“politica porumbului”

Pentru că “editorialistul Rupert Wolfe-Murray [este] colaborator al Dilemei Vechi” http://www.cotidianul.ro/huffington-post-a-fost-revolutia-din-1989-un-fals-202924/, putem vorbi despre miştocăreala de tip Dilema Veche (redactor Andrei Pleşu) publicată de Huffington Post. Dar nu mai putem vorbi categoric despre profesionalism şi deontologie la Huffington Post. Care transmite planetei întregi exclusiv punctul de vedere anti- românesc despre evenimentele din 1989. Ţin minte că înainte de 1989 aflasem în librării, a doua zi după apariţie, “Jurnalul de la Păltiniş”. Am frunzărit cartea, nu m-a impresionat, n-am cumpărat-o. Însă după vreo săptămână, iată cam toată intelectualimea cu “Jurnalul de la Păltiniş” în braţe. L-am citit atunci şi eu. “Ce vor băieţaşii aceştia, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu?”, m-am întrebat, în limba română există cărţi cu mult mai bune, care totuşi nu sunt atent citite. Acum înţeleg că evenimentul “Jurnalului de la Păltiniş” marca, neştiut de noi, începutul unui lanţ de cauzalitate pentru ceea ce se întâmplă acum : degradarea completă şi distrugerea României. Faptul că Rupert Wolfe-Murray de la Huffington Post ne transmite că : “Nu am niciun dubiu că schimbarea de guvern din România din 1989 a fost o revoluţie-chiar dacă a fost înscenată şi mulţimea manipulată.” reprezintă încă o verigă din acest lanţ. Vorbeam despre o (aparentă) lipsă de profesionalism. Rupert Wolfe-Murray nu l-a interogat pe “dizidentul” şi “exilatul” de la Tescani (unde primea un salariu de director de întreprindere de gradul zero) despre evenimentul din 23 august 1989 petrecut acolo. Unde participase şi viitorul director al SRI-ului, Imre Astaluş/Virgil Măgureanu, actualmente consilier de taină al lui Traian Băsescu în lupta împotriva României. Rupert Wolfe-Murray nu spune nimic despre rolul britanic în pregătirea “revoluţiei”. Faptul că fusese creat un grup special, sub aripa unui Institut strategic londonez, pentru analiza condiţiilor din România dinainte de “revoluţie”. Şi domnul Dennis Deletant făcea parte din acel grup. Ziaristul Rupert Wolfe-Murray nu a stat de vorbă cu el. Pe data de 19 decembrie 1989, un cercetător din acel grup a fost intervievat de postul de radio BBC World Service. Întâmplător, am ascultat interviul, despre care nu mai vorbeşte altcineva din România (securitatea era complet lălăită). Cercetătorul britanic afirma în mod categoric : „În România nu se poate produce o revoltă spontană care să ducă la căderea dictaturii comuniste.” Aşa s-a montat “revolta” din 21 decembrie 1989 petrecută în faţa Comitetului Central al PCR. Până anul acesta, televiziunile mai reluau filmul. A fost analizat, complet şi minuţios, de genialul ziarist sportiv Horia Alexandrescu. Un om pregătit profesional să distingă şi să coreleze mişcările indivizilor într-o mulţime de oameni. Pe film se pot vedea valurile de oameni cum se propagă în mulţime, şi din înregistrarea sonoră se aud ţipetele de spaimă ale unor femei, sunetele fiind bine corelate cu mişcările de vălurire din mulţime. Horia Alexandrescu probabil că a interogat pe unii dintre participanţi. Informaţia era că fuseseră securişti strecuraţi în mulţime, care ascundeau în mânecă bastoane scurte, prevăzute cu vârf ascuţit la capăt. Provocau ţipetele muncitoarelor obosite şi speriate, cu agresiunea înţepăturilor acelor vârfuri. Pastorul Laszlo Tokes se consideră catalizatorul “revoluţiei” pe data de 16 decembrie 1989, şi zice că mulţimea a fost “solidară” cu el. Dar ţine de logica elementară faptul că “autonomia” şi “solidaritatea” nu se pot amesteca. Singura notă optimistă este adusă de lozinca strigată, cu simţul Istoriei, pe data 20 decembrie 1989 de câteva sute de oameni (“români absoluţi”) în centrul Timişoarei: “Vrem făină şi mălai, şi pe regele Mihai!” Într-adevăr, “politica porumbului” era mult mai rea pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu, decât pe vremea ocupaţiei otomane.
Titus Filipas

Etichete: 1989, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas