Preţul şi costul gazului de şist

Unii compară, naiv, preţul gazului rusesc importat, cu preţul gazului de şist extras din subsolul autohton, şi se limitează la atât. Dar oamenii aceştia pur şi simplu nu înţeleg diferenţa dintre preţ şi cost. Într-adevăr, preţul gazului rusesc importat ar putea fi eventual mai mic decât preţul gazului de şist extras din subsolul autohton. Însă atenţie, am spus “ar putea fi eventual mai mic”, ceea ce nu înseamnă că se va şi întâmpla. Pentru că atât firma, cât şi diverse organisme internaţionaliste dominate de americani (precum FMI) pot interveni pentru a impune preţuri mai mari pentru gazul de şist în România. De altminteri am văzut că toată politica macroeconomică a României a fost lăsată pe seama FMI, iar guvernul PDL-UDMR a lucrat orientat numai pe obiectivul care se cheamă “demantelarea României” ca stat naţional cu identitate tradiţională. Deocamdată ne păcălim cu gândul că avem un guvern USL, el se află în realitate sub călcâiul FMI. Dar hai să trecem discuţia pe terenul meu, deci nu vorbim mai departe de preţuri, ci de costuri. Costul, în general, marchează o pierdere. Şi mergând încă mai departe, trebuie să facem o distincţie între costul privat şi costul social. În cazul proiectului Băsescu-MRU de exploatare a gazului de şist în România, costul privat este costul pe care îl suportă firma Chevron. Iar dacă Chevron şi ambasadorul Gitenstein ţin atâta de mult să intre în afacerea asta din România, atunci costul privat este mic. Dar costul social îl suportă societatea românească. Or, costul social cerut de exploatarea gazului de şist în România este imens pentru societatea românească ! Acest cost social derivă din două tipuri de externalităţi negative pe care în general le provoacă exploatarea gazelor de şist : 1/Atacul brutalist, eu am folosit un termen delicat, de fapt este vorba despre un atac sălbatic şi iraţional (or, chiar în economia politică a capitalismului se cere, şi se prezumă, în mod expres că agentul economic trebuie să fie un “agent raţional”!) asupra aquiferelor. Chiar dacă puţurile de foraj şi de exploatare se pot modela pe hartă, din punct de vedere geometric, prin nişte puncte, ele se află deasupra unor arii uriaşe pe care colectează apă aquiferele, şi pe care o alimentează cu apă aceste aquifere dacă sunt pline. Unde se află aceste aquifere ? Precizez încă o dată, deşi am mai spus : tot în roci, mai exact în materiale geofizice poroase. Iar în proiectul Chevron- România, este vorba despre extracţia gazelor, prin fracturare hidraulică, din materiale geofizice poroase. Inevitabil, acţiunea inginerească se intersectează cu mişcarea apei. Care se poluează cu vreo 500 de substanţe chimice folosite în hydrofracking. Deci este vorba despre poluarea ireversibilă a unor aquifere pe arii importante din România. Apoi, consumul de apă prin hydrofracking este luat, fără de costuri, în mod gratuit, de către firma Chevron din cota de apă alocată agriculturii din România. 2/Circa zece dintre substanţele folosite în hydrofracking sunt cancerigene, chiar violent şi rapid cancerigene. Or, toate acestea sunt nişte costuri sociale gigantice pe care nu le poate plăti societatea românească decât prin intrarea ei într-o stare de comă. Aceasta după starea de vomă. S-a spus uneori, şi pe bună dreptate, că apa este mai scumpă decât diamantul. De ce nu se înţelege că apa este mai scumpă decât gazul de şist ?
Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat asta: