dacă …, dacă …,

Eu cred că va fi totalmente inutil pentru binele României faptul că USL va câştiga zdrobitor alegerile din 9 decembrie, dacă …, dacă …, nu va exista şi o refocalizare volitivă, o refocalizare cu voinţă, asupra chestiunilor culturale în România. Pentru că prima focalizare cu voinţă şi putere s-a întâmplat la momentul bizareriei chemată „Jurnalul de la Păltiniş”. Într-adevăr, recomandarea cea mai solidă dată pentru alegerea lui Traian Băsescu drept „preşedinte jucător” al României provine de la culturnicii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, personaje din „Jurnalul de la Păltiniş”. Spuneam că după exprimarea opiniilor mele categoric non-portocalii la arestarea domnului Adrian Năstase, am fost înjurat de cineva care semnează „Mircea Popescu” pe portalul http://polimedia.us/fain/politica Având ca punct de start numele „Mircea Popescu”, am investigat cu multă atenţie portalul. N-am fost prea surprins să constat din nou că Andrei Pleşu este un personaj laş. N-are curajul să înjure direct pe cineva care nu-i convine în opinii, ci năimeşte pe altcineva, în cazul acesta pe un altminteri totalmente insignifiant personaj „Mircea Popescu”. O schimbare categorică şi decisivă de „Proiect pentru România” necesită atât o schimbare intelectualistă, cât şi o schimbare voluntaristă, vezi ce scrie în Ideologia sa de promovare a paradigmei thermidoriene nobilul conte Antoine Destutt de Tracy, care a fost atât Mentorul lui Thomas Jefferson, cât şi Mentorul primilor noştri ideologi naţionalişti romantici (vezi ce scrie George Băiculescu).
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: