoarei revizuiri trebuie să fie reprezentată de frustrările lui Băsescu în ceea ce privește regimul semiprezidențial. De aceea, am sugerat, pe modelul, din 1923, al Institutului Social Român, al lui Gusti, o serie de dezbateri publice pentru elaborarea Constituției României, în secolul XXI. Oricum, veți putea citi mai multe comentarii pe tema coabitării și a reprezentării României la UE, în contextul reglementărilor interne și europene, în volumul meu, pe care l-am finalizat de curând și care va fi publicat peste câteva zile. Dincolo, însă de oportunitatea politică a acestui document, în plan intern și în plan extern – pe care o înțeleg – dincolo de faptul că pentru Băsescu documentul a fost o încercare de a salva aparențele inclusiv în plan extern, în privința desemnării ca premier a candidatului stabilit de USL, dincolo de nevoia de calmare a vieții politice interne, sunt convins că pentru Băsescu semnarea Acordului nu a fost decât o operațiune de câștigat timp și începutul unui joc “de-a șoarecele și pisica”. Rămâne de văzut, la final, cine a fost șoarecele și cine pisica. PS: A fost semnată oare și o variantă în limba engleză sau Barroso a învățat, între timp, românește?+
Pentru conformitate,
Titus Filipas