“Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,/Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare.” Cine-i prietenul căruia se adresează Mihai Eminescu în Scrisoarea I ? Probabil, foarte probabil, este economistul şi filosoful Vasile Conta. În 1881 Eminescu a scris poemul, iar în 1882 Mihai Eminescu alcătuia necrologul lui Vasile Conta. Din doctrina lui Vasile Conta, Poetul naţional reia idei, este chiar foarte interesantă şi astăzi viziunea succintă, teză şi antiteză, despre globalizare : “Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,/Peste toate o lopată de ţărână se depune.” Este prinsă în strofă toată birocraţia UE de astăzi, plus ambasadorii superputerilor. Dar astronomia şi psihologia poemului ne aduc poate şi un bob de optimism : “Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci”. Să fie oare adevărat ? Mihai Eminescu ne mai scrie despre globalizarea sublunară : “Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac.”
Titus Filipas
Etichete: Ideologia Şcolilor Centrale, Mihai Eminescu, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 