O comparaţie politică între România şi Ungaria

@ Ruxandra Paul (doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard) : Domniţă, atunci când vrei să faci o comparaţie politică între România şi Ungaria (http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/mustata-lui-kover-laszlo-in-relatiile-romano-ungare-265565.html ), trebuie să te referi la perioade cu bătaie lungă (vezi ce ne învaţă Fernand Braudel şi Immanuel Wallerstein în această privinţă). Eu subliniez mai departe, pentru dumneata, numai diferenţa esenţială. Probabil că îţi este cunoscută doctrina lui Barbu Catargiu (1862 – 1862) despre inexistenţa feudalismului de tip vest-european în România. Mi se pare că aceasta a fost o contribuţie majoră în dezvoltarea ideologiei naţionalismului românesc. Aristocraţia franceză conducătoare se formează după victoria lui Charles Martel la Poitiers (împotriva arabilor) în anul 732. Nu putem să căutăm, pentru că nu putem să găsim, afirmă ideologul conservator Barbu Catargiu, nimic similar în istoria noastră. Ungurii, care veneau de foarte departe, pentru a supravieţui între două imperii, Romania (cum se numea de fapt Imperiul Bizantin, denumirea aceasta a fost voltairian impusă abia pe la anul 1750) şi Sfântul Imperiu Roman, se integrează în paradigma occidentală şi creează aristocraţia exact în tiparul francez de la Poitiers. Din acest motiv, vesticii îi vor adopta pe maghiari, cu nenumărate încuscriri regale. Însă latinii orientali, care sunt nişte autohtoni „socii”-alizaţi de fapt, recunoscuţi ca atare prin sintagma-sigiliu Nova Roma de la 381 AD, respectă ierarhia bisericească şi o consideră forţa conducătoare, similară aristocraţiei occidentale numai în acest rol de conducere unanim recunoscut. „Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină” scria poetul Andrei Mureşan, surprinzând acest adevăr istoric din vechimea noastră. Putem înţelege acum, pe baza principiului Barbu Catargiu, de ce sunt respinşi atât de categoric protestanţii şi neoprotestanţii, atunci când ei vin să facă prozeliţi într-o zonă populată de români ortodocşi. Mai amintesc că Sfântul Nicodim de la Tismana venea în Ţara Românească pentru a propovădui isihasmul lui Grigore Palamas (el fiind supranumit „cel de al patrulea Sfânt Ierarh”). În supranumele său putem să vedem teza lui Giambattista Vico despre “corsi e ricorsi storici”. Ne limităm, profund nemulţumiţi, să amintim doar numele primilor doi Sfinţi Părinţi Ierarhi ai Bisericii universaliste (ecumenice). Însă citarea numelui celui de al treilea Sfânt Părinte Ierarh este acum intens prohibită, ea fiind considerată „nepoliticeşte corectă”. Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare şi Sfântul Părinte Ierarh Grigore Teologul sunt asociaţi cu binomul de moarte a vechii conduceri politice din Romania Orientală (la 378 AD, în bătălia de la Adrianopole cu Vizigoţii) şi naştere a noii conduceri politice fundamentaliste (la 381 AD) din Romania Orientală.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: