Michel Foucault numea Ideologia primară a lui Destutt de Tracy (sau paradigma thermidoriană) drept “ultima dintre filosofiile clasice”. Din lectura lui George Băiculescu (http://www.crispedia.ro/George_Baiculescu ), ştim că primii români care au făcut cunoştinţă cu învăţătura din Ideologia primară au fost Petrache Poenaru şi Ioan Eliade (sau Ion Heliade) Rădulescu în şcoala de la Schitu Măgureanu, citind cărţile lui Destutt de Tracy aduse în România de către profesorul francez Dimitrie Vilie. Se întâmpla cam pe la anul 1815. În principiu, învăţătura din Ideologia primară constituie, spunând aceasta în termeni moderni, o metodologie de nation-building. Ea a fost un foarte bun acquis European care a servit cu succes pentru a se pune bazele ideologice ale naţionalismului românesc. Enciclopedismul lui George Băiculescu l-a influenţat pe alt enciclopedist român din generaţia imediat următoare, vorbesc eu aici despre academicianul Alexandru Duţu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Du%C8%9Bu ), un membru fondator al Fundaţiei Europene Titulescu. Găsesc foarte potrivit să amintesc şi +Gândirea politică a lui Alexandru Duţu, vezi articolul înainte citat. Tradiția ocupă un rol important în cadrul reflecției autorului asupra sensurilor comunității politice românești. Alexandru Duțu examinează critic nașterea proiectului politic și cultural al României moderne. Sub presiunea modernizatorilor de secol XIX, cu ajutorul unei istoriografii naționale construite pornind de perspectiva acestora, proiectul politic al României moderne se realizează prin distrugerea „solidarităților organice” ale comunității tradiționale (formate în cadrul familiei, Bisericii etc.), acestea fiind înlocuite de „solidarități organizate” bazate pe adeziunea voluntară (precum națiunea). Uitarea/ignorarea voluntară a tradiției politice și a „culturii scrise” locale, altminteri destul de bogată și înlocuirea ei cu folclorul, cultură orală și anonimă, argumentează autorul, e parte a unui proiect de modernizare „antiboieresc și laic” (Cf. Ideea de Europa…, p. 192) ducând la o egalizare și masificare a societății românești cu consecințe pe termen lung. „Naționalizarea Tradiției”, pe care Alexandru Duțu o înțelegere ca pe un proces de rescriere, de „reinventare” a acesteia ce o subordonează retoricii proiectului național. Replierea pe elementul național duce la pierderea înțelegerii profunde a ancorării culturii locale atât în tradiția culturală regională, cât și în cea europeană lărgită. Pierderea imensului potențial al solidarităților organice, a căror distrugere este perfectată de regimul comunist, lasă societatea incapabilă să se autoadministreze, lăsând-o pradă dominației unui stat modern hiperdezvoltat și autoritar. Politica devine locul puterii delegate unei minorități mai degrabă decât proiectul comun al unei societăți în căutarea „binelui comun”. Pentru Alexandru Duțu, tranziția postcomunistă a României oferă tocmai șansa regăsirii sensurilor comunității politice printr-un efort de recuperare a Tradiției demult abandonate, atât în dimensiunea sa politică, cât și în cea religioasă. Restabilirea raportului dintre spațiul public și cel privat, reconstituirea solidarităților organice în completarea celor organizate, regăsirea sensurilor și rosturilor comunității politice sunt tot atâtea mize ale tranziției. Această regăsire de sine a comunității românești ar fi permis, după Alexandru Duțu, ca integrarea României în proiectul de construcție europeană să fie nu doar utilă economic, ci și fertilă pe plan politic și cultural pentru întregul proiect european.+
Titus Filipas
Etichete: 1989, Adrian Năstase, Destutt de Tracy, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, Limba Română, Petrache Poenaru, Romania Neoacquistica, Titus Filipas, Wikipedia
Blog ideologic Titus Filipas 